Muzeul de anatomie de la USAMV, un succes la scurt timp după deschidere

sâmbătă, 13 februarie 2021, 02:50
1 MIN
 Muzeul de anatomie de la USAMV, un succes la scurt timp după deschidere

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” a elaborat un program de vizită pentru Muzeul de Anatomie „Profesor Vasile Coţofan”, proaspăt redeschis, în urma numeroaselor solicitări de vizitare. Programul de studiu a fost realizat pe diferite module educaţionale, în funcţie de interesul şi de vârsta vizitatorilor. 

„Programul are explicaţii profesionale şi este dedicat educabililor de toate vârstele, din învăţământul pre-primar, primar, gimnazial şi de ce nu şi a persoanelor adulte. Credem că universitatea poate asigura prin prezentările tematice aspecte inedite, interesante, care leagă auditoriul într-un mod plăcut de obiectul anatomiei animaliere în toate formele ei exprimabile, iar colegii noştri specialiştii de la disciplina de Anatomie comparată a animalelor domestice şi-au arătat toată disponibilitatea în acest sens”, a precizat prof.dr. Liviu Miron, prorector responsabil cu cercetarea ştiinţifică şi relaţiile internaţionale de la USAMV.

Prezentările tematice vor viza, spre exemplu, tehnica preparării mulajelor anatomice din ghips, atitudinea animalelor în diverse situaţii, realizarea caracterelor morfologice specifice ale unor rase de câini şi păsări sau prezentarea scheletelor ce provin de la animalele domestice şi de la unele specii de animale mai puţin cunoscute. Grupurile mai mari de zece persoane trebuie să îşi programeze vizita cu cel puţin 48 de ore înainte la numărul de telefon 0757011434. Programul detaliat poate fi consultat la adresa următoare: http://www.uaiasi.ro/medicina/muzeu.php.

Comentarii