Primul deces de gripă la Iaşi: o fetiţă de 11 luni care nu fusese vaccinată

joi, 30 ianuarie 2020, 02:59
3 MIN
 Primul deces de gripă la Iaşi: o fetiţă de 11 luni care nu fusese vaccinată

Micuţa a fost transferată zilele trecute la Spitalul de Copii Iaşi, dintr-un judeţ vecin. S-a confirmat că fetiţa nu era vaccinată antigripal. La Spitalul de Infecţioase au fost identificate ieri trei noi cazuri de gripă, niciunul însă grav. Decesul de la Iaşi este primul din Moldova în acest sezon şi al nouălea din ţară.

Zilele acestea a fost înregistrat primul deces din acest sezon din cauza gripei la Iaşi, fiind vorba despre o fetiţă de doar 11 luni. Fetiţa a fost transferată zilele trecute de la Spitalul Judeţean din Vaslui la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi pentru tratament de specialitate, aici fiind declarat decesul. După o serie de investigaţii efectuate de medicii pediatri de la Spitalul de Copii, s-a confirmat că fetiţa avea gripă. „Co­pi­lul avea condiţii medicale preexistente, era nevaccinat antigripal, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09. Data decesului este 28 ianuarie“, au precizat reprezentanţii Centrului Naţional de Suprave­ghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Sfaturile medicilor

Medicii pediatri spun că starea sa era gravă încă din momentul în care a ajuns la spital, fiind vorba despre o insuficienţă respiratorie. „Starea generală era una gravă, cu insuficienţă respiratorie acută. A primit terapia specifică, însă fără rezultat, din antecendente ştim că era un copil cu prematuritate şi cu patologie, având factori de risc“, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef al Unităţii de Primire a Urgenţelor şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Medicii pediatri recomandă părinţilor ca, la orice modificare a stării generale a copilului, mai ales dacă acesta prezintă febră, tuse sau insuficienţă respiratorie, să meargă la medic pentru a stabili care este atitudinea terapeutică necesară. „Un copil cu insuficienţă respiratorie trebuie să fie internat, investigat, supravegheat şi să primească terapia specifică. De asemenea, este important ca părinţii să nu uite că vaccinarea trebuie făcută, este sezon de viroze şi gripă, care a început încă din octombrie; ideal este ca vaccinarea să se facă la început de perioadă, deoarece sunt necesare două-trei săptămâni în care organismul îşi formează anticorpii“, a completat dr. Tamara Roşu.

Trei noi cazuri de gripă

Ieri, prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“, preciza că în ultimele 24 de ore au fost identificate trei noi cazuri de gripă, însă nu sunt cazuri grave care să pună în pericol viaţa pacienţilor. „Populaţia trebuie să ştie că la apariţia unor simtome precum durere în gât, nas înfundat, rinoree sau tuse trebuie să se prezinte la cabinetul medicului de familie şi nu să aglomereze triajul spitalului“, a declarat prof.dr. Carmen Dorobăţ.

Medicii infecţionişti reamintesc populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă. De asemenea, măsurile de igienă personală, cum ar fi spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare, sunt „esenţiale pentru prevenirea afecţiunilor respiratorii“.

Acesta este cel de-al nouălea deces înregistrat la nivel naţional din cauza gripei din acest sezon, fiind totodată şi primul din regiunea Moldovei din această perioadă.

Comentarii