Interviu cu șeful cel mare al Wizz Air – „Iaşul, una dintre poveştile noastre de succes”

marți, 19 aprilie 2022, 02:01
5 MIN
 Interviu cu șeful cel mare al Wizz Air – „Iaşul, una dintre poveştile noastre de succes”

Arată József Váradi, care consideră Iaşul una dintre cele mai bune pieţe din România.

József Váradi, co-fondator al companiei aeriene low-cost Wizz Air şi director executiv al acesteia, explică pentru cititorii Ziarului de Iaşi cum a ajuns de la două avioane la o flotă de 152 de aparate, ce planuri de dezvoltare urmează şi care este locul Iaşului în strategia de extindere a Wizz.

– Wizz Air este o companie aeriană de talie mare. Câte avioane zboară astăzi sub culorile Wizz?

– Flota companiei numără 152 de aparate, dar se va mări până la 182 de avioane până anul viitor.

– Aţi început în 2003 cu doar două avioane. Care este secretul unei creşteri atât de rapide?

– Am avut un plan de afaceri foarte bine stabilit, ţintit pe o piaţă atent definită. Este vorba de transport low-cost de pasageri, bazat pe o infrastructură de zbor accesibilă cu destinaţii în estul şi sudul Europei. A fost o piaţă cu o creştere explozivă, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană a 10 ţări (în 2004 spaţiul comunitar s-a extins cu Ţările Baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru şi Malta, n.r.), apoi a României şi Bulgariei (în 2007, n.r.). Extinderea a impulsionat puternic libera circulaţie a locuitorilor acestor state către ţările vestice, în căutare de locuri de muncă. În acelaşi timp, centrul şi estul Europei au intrat pe piaţa destinaţiilor turistice. Astfel, transportul aerian de pasageri a devenit tot mai relevant în contextul acestor schimbări, pe toate distanţele, pentru că oamenii căutau soluţii de deplasare ieftine şi cât mai accesibile. Ne amintim că în primii ani după extinderea UE, Europa era străbătută de la est la vest de multe autocare, o soluţie foarte incomodă pentru că drumul până la destinaţie lua foarte mult timp. Or, călătoria cu avionul dura 2-3 ore, la acelaşi cost. Acestea au fost premisele de la care a pornit Wizz Air, începând cu Ungaria şi Polonia şi continuând cu ţările est şi sud-europene. Apoi am făcut acelaşi lucru în vestul Europei, în Marea Britanie, dar şi în Italia şi Austria şi, chiar în toiul pandemiei, am deschis ruta spre Abu Dhabi. Am avut de înfruntat, pe de altă parte, mai multe provocări, valurile de Covid-19, iar acum războiul din Ucraina. Dar modelul nostru de business s-a dovedit foarte rezilient şi, în ciuda tuturor acestor provocări, afacerea a crescut în continuare.

– Wizz Air a încercat să deschidă chiar o rută transatlantică…

– Aici trebuie să vă corectez. Nu avem în plan să efectuăm zboruri pe distanţe lungi. Zborul spre Statele Unite este unul de tip cargo, iar avionul aparţine Guvernului Ungariei. Putem să asigurăm transporturi de marfă între SUA şi Ungaria. Intenţia noastră este în curs de analiză, şi asta necesită mai mult timp.

– Aveţi în vedere operarea unor zboruri cargo şi în România, la Iaşi?

– Nu. Vom asigura acea cursă între Ungaria şi SUA doar la cererea Guvernului de la Budapesta.

– La Aeroportul Iaşi va fi construit un terminal de pasageri care va tripla capacitatea aerogării. Ce planuri are compania Wizz Air în continuare la Iaşi?

– Iaşul este una dintre poveştile noastre de succes din România şi, cu siguranţă, nu ne vom opri aici. Înseamnă o bază importantă pentru Wizz şi, chiar dacă pandemia a stopat planurile noastre de extindere, vedem că traficul de pasageri este într-o tendinţă susţinută de revenire. Pentru moment, zborurile de la Chişinău au fost transferate la Iaşi, dar ne vom întoarce în Republica Moldova. Chiar şi aşa, Iaşul rămâne una dintre cele mai bune pieţe regionale din România şi ne gândim la destinaţii noi, poate să şi extindem baza de aici.

– Cursele Wizz Air domină tabloul de zbor de pe Aeroportul Iaşi. Există unele temeri că, dacă o companie aeriană "cucereşte" un aeroport, atunci ar putea să impună preţuri mai mari la bilete.

– Nu, nu, nu am fi motivaţi să facem asta. Interesul nostru este să continuăm să ne extindem activitatea de transport, să deţinem o cotă importantă în traficul internaţional de pasageri, dar nu să monopolizăm această piaţă. Când vedem performanţe solide, înseamnă că mai mulţi pasageri se bazează pe noi, aşa că nu vom abuza de poziţia noastră ca să supraîncărcăm piaţa. Dacă cererea este mare, înseamnă că vom zbura mai mult.

– O ultimă întrebare: de unde vine numele "Wizz"?

– Când am înfiinţat compania, în 2003, am vrut să fie una internaţională, cosmopolită, şi nu neapărat legată de o ţară sau limba vorbită la sediu. Pentru alegerea numelui, am avut grupuri de discuţii în mai multe ţări, Ungaria, România, Marea Britanie, Germania, Spania, Polonia şi altele. Brandul companiei, numele "Wizz", a fost creat de oameni. Au fost cam 200 de idei şi propuneri. "Wizz" nu este legat de o limbă anume, de o ţară sau de o cultură specifică, ci s-a profilat dincolo de toate acestea, iar oamenilor le-a plăcut denumirea şi de aceea au ales-o.

(A consemnat Radu MEŞNIŢĂ)

VEDEȚI ŞI:

Wizz Air anunţă patru zboruri internaţionale de pe aeroportul din Iaşi – AICI

Cum au schimbat banii UE viaţa ieşenilor? Studiu de caz: Aeroportul, această “Autostradă a Unirii” cu Europa pe calea aerului – AICI

Avem un Aeroport. Cum procedăm? – AICI

Comentarii