Prins la promenadă cu BMW-ul pe Copou, dar fără permis. Cum judecă instanța astfel de spețe?

marți, 30 aprilie 2024, 03:00
2 MIN
 Prins la promenadă cu BMW-ul pe Copou, dar fără permis. Cum judecă instanța astfel de spețe?

Prins la volan cu permisul suspendat, un șofer a scăpat cu o amendă penală. Deși valoarea acesteia era minimă, șoferul a contestat sentința.

În după-amiaza zilei de 30 decembrie 2021, o patrulă de polițiști a oprit pe bulevardul Carol I un BMW care venea dinspre șoseaua Ștefan cel Mare, îndreptându-se spre aleea Mihail Sadoveanu. Lui Ion Turcitu i s-au cerut actele, ocazie cu care polițiștii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat, întrucât pe numele său Parchetul de pe lângă Judecătorie deschisese un dosar penal încă din ianuarie. Ca urmare, a fost deschis un nou dosar penal, iar Turcitu a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis.

În fața instanței, Turcitu și-a recunoscut vina. În favoarea sa a cântărit faptul că deținea permis de conducere din 1983, declarând că este șofer profesionist. Nu provocase niciun incident în trafic, fiind oprit de polițiști în urma unui control de rutină. Vârsta de 62 de ani și lipsa antecedentelor penale i-au convins pe judecători că era vorba doar de un incident izolat în viața șoferului. Magistrații Judecătoriei au luat în calcul și posibilitățile materiale modeste ale inculpatului și i-au aplicat doar o amendă penală de 1.500 de lei, corespunzând unui număr de 150 de zile-amendă.

Deși ușoară, sentința a fost contestată de Turcitu, care a solicitat amânarea aplicării pedepsei. În cazul unei condamnări, nu și-ar mai fi putut exercita meseria de șofer. Magistrații Curții de Apel nu au fost de acord cu soluția propusă de inculpat, apreciind că acesta nu a conștientizat gravitatea faptei sale și consecințele acesteia. O eventuală amânare a executării pedepsei nu ar fi condus la corijarea comportamentului acestuia. Ca urmare, apelul lui Turcitu a fost respins, sentința Judecătoriei devenind definitivă.

Comentarii