Jurnalist plecat din Iaşi: De ce are rost să ies să protestez

Citiţi mai jos postarea pe Facebook a ziaristei.

ARE ROST S-O FACEM ȘI PE ASTA? 20 ianuarie 2018, zi de protest din vreme anunțat; zi de sâmbătă; zi în care mă întreb – legitim, după judecata mea – “ce rost mai are?”. Acum fix un an, pe vremea asta, abia se cocea fiorul ăla de rezistență civică împotriva a ceea ce-avea să devină, în noaptea de 31 ianuarie 2017, OUG 13 (să nu uităm, totuși: OUG 13 a fost prima ordonanță din istoria României retrasă, deși fusese deja publicată în Monitorul Oficial, pentru că sute de mii de oameni au ieșit în stradă să spună că nu sunt de acord cu ceea ce guvernul lor tocmai decisese).

ARE ROST? Nu știu; fiecare are tot dreptul să-și dea propriul răspuns. Pentru mine, de pildă, are rost să vin diseară în Piața Victoriei. Nu pentru că mă aștept să se întâmple ceva anume – și nu pentru că m-ar motiva gândul la “cifrele protestului” (refuz demult să-mi mai validez/invalidez așa, prin cifre de participare, substanța propriilor convingeri). Ar fi mai puțin relevant și mai puțin argumentat ceea ce am eu de zis dacă ar veni 100 de oameni vs. 100.000? Nu, nici vorbă. Cred fix același lucru, indiferent că vom fi 100, 100.000 sau 1.000.000.

ÎN CE MĂ PRIVEȘTE, ARE ROST. Pentru că nu reușesc să fiu de acord cu aproape nimic din ce-a făcut – și ce face încă – guvernarea instalată acum un an.

▪Nu pot fi de acord cu logica din spatele OUG13 & cu felul în care au fost discutate și votate legile justiției; așa, pe repede-înainte, fără ținut cont de păreri venite din breaslă – în logica lui “care pe care” și cu cizma majorității parlamentare pe gât; și nu pot fi de acord, în general, cu o nouă legislație penală croită vădit pentru a proteja inculpatul și pentru a văduvi de pârghii apărătorul legii – fie el polițist, procuror sau judecător;

▪Nu pot fi de acord cu debandada modificărilor fiscale decise de pe-o săptămână pe alta prin OUG, fără socoteli preliminare și fără timpi de pregătire logistico-instituțională; și nu pot fi de acord cu ideea în sine de cod fiscal modificat nu de parlament, ci de guvern; care guvern aprobă azi OUG 79, prin care schimbă radical o mulțime de chestii, inclusiv mutarea contribuțiilor de la angajator la salariat, după care dă săptămână de săptămână, în cascadă, alte OUG-uri de corectat, amânat, suspendat și ajustat chestii care se presupune că ar ține de politicile fiscale strategice ale statului român;

▪Nu pot fi de acord cu felul în care partidul de guvernământ gestionează puterea care i-a fost încredințată prin alegeri, schimbând premierii ca pe tricouri; cu ideea în sine că o cameră a legislativului României e condusă de un condamnat penal definitiv; cu ideea că parlamentari aflați sub investigație ANI pentru incompatibilitate și conflict de interese mutilează legislația ANI, scoțându-se taman pe ei înșiși, prin propriul vot, de sub incidența legii;

▪Nu pot fi de acord cu exceptarea de la regulile de guvernanță corporativă a 140+ de companii de stat, care din momentul promulgării legii – votată în galop, foarte suspect, pe 20 decembrie – nu vor mai fi obligate nici măcar juridic să dea socoteală nimănui pentru felul în care aceste businessuri, multe dintre ele pe pierderi și cu datorii la bugetul de stat, sunt administrate;

▪Nu pot fi de acord cu ideea în sine că președintele Camerei Deputaților, indiferent cum s-ar numi el, dă declarații la TV despre mutarea ambasadei la Ierusalim – în condițiile în care votul României la ONU a fost unul de abținere. Indiferent ce-am decide pe astfel de subiecte internaționale sensibile, eu una m-aș simți mai liniștită dacă toate instituțiile statului român ar cânta în public, prin reprezentanții lor, pe aceeași voce;

▪Plus că nu pot fi de acord, în general, cu purtarea pe care statul român o are azi în lume. Mi s-a acrit de țâfnele astea de națiune complexată care, atunci când nu-i convine că “marile puteri” îi arată un articol de lege, o convenție internațională sau un principiu de bună guvernare, răspunde cu un jet de epitete – în loc să-și argumenteze cu verb, demn, inteligent, poziția de putere regională care pe de o parte își asumă regulile clubului UE&NATO și care, de cealaltă parte, e destul de isteață să gestioneze în folosul propriilor cetățeni atuurile pe care le are.

NU POT FI DE ACORD CU TOATE ASTEA, așa că azi o să vin în Piața Victoriei. Că o să fie 100 de oameni, 100.000 sau 1.000.000, tot ce-am scris mai sus stă în picioare. Nu mai e despre obiective, pentru mine; a devenit o chestiune de igienă civică personală. Da, pot face asta: pot sta diseară în piața publică, 2-3 ore, să arăt că nu sunt de acord cu cele de mai sus.

ANUL TRECUT, la protestele anti-OUG 13, a fost un singur moment în care m-am prăbușit, literalmente, cu lacrimi curgând fără voia mea din amândoi ochii; momentul ăla în care-am văzut pancarta pe care scria “Tata, sunt golan ca tine”.

TATA A MURIT ÎN 2004. M-a crescut, neverosimil de liberă la cap, sub cel mai crâncen totalitarism european – așa cum numai un tată cu simțul istoriei își poate crește fata. Ne-am uitat apoi amândoi, ținându-ne unul de altul, la zidul sfărâmat al Berlinului; la mineriade; la debandada tranziției; la votul Iliescu vs. Vadim-Tudor de la prezidențialele din 2000. A apucat totuși, tata, intrarea României în NATO; pe aia în UE n-a mai apucat-o. Iar acum dl. Dragnea & comp se joacă nu doar cu codul penal, cu legea ANI și cu cea a guvernanței corporative, ci cu însăși mizele vieții tatălui meu – și ale tuturor taților care și-au crescut copiii cu gândul că e de rămas aici, în țara asta; de construit; de reparat; de șlefuit; de răbdat. Dacă nu pentru mine și pentru cei de după mine, măcar pentru tata o să vin azi la protest.

“TATA, SUNT GOLAN CA TINE”, cum zice pancarta asta – doar știi. Mă vezi? Vii și tu un pic azi cu mine în piață?

Publicitate și alte recomandări video