Pus să-i plătească daune de 2.100 lei unui consătean pe care l-a făcut „ţigan”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

duminica, 09.05.2021

Pus să-i plătească daune de 2.100 lei unui consătean pe care l-a făcut „ţigan”

Din cauză că nu a dat banii, bărbatul are mari şanse să ajungă acum la închisoare.

GALERIE
despagubiri
  • despagubiri
- +

Un ieşean din Pârcovaci ar putea ajunge la închisoare pentru că s-a încăpăţânat să nu plătească despăgubirile stabilite de judecători în favoarea unui consătean. Ca urmare, Serviciul de Probaţiune a cerut revocarea suspendării pedepsei stabilite de Judecătoria Hârlău. Tribunalul va decide luna viitoare dacă Vasile Iancu va fi închis.

În noaptea de 12/13 iunie 2016, Iancu se afla în faţa unui bar din Pârcovaci, împreună cu fratele său. Pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, acesta s-a luat la harţă cu F.P.I. Conform martorilor, F.P.I. i s-ar fi adresat lui Iancu şi fratelui acestuia, numindu-i „ţigani”, ceea ce ar fi atras reacţia violentă a lui Iancu. Acesta l-ar fi lovit pe F.P.I. cu o sticlă de bere în faţă, victima având nevoie de o săptămână de îngrijiri medicale. Iancu a fost condamnat de către magistraţii Judecătoriei Hârlău la 1 an şi 5 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, impunându-i-se totodată plata a 2.100 de lei către partea vătămată cu titlu de daune morale şi materiale. În plus, el trebuia să achite 948,64 lei către Spitalul „Sf. Spiridon” şi 338 lei către Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

După condamnare, Iancu şi-a plătit obligaţiile faţă de unităţile sanitare şi a achitat cheltuielile judiciare imputate, dar nu şi obligaţiile civile faţă de F.P.I., deşi fusese atenţionat în mai multe rânduri. Conform legii, astfel de obligaţii trebuie achitate până cu cel mult trei luni înaintea expirării termenului de supraveghere. Solicitarea Serviciului de Probaţiune, de revocare a suspendării executării pedepsei, a fost aprobată luna trecută de magistraţii Judecătoriei Hârlău, pedeapsa aplicată lui Iancu urmând să fie executată în regim de detenţie. Contestaţia înaintată de Iancu la Tribunal va fi judecată luna viitoare. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Bravo autorităților locale care au ținut gol Spitalul Mobil de la Lețcani!

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.