Richard Oschanitzky: un muzician vizionar (4)

La capitolul performanţelor organizatoric-artistice nutrind „legenda Richard Oschahnitzky” poate fi evocată promtitudinea cu care instrumentişti virtuozi în genurile academice şi jazz participau la înregistrările partiturilor sale camerale, simfonice, ori destinate ecranului. Admiraţia pentru valoarea profesională şi farmecul personal au nutrit cuvintele admirative ale clarinetistului Aurelian Octav Popa, flautistului Ioan Caţianis, harpistei Elena Ganţolea (amândoi membri ai orchestrei simfonice a Radioteleviziunii), mezzosopranei Marta Kessler, pianistului Dan Grigore, contrabasiştilor Johnny Răducanu şi Wolfgang Güttler, dirijorilor Paul Popescu şi Voicu Enăchescu, violonistului Ştefan Ruha, regizorului muzical de la „Electrecord” Teodor Negrescu. Motivele acceptării colaborărilor necondiţionate cu Oschanitzky au fost valoarea creaţiilor, aproape întotdeauna de un modernism şi spectaculozitate rare sau unice în universul muzical românesc al perioadei menţionate, conştiinţa participării la înfăptuirea unor documente artistice de prim ordin, rapiditatea cu care se efectuau înregistrările, permanenta grijă a lui Oschanitzky de a obţine de la instituţiile comanditare cele mai consistente onorarii. Acest capitol de legendă avea ca final generozitatea incredibilă cu care îşi risipea onorariile proprii invitând la masa lui de la restaurantul „Berlin” muzicieni, poeţi, actori, regizori. Îi amintesc doar pe Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Constantin Rauţchi, Dumitru Furdui, Gheorghe Cozorici, Teodor Pâcă.

Legenda mai spune că reversul politeţii, generozităţii, civilităţii sale ireproşabile erau maliţiozitatea, chiar duritatea opiniilor despre persoane şi realităţi reprobabile din lumea muzicii. Opinii exprimate cu zâmbetul pe buze. Exemple sunt opiniile radical critice despre lipsa de profesionism a unor organizatori şi solişti de muzică uşoară, evidentă cu ocazia Festivalului şi Concursului „Cerbul de aur”, la care Oschanitzky a fost profund implicat (opinii publicate în revista „Contemporanul”), interviul din 1971 pentru televiziune (realizatoare Catinca Ralea), şi seria de trei colocvii înregistrate în 1978 la Radio Timişoara cu dirijorii Nicolae Boboc, Remus Georgescu şi publicistul de jazz Florian Lungu. În producţiile radiotelevizate, Richard Oschanitzky a explicat, printre altele, de ce compozitorii români şi nu numai ei au ratat un gen unitar – jazz-ul simfonic. Din cauza lipsei de cunoaştere teoretică şi practică. Oschanitzky le-a cultivat intens, permanent, pe amândouă – am argumentat în episoadele precedente din această evocare.

Posteritatea creaţiei lui Richard Oschanitzky a fost şi este contradictorie. Sigur, înregistrările antologice realizate cu contribuţia sa esenţială ca autor, pianist, orchestrator, dirijor (uneori şi autor al versurilor) au fost difuzate după dispariţia prematură din 5 aprilie 1979 în programe şi câteva emisiuni radiofonice speciale, după 1989 în două documentare tv (autori Doru Ionescu şi Alex Vasiliu). Dar valoarea, modernitatea compoziţiilor ce îi poartă semnătura a impus opiniile interpretative ale celor ce i-au fost parteneri de scenă, de studio, opiniile noii generaţii de muzicieni. De aceea am propus primului director de la Deutsche Zentrum, filiala din Iaşi, Gerhard Pinzhoffer, organizarea unui festival „Richard Oschanitzky”. Propunerea a fost imediat acceptată la Berlin, iar în mai 1999 se desfăşura în studioul TVR Iaşi prima ediţie. Toate cele zece episoade anuale, înfăptuite cu eforturi organizatorice, financiare şi tehnice consistente, au avut efecte importante: muzicienii români de jazz (unii i-au fost colegi de scenă şi de studio – Johnny Răducanu, Wolfgang Güttler, Eugen Gondi, Aura Urziceanu), invitaţii de peste hotare (din Germania, Ungaria, Marea Britanie, Grecia, America de Nord, Bulgaria, Lituania, Franţa, Suedia) au convertit ideile moderne ale lui Oschanitzky din anii 1966-1975 în creaţii potrivite actualităţii deceniului 1999-2009. Toţi şi-au exprimat cu acele ocazii în interviuri televizate aprecierea şi admiraţia pentru autorul român necunoscut în lume. Al doilea efect a fost impactul puternic al concertelor asupra publicului. Sala studio TVR Iaşi, sălile mari de concerte ale Filarmonicii şi Casei Studenţilor s-au dovedit neîncăpătoare, cu multe ocazii spectatorii găsindu-şi locuri doar în picioare sau pe trepte. Al treilea efect important s-a datorat difuzării concertelor în judeţele Moldovei, în România, în lume prin TVR Iaşi, TVR 3 şi TVR Internaţional, ceea ce muzica lui Oschanitzky a meritat cu prisosinţă. Înregistrările de televiziune au devenit piese de patrimoniu, revelatoare pentru originalitatea creaţiei sale şi deschiderea excepţională spre orizonturile timpului nostru. Al patrulea efect la fel de important al festivalului a fost stimularea unor muzicieni români practicanţi ai genurilor academice să includă in repertoriu partiturile sale. Saxofonistul Nicolae Simion, invitat de trei ori la Festival, a produs la casa proprie de discuri două albume ce cuprind înregistrări antologice („Memorial Richard Oschanitzky” vol. 1, 2006, vol. 2, 2014), Voicu Enăchescu, dirijorul corului „Preludiu” a interpretat în concert şi a înregistrat „Colindele laice”, Sabin Păutza a dirijat la Filarmonica din Iaşi şi la Radio România Dublul concert pentru pian, saxofon tenor, orchestră simnfonică şi bigband, Adriana Bera a interpretat Sonatina pentru pian, alte lucrări concertante şi vocal-instrumentale şi-au aflat momentele primelor audiţii la Festival sau în recitaluri independente.

Este regretabil că, folosindu-se de motivul crizei economice din 2008-2009, conducerea de atunci a TVR Iaşi a hotărât încetarea organizării festivalului – timp de zece ani un succes deplin pentru instituţie, cu impact public (s-a realizat şi un dvd cu secvenţe din concerte), pentru viaţa culturală a Iaşului, eveniment muzical de notorietate pe plan naţional.

Deocamdată, muzica lui Richard Oschanitzky poate fi cunoscută cel mai uşor din înregistrările audio şi filmele artistice postate pe YouTube, transmise la diverse posturi de televiziune. Rămâne ca partiturile sale să iasă din tăcerea arhivelor, pentru a ajunge din nou pe scenele de concert.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor