anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 23.09.2020

Două premii pentru Editura UAIC la un târg de carte, weekendul trecut

GALERIE
Editura Cuza
  • Editura Cuza
- +

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a câştigat într-o competiţie organizată sâmbăta trecută - Zilele Recoltei Editoriale, două distincţii. Cărţile publicate la Editura UAIC au fost premiate în cadrul evenimentului organizat de Casa de Cultură a Municipiului Iaşi şi unde au fost scoase în evidenţă cele mai importante apariţii editoriale din anul în curs. 

Volumul „Arhitectura ţărănească din Moldova. Tipologie şi corpus de documente”, scris de Adina Hulubaş, a primit premiul Restitutio, în timp ce „Istoria românilor din Dacia Traiană. Epoca fanarioţilor, de A.D. Xenopol, vol. V: Istoria modernă (partea a II-a), o ediţie îngrijită de Ştefan Lemny şi Alexandru Istrate pe baza manuscrisului de la Arad, a primit Diploma Zilelor Recoltei Editoriale. Premiile au fost înmânate de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, împreună cu directorul Casei de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”, Adi Cristi.

„«Arhitectura ţărănească din Moldova. Tipologie şi corpus de documente», de Adina Hulubaş, continuă valorificarea documentelor inedite din Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei, care a fost fondată în anul 1970 de profesorul Ion H. Ciubotaru. În plus, este primul volum care pune în circulaţie circa 500 de fotografii inedite, înregistrate în această bază de date. Informaţiile sunt sistematizate tematic şi interpretate în context internaţional”, au spus reprezentanţii editurii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cifre, voturi şi coaliţii (III)

Lucian DÎRDALA

Cifre, voturi şi coaliţii (III)

Fără a uita că duminică votăm în alegeri locale, că răspunsul la întrebarea unui operator este altceva decât votul şi că scorurile din sondaje nu „călătoresc” de la un scrutin la altul, ar fi realist să observăm, totuşi, că PNL nu are motive majore de insatisfacţie.

Filmuletul zilei

opinii

Perfectul diplomat

Florin CÎNTIC

Perfectul diplomat

A plecat dintre noi, săptămâna trecută, unul dintre cei mai eleganţi şi influenţi, la nivel internaţional, oameni pe care i-a avut vreodată Federaţia Română de Fotbal: Mircea Pascu.

O istorie de plâns în batiste

Radu PĂRPĂUȚĂ

O istorie de plâns în batiste

Cuvinte mici, dificultăţi mari

Ioan MILICĂ

Cuvinte mici, dificultăţi mari

Printre românii trecuţi prin învăţătură ca Trăsnea prin şcoală, am auzit, în repetate rânduri, spusa că gramatica e „chestia aia” pe care trebuie să o înveţi cândva, când eşti mic, şi pe care o uiţi atunci când te faci mare. N-ai, dom’le, ce face cu ea! E aridă şi inutilă!

pulspulspuls

Cum a fost făcut “muci” Maricel Popa chiar de şeful lui?

Cum a fost făcut “muci” Maricel Popa chiar de şeful lui?

Noi înţelegem că emisiunile astea electorale sunt puse mai pe seară la teveuri, ca să aibă lumea răgaz să se uite la ele mai pe îndelete, dar nu le mai duceţi, bă nene, mult după ora 20, că iote ce se întâmplă cu ăştia ce au faimă să nu le prea ducă la ureche!

Caricatura zilei

Șoric

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.