Pensionară ucisă cu bestialitate chiar de hoţul care o furase, şi care era cercetat în libertate

miercuri, 09 septembrie 2020, 01:59
2 MIN
 Pensionară ucisă cu bestialitate chiar de hoţul care o furase, şi care era cercetat în libertate

Agresorul a vrut să o convingă pe victimă să îşi retragă plângerea şi, pentru că aceasta a refuzat, a înjunghiat-o mortal în drum

 

Un individ de 55 de ani din comuna Ţibăneşti a fost arestat preventiv ieri, fiind acuzat de omor şi tâlhărie. Vasile Mocanu a comis fapta acum două zile, pe 7 august. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, bărbatul era cercetat într-un dosar de furt în care parte vătămată era o femeie de 80 de ani. Luni, acesta – cunoscut în comunitate ca fiind violent – a mers la pensionară pentru a-i cere să îşi retragă plângerea depusă împotriva sa. Femeia însă a refuzat vehement. După câteva ore, în timp ce se afla la o şură unde ţinea animalele, Mocanu a văzut victima în timp ce mergea spre locuinţa proprie. Femeia trăia într-o zonă izolată din comuna Ţibăneşti, fapt ce l-a determinat pe Mocanu să o urmărească pentru a o omorî.

Individul a luat asupra sa un cuţit de mari dimensiuni şi a plecat în urmărirea victimei. “La ieşirea din sat, în dreptul unui podeţ de acces spre curtea victimei, inculpatul a atacat-o pe aceasta. I-a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona cervicală dreaptă, provocându-i secţiune de laringe şi hemotorax”, a precizat Mihaela Apostol, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. După crimă, individul a târât cadavrul pe aproximativ 11 metri, după care i-a luat femeii şi banii pe care îi avea în portofel. Cadavrul a fost descoperit în scurt timp, oamenii legii reuşind să îl prindă pe Mocanu în mai puţin de 24 de ore. Decizia de arestare emisă ieri de Tribunalul Iaşi poate fi contestată la Curtea de Apel Iaşi.

Comentarii