Poveşti cutremurătoare sub oblăduirea Mitropoliei. Ce a pățit după ce a refuzat avortul

luni, 17 august 2020, 01:50
7 MIN
 Poveşti cutremurătoare sub oblăduirea Mitropoliei. Ce a pățit după ce a refuzat avortul

Pro Vita consiliază femeile gravide care vor să avorteze din cauza problemelor familiale sau din cauza greutăţilor financiare. Psihoterapeuţii oferă ajutor şi celor care au trecut printr-un avort.

 

 

Sute de mame au găsit sprijin la Mitropolie atunci când şi familiile şi prietenii lor au uitat de ele.

Micuţul departament Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, înfiinţat la iniţiativa Mitropolitului Teofan, a ajutat din 2011 mamele care ar fi renunţat la sarcină pentru că nu aveau pe nimeni lângă ele, a fost alături de familiile numeroase aflate în dificultate şi a oferit sprijin şi ajutor femeilor care trec prin traumele post avort.

„Noi nu suntem un departament care militează împotriva avortului, deşi, având în vedere credinţa noastră, nu îl susţinem sub nicio formă. Noi propovăduim viaţa şi asta încercăm să apărăm”, explică părintele Cosmin Brînză, cel care se ocupă de o bună parte dintre proiectele departamentului.

Departamentul Pro Vita este locul în care mamele, indiferent de religia lor, de statutul social sau motivele pentru care au ajuns în dificultate găsesc atât sprijinul moral de care au nevoie, dar şi de sprijin financiar sau de ajutor juridic dacă situaţia o cere.

După cum explică părintele Cosmin, sunt acolo pentru a încerca să îmbunătăţească viaţa celor aflaţi în dificultate, caz cu caz, chiar dacă uneori pare că lupta nu se termină niciodată.

Mame care ajută mame

La micuţul departament de lângă Mitropolie am ajuns după ce unul dintre psihoterapeuţii Pro Vita a publicat fotografii din cadrul unei vizite la cinci mame care au primit pachete cu alimente, mame care au primit sprijin încă de când copilul lor era doar cât un bob de mazăre.

„Noi încercăm să le explicăm mamelor trauma prin care vor trece atunci când fac avort. Noi susţinem viaţa şi de aceea încercăm să le ajutăm până când viaţa lor intră pe făgaşul normal şi se pot descurca singure“, explică părintele Cosmin.

De aceea, atunci când vorbeşte de şedinţele de consiliere, explică faptul că viitoarele mame au posibilitatea să vorbească cu mame care au avortat, cu mame care au păstrat copiii, cu femei care nu pot avea copii, dar şi cu psihoterapeuţi sau medici. Aşa pot lua cea mai bună decizie atât pentru ele, dar şi pentru viitorul copil.

Primul caz al departamentului, o studentă în anul I rămasă gravidă şi scoasă afară de familie

Părintele Cosmin Brînză explică faptul că a întâlnit zeci de situaţii, dar în majoritatea cazurilor femeile nu doresc avortul. Au nevoie însă de sprijin, de cineva care să le asculte, cineva care să le ofere şi care să le asigure că vor fi lângă ele necondiţionat.

„Multe dintre cele care ajung la noi se tem de ce spune lumea din jur, de reacţia familiei sau pentru că se simt părăsite pentru că tatăl dispare imediat ce află de sarcină“, afirmă preotul.

Acesta îşi aminteşte de primul lor caz, o studentă în anul I care a rămas însărcinată în urma unei relaţii pasagere. Părinţii au încercat să o oblige să facă avort tăindu-i orice formă de sprijin şi chiar au refuzat să o mai primească acasă până nu renunţă la copil. Cei de la departament i-au oferit cazare şi sprijin, dar nu au renunţat la încercarea de a reunifica familia.

„Am reuşit într-un final să o aducem de partea nostră pe mama fetei. După ce s-a născut copilul, i-am trimis cu toţii scrisori proaspătului bunic şi, într-un final, l-am convins să o primească acasă de Paşte. După ce a văzut copilul şi au interacţionat, într-un final a fost de acord să o primească înapoi“, explică părintele şi ochii parcă i se umezesc.

Poveştile nu au mereu final fericit

Poveştile adunate nu sunt însă mereu fericite, iar multe dintre viitoarele mame aleg să avorteze inclusiv când trec de limita legală.

„Am avut acum ceva timp un caz dintr-o familie foarte bună, cu bani. Fata a rămas gravidă şi voia să facă avort chiar dacă era în luna a VI-a. Chiar dacă este ilegal, procedura există şi este mascată cu denumirea de «mica cezarian㻓, explică părintele Cosmin.

Fata a rămas gravidă şi a încercat iniţial să ascundă asta de familie. Apoi a aflat mama fetei şi a încercat să strângă bani pentru avort fără ştirea tatălui. Într-un final, indiferent de eforturile celor de la departament, au pierdut legătura şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat în cele din urmă.

„Noi o privim ca un eşec personal. Nu putem decât să sperăm că mama s-a răzgândit şi a ales să salveze viaţa copilului“, adaugă părintele Cosmin.

Ajutorul pe care îl primesc femeile însărcinate vine necondiţionat de la departament, fie că sunt ortodoxe sau de altă religie, fie că sunt din altă ţară şi ajung să se stabilească aici. Unul dintre cele mai recente cazuri este al unei mame dintr-o ţară asiatică, de religie musulmană.

S-a căsătorit cu cineva din judeţul Iaşi, însă în urma unei certe soţul a scos-o în stradă chiar dacă era însărcinată. La acest caz au lucrat împreună cu ambasada în România a ţării de origine a mamei, i-au oferit cazare şi tot sprijinul de specialitate de care avea nevoie.

Într-un final au reuşit să lege din nou familia, însă lucrurile nu sunt pe deplin rezolvate şi sunt în continuare atenţi la caz şi încearcă să aducă lucrurile pe făgaşul normal.

20 de litri de ciorbă şi 7 pâini la o masă

Pe lângă grija pe care o poartă pentru mamele aflate în dificultate, de şedinţele de consiliere cu femeile internate la Maternitatea „Elena Doamna“, unde au amenajat un cabinet, sau de femeile care trec prin traumele unui avort, departamentul Pro Vita are în atenţie şi familiile numeroase, pe care încearcă să le sprijine cu diferite burse, cu pachete cu alimente sau prin diferite acţiuni care să le facă viaţa mai plăcută şi mai uşoară.

„Îmi povestea o mamă cu şapte copii că ea la o masă face 20 de litri de ciorbă şi se mănâncă câte şapte pâini o dată. E un serviciu în sine să fii mamă într-o astfel de familie, iar noi încercăm să le ajutăm cât putem de mult“, explică părintele Cosmin.

Aşa au ajuns să ofere burse pentru copiii din aceste familii cu rezultate bune la învăţătură, să le dăruiască pachete cu alimente şi chiar au organizat o zi în care aceste mame „îşi iau liber“ şi merg împreună cu cei de la Pro Vita în vizită pe la muzee, merg la suc sau la prăjitură sau îşi împărătăşesc necazurile şi bucuriile cu alte mame aflate în aceeaşi situaţie.

În program, în acest moment, sunt peste 150 de familii care au mulţi copii, o parte dintre aceşti micuţi, aproximativ 50, primind burse în valoare de 200 de lei pentru rechizite, haine sau ce mai au nevoie pentru a avea rezultate cât mai bune la şcoală.

Pentru copiii din aceste familii sunt însă organizate şi tabere, iar în cazul familiilor mai sărace se încearcă rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Aşa au ajuns să le amenajeze câte o cameră, unora le-au tras apă curentă, dar au fost construite şi case, fântâni, iar unei familii de la sat i s-a cumpărat o văcuţă pentru a avea lapte pentru cei mici.

O parte dintre proiectele departamentului

Anca Vasilica Pulpă, unul dintre psihoterapeuţii departamentului, explică că nu există poveste pe care să nu o fi impresionat din rândul mamelor cu care a făcut şedinţe de terapie. Poate din acest motiv departamentul încearcă să se implice în cât mai multe proiecte cât mai diverse.

Astfel, pe lângă casele de sprijin amenajate la Iaşi, Botoşani şi Neamţ pentru mamele aflate în dificultate, pe lângă sprijinul financiar, bursele, şedinţele de terapie, bunurile şi alimentele oferite sau liniile telefonice care stau la dispoziţia celor care cer ajutorul sau au nevoie de un sfat, depatamentul a amenajat o rezervă în valoare de peste un miliard de lei la Maternitatea „Elena Doamna“, a cumpărat diferite aparate necesare la maternităţi din Neamţ sau Paşcani, şi chiar a oferit tuburi de gaz ilariant pentru a încuraja naşterile naturale.

La Iaşi, pentru a veni şi în sprijinul tăticilor, au amenajat o cameră în care îşi pot aştepta soţia şi au dotat-o cu tot ce este nevoie, iar noi proiecte prin care încearcă să aducă bucurii în diferite familii sunt organizate periodic, în funcţie de problemele cu care se confruntă cei pe care îi au în grijă.

Comentarii