Prima româncă recunoscută drept sfântă, la catolici. A fost ucisă cu 42 lovituri de cuțit

Veronica Antal este pe punctul să devină pe 22 septembrie prima femeie română şi primul laic român care este beatificat de către Biserica Catolică. Însă povestea care stă în spatele crimei din 24 august 1958 este una care nu a fost elucidată complet nici măcar până în ziua de astăzi. În urmă cu 15 ani, în 2003, în acelaşi an în care reprezentanţii Episcopiei Romano-Cato­lice din Iaşi au început să strângă mărturii pentru dosarul de canonizare, reporterul „Ziarului de Iaşi“ Mirela Corlăţan a mers să discute cu o parte dintre cei care îşi mai aminteau de tânăra de 23 de ani sau de povestea sa, auzită de la părinţi. Încă de atunci, povestea era una care aluneca deja spre legendă şi părerile oamenilor cu greu puteau fi puse cap la cap pentru a lămuri ce s-a întâmplat mai ales după momentul crimei. (VEDEȚI AICI)

42 de lovituri de cuţit

Lucrurile care se cunosc cu certitudine, inclusiv din dosarul întocmit de Episcopia Romano-Catolică din Iaşi, ţin de persoana Veronicăi Antal. În 1958, sub persecuţia regimului comunist, se închideau din ce în ce mai multe biserici în ţară, inclusiv cele de alte culte decât cel ortodox. Aceasta a fost şi soarta Mănăstirii catolice de la Hălăuceşti, cât şi a seminarului teologic de acolo, ce fuseseră închise înainte de 1950. Cum persecuţia comunistă împotriva creş­tinilor era din ce în ce mai mare, tinerele care doreau să devină maici aveau o singură soluţie, după închiderea seminarului şi al mănăstirii – să intre în Ordinul al III-lea al Sfântului Francisc. Asta presupunea ca ele să rămână în afara rândurilor bisericeşti întreaga lor viaţă, dar să se comporte în fiecare zi după regulile dintr-o mănăstire, să trăiască în rugăciune, în sărăcie şi să îi ajute pe cei din jur. Însă odată intrate în acest ordin, tinerele trebuiau să meargă în fiecare duminică la Liturghie, şi de aici intervine şi povestea Veronicăi Antal. Cum în Zăpodia, actualul Nisiporeşti, satul ei de baştină, nu exista o parohie proprie şi nici biserică catolică unde să se slujească, aceasta venea în fie­care duminică sau la toate sărbătorile mari câte opt kilometri până la Hălăuceşti, parohie de care aparţinea, din judeţul Iaşi, pentru a participa la slujbe.

Sătenii din Hă­lăuceşti cu care au vorbit reporterii „Ziarului de Iaşi“ în urmă cu 15 ani, care încă şi-o mai aminteau, la 65-70 de ani, pe tânăra Veronica care venea mereu la slujbe, au povestit despre aceasta că în dimineaţa zilei în care a murit venise la biserica ca să ajute pentru pregătirile administrării Sfân­tului Mir.

„Fie vară, fie iarna, Veronica venea la Hălăuceşti în fiecare dimineaţă la liturghie, iar duminica şi de două ori, ca să prindă şi Vecernia. Se hotărâse să fie o persoană consarcată lui Isus şi ne aduna şi pe noi, copiii, după slujbă să cântăm. Cred că eram vreo 50 în jurul ei“, a declarat, în 2003, pentru „Ziarul de Iaşi“, Cecilia Vîntur, care avea atunci 63 de ani. Aceasta a mai spus că se ştia faptul că mama Veronicăi voia să o căsătorească, însă fata a refuzat, dedicându-şi viaţa bisericii.

Doi strujeni peste cadavru, în semn de cruce

În seara zilei în care a ajutat la biserică, Veronica a plecat acasă singură, când se întunecase afară, iar pe drum a fost acostată de un bărbat numit Pavel Mocanu, şi el din Nisiporeşti, care mergea la gara din Hălăuceşti să prindă un tren de noapte spre Bacău. Sătenii au povestit că acesta ar fi încercat să o violeze pe tânără, şi cum nu a reuşit, a înjunghiat-o de mai multe ori, iar spre dimineaţă, după cum au povestit localnicii pentru „Ziarul de Iaşi“ în 2003, s-a întors din nou în câmp unde a constatat că tânăra nu a murit şi a mai înjunghiat-o până a ajuns la 42 de împunsături de cuţit.

„Eram copil pe atunci, şi în acea dimi­nea­ţă mergeam cu tata la cules de fasole. Eram cu carul cu vaci. Am dat din greşeală de Veronica în lanul de porumb. Stătea pe o parte, avea în jurul degetelor rozariul şi era într-un lac de sânge. În bătaie de joc, criminalul pusese pe ea doi strujeni de porumb în formă de cruce. N-am să uit până mor asta. I-am zis tatei, dar el a zis să mergem de acolo. Un medic veterinar din Zăpodia, Zgăvîrdici îi zicea, făcea naveta la Mogoşeşti cu şareta, cu un cal alb. Când a trecut pe acolo a gă­sit-o şi el a fost cel care a anunţat în sat“, a spus Pavel Vîntur, pentru „Ziarul de Iaşi“.

Istorisirea poveştii Veronicăi nu se opreşte însă la moartea ei. Miliţia desco­perise trei tineri care au trecut pe acolo în acea seară, Pavel Dumitraş, Neculai Mag­dici şi Pavel Mocanu. După ce au fost ţi­nuţi mai mult de şapte luni în arest, după ce se presupune că au fost o serie de intervenţii ale familiei lui Mocanu la organele de anchetă, Dumitraş a fost condamnat la moarte, iar Magdici, la 25 de ani de închisoare. Au făcut recurs, s-a făcut o reconstituire care a determinat faptul că Mocanu ajungea cel mai repede în acel loc, după cum povesteau sătenii pentru „Ziarul de Iaşi“, dar în 1961, în ciuda acestor do­vezi, Pavel Mocanu a ieşit din închisoare, iar crima s-a concluzionat că a fost cu autori necunoscuţi. 15 ani mai târziu a fost redeschis dosarul, în 1976, în urma apa­riţiei unui martor.

Elena Carp, mătuşa lui Pavel Mocanu, trecuse în acea seară pe deal, a văzut tot ce s-a întâmplat, iar rudele celorlalţi doi acuzaţi au declarat pentru „Ziarul de Iaşi“ că ar fi primit şi 10.000 de lei ca să nu spună nimic. Femeia a declarat ce a văzut în faţa preotului pe patul de moarte. Al doilea proces s-a judecat la Piatra Neamţ, Mocanu a primit 12 ani de închisoare, din care a executat doar opt.