FOTBAL – Tony a greșit! Nu plămânii au lipsit Politehnicii duminică, ci mintea limpede. De ce a pierdut Poli cu UTA?

marți, 30 aprilie 2024, 03:00
3 MIN
 FOTBAL – Tony a greșit! Nu plămânii au lipsit Politehnicii duminică, ci mintea limpede. De ce a pierdut Poli cu UTA?

Politehnica Iași a intrat și mai adânc în hora retrogradării duminică, după ce a pierdut pe teren propriu, 0-2 în fața UTA. Eșecul este cu atât mai dureros cu cât gazdele aveau mare nevoie de puncte, în timp ce oaspeții erau deja cu sacii în căruță, fiind salvați de la retrogradare.

La final, antrenorul ieșenilor, Anthony „Tony” Da Silva, a pus înfrângerea pe seama lipsei de atitudine a elevilor lui. Cuvintele portughezului nu îmbracă însă realitatea. Față de meciul de miercurea trecută, de la Cluj, cu Universitatea, jucătorii ieșeni s-au zbătut, au alergat, au arătat dorință în multe momente de joc, chiar dacă agresivitatea trebuia să fie mai mare. Ce a lipsit Politehnicii a fost altceva: creierul, mintea limpede.

Statistici ofensive zdrobitoare pro-Poli, zero ocazii clare

Afirmația este susținută din plin de cifrele ofensive ale gazdelor. Când șutezi de 25 de ori spre poarta adversarului și nu ai, practic, o ocazie importantă, e clar că luciditatea a lipsit. Când 14 din cele 25 de șuturi sunt în blocaj (!!!) și doar patru sunt pe poartă (adversarul a avut tot patru, dar doar din nouă încercări), iar scorul e 0-2, e clar că luciditatea a lipsit. Când ai zece cornere, dublu față de UTA, și o mulțime de alte centrări și nu reușești să-ți creezi vreo oportunitate clară de a marca, e clar că luciditatea a lipsit.

Apărare praf

Dacă lipsa eficacității a anulat posibilitatea obținerii victoriei, înfrângerea a fost generată de prestația lamentabilă a defensivei, lipsită și ea de luciditate. Nereușind măcar să țină linia, depășită des în dueluri simple, ridiculizată chiar uneori, apărarea formată din Todoroski, Bouhenna, Ilie și Ispas, toți – foarte modești, a fost o pradă ușoară pentru o trupă arădeană care a avut în start trei mijlocași sub 21 de ani și care a predat o lecție aspră Iașului..

Dominată, uneori net, aproape o oră, UTA a fost letală când a început să iasă la joc, jucând perfect cartea contraatacului. Profitând de spațiile mari care s-au căscat în defensiva ieșeană, oaspeții au avut patru contre foarte periculoase, trei șuturi pe poartă și două goluri. Lecție de eficiență!

Schimbările au rupt meciul

Acest lucru a fost generat și de inspirația antrenorului Mircea Rednic, ale cărui mutări au avut efecte puternice. Ezekiel a marcat la șapte minute după ce a intrat, golul doi a fost inițiat de un jucător intrat la pauză, Căpușă, iar Trif, Stahl și Ariel Lopez au intrat și ei bine.

În schimb, mutările lui Tony au fost dezastruoase. Allanzinho nu a adus nimic, Kabran și Jatoba, introduși în locul activilor Bettaieb și Marchioni, au fost praf, iar Harrison nu a prins o zi bună.

Concepție greșită

Nu în ultimul rând, eșecul poate fi pus și pe seama unei concepții păguboase existentă la Poli încă de pe vremea fostului antrenor, Leo Grozavu. Care, la fel ca Tony, spunea că pentru el egalul nu înseamnă nimic, doar victoria contează. Or, căderea Iașului din ultima jumătate de oră și, implicit, înfrângerea, a fost generată tocmai de jocul sinucigaș, avântat total, pradă ușoară pentru un „vulpoi” ca Rednic.

Iar cei care nu sunt de acord cu ideea că atacarea victoriei la orice meci este o concepție păguboasă, ar trebui să-și imagineze unde era Poli acum cu o remiză duminică și cu egaluri în celelalte meciuri pierdute la limită din play-out, la Galați, Botoșani, Dinamo și Cluj…

Comentarii