Licitaţie uriaşă, de 20 milioane de euro, pentru laptele şi cornul elevilor. Consiliul Judeţean, campion la încetineală
Consiliul Judeţean (CJ) îşi schimbă strategia cu privire la asigurarea unei mese zilnice elevilor din judeţul Iaşi. Instituţia a lansat o licitaţie pentru încheierea unui acord-cadru valabil pe o perioada de 4 ani, iar costurile estimate se ridică la peste 100 milioane lei.
În anii trecuţi, mereu au fost probleme cu furnizarea laptelui şi cornului (program extins cu fructe şi legume) către elevi în contexul birocratic al organizării unei proceduri de achiziţie, cumulat cu întârzierea guvernului în emiterea deciziei necesare pentru atribuirea de contracte.
Prin încheierea unui acord-cadru valabil pe 4 ani, riscurile neasigurării mesei elevilor în anii următori se reduc semnificativ. Un astfel de acord poate fi încheiat după ce guvernul a decis ca hotărârea emisă în luna august 2023 să fie fie în vigoare până în anul 2029.
În prezent, niciunul dintre cei peste 83.000 de preşcolari şi elevi nu beneficiază de alimente. Iaşul este o excepţie la nivel naţional, aşa cum ZDI a mai relatat – alte judeţe au organizat licitaţii fără să aştepte ca guvernul să aloce banii. În cazul anului şcolar trecut, CJ lansase licitaţia ceva mai devreme (septembrie 2022) şi a reuşit abia în ianuarie 2023 să semneze primele contracte.
„Pe parcursul săptămânii, unui preşcolar sau elev i se acordă gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, 2 porţii de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie. Preşcolarul sau elevul prezent la cursuri poate consuma mai mult de o porţie de produs în aceeaşi zi, ca urmare a redistribuirii produselor neconsumate din motive obiective”, se arată în caietul de sarcini aferent procedurii organizate de către Consiliul Judeţean.
Cititi si: Elevi din alte judeţe vor primi corn şi lapte în primul semestru. Cei din Iaşi, nu. Iată explicaţia!
Potrivit documentului, pentru a asigura o diversitate în masa elevilor, porţia de fructe sau cea de legume va fi însoţită de biscuiţi sau covrigi uscaţi, în timp ce porţia de lapte va beneficia şi de un corn sau baton. În cazul în care există beneficiari care suferă de intoleranţă la orice ingredient, părinţii trebuie să solicite şcolii „produse adecvate”.
„Beneficiarii acestui program sunt preşcolarii cu program normal de 4 ore de stat şi particulare acreditate şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular, precum şi preşcolarii şi elevii inclusi în învăţământul special, care pot primi fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate în limita unei valori zilnice”, se mai precizează în documentaţia de atribuire.
Potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în 2023, limita valorică zilnică a produselor este de: 0,7 lei pentru porţia de fructe şi legume; 1,11 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate (fară adaos de lapte praf) şi 0,65 lei pentru porţia de produse de panificaţie.
CJ a împărţit judeţul Iaşi în cinci zone de distribuţie, iar procedura de achiziţie în 15 loturi cu sume cuprinse între 1,8 milioane lei 20,2 milioane lei. Valoarea totală a acordului-cadru se ridică la peste 104 milioane lei, fără TVA.
Companiile interesate pot depune oferte cel târziu la mijlocul lunii decembrie. În total, la nivelul judeţului Iaşi (inclusiv municipiul Iaşi) sunt 83.405 de beneficiari ai programului: 11.270 de preşcolari, 38.993 de elevi din ciclul primar, 33.142 de elevi din ciclul gimnazial şi 964 de elevi din învăţământul special.
Publicitate și alte recomandări video