Statisticile îngrozitoare de la Iaşi ale unei alte „pandemii”, cea nevăzută. Victime tot mai vulnerabile: copiii şi familiile

sâmbătă, 03 septembrie 2022, 01:50
3 MIN
 Statisticile îngrozitoare de la Iaşi ale unei alte „pandemii”, cea nevăzută. Victime tot mai vulnerabile: copiii şi familiile

La Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi în ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de internări pentru tulburări asociate consumului de alcool. Dacă în 2020 au fost evaluaţi 1.551 de pacienţi, în 2021 au fost 1.691 de pacienţi, iar în primele şapte luni ale acestui an au fost deja evaluaţi 1.424 de pacienţi. Medicii spun că a scăzut vârsta celor care încep să consume alcool, în timp ce atât frecvenţa cât şi cantitatea băuturilor alcoolice consumate sunt în creştere. Mai mult, există studii care arată că pandemia de COVID-19 a fost asociată cu un consum crescut de alcool în rândul femeilor care se află la vârsta fertilă.

„La Camera de Gardă a Institutului Socola, în medie, intervalul de urgenţe medicale, cu cel puţin unul dintre diagnosticele legate de alcool, este de 50 – 60%. Consecinţele acestor statistici sunt îngrijorătoare, atât pentru pacienţii care se adresează specialiştilor, cât şi pentru aparţinătorii acestora”, au precizat reprezentanţii Socola.

Cum afectează alcoolul întreaga familie

Specialiştii au explicat că majoritatea persoanelor care au probleme cu alcoolul dezvoltă tulburări psihice, ar fi cele cognitive, afective, de somn, sexuale, anxietate, agresivitate fizică şi verbală, comportamente antisociale. Spre exemplu, părinţii care sunt consumatori de alcool vor influenţa şi starea de bine a copiilor şi a întregii familii.

Dacă unul sau ambii părinţi consumă alcool, de obicei şi medicul familial este unul dezorganizat pentru că aceştia nu îşi mai pot îndeplini rolul şi nici nu se mai pot ocupa de activităţile cotidiene.

„Părinţii care se confruntă cu probleme legate de alcool sunt opusul celor care ar trebui să îndeplinească nevoile copilului. Aceştia tind să nu transmită căldură şi sensibilitate copiilor. De asemenea, nu le oferă suport şi nici nu demonstrează interes faţă de nevoile copilului. Cele mai des întâlnite trăiri ale copiilor cu părinţi alcoolici sunt neglijarea şi respingerea”, a precizat dr. Oana Grecu, medic psihiatru la Institutul „Socola”.

Medicii au remarcat că cei care sunt consumatori cronici de alcool provin din medii cu condiţii socio-economice scăzute şi chiar cu mai puţină pregătire educaţională.

Consumul de alcool în timpul sarcinii are efect devastator

Copiii care provin din familii în care se consumă alcool excesiv au un risc mult mai mare să dezvolte probleme psiho-sociale, cum ar fi o frică intensă pentru că nu se simt în siguranţă, un stil de ataşament evitant-anxios, nu pot să îşi gestioneze problemele, vor resimţi stresul mult mai intens sau vor tinde să îşi asume responsabilităţi parentale mai devreme, lucru care îi privează de bucuria de a-şi trăi copilăria.

Efectele devastatoare ale consumului excesiv de alcool se văd şi în rândul femeilor aflate în perioada fertilă, între 15 şi 49 de ani.

„Expunerea fetală la alcool este un factor de risc major pentru apariţia tulburărilor din spectrul alcoolismului fetal. Consumul susţinut de alcool pe parcursul trimestrelor de sarcină poate fi direct corelat cu avortul spontan, naşterea prematură, întârzierea creşterii intrauterine, dismorfismul facial, malformaţiile congenitale sau deficitele în funcţionarea cognitivă, comportamentală şi emoţională. În plus, consumul de alcool paternal se alătură factorilor de risc care pot influenţa negativ dezvoltarea embrionului”, a mai precizat dr. Oana Grescu.

Alcoolul – „pandemia nevăzută”

Pentru că în acest moment nu există niciun tratament cunoscut pentru a inversa tulburările de neurodezvoltare induse de alcool, cea mai eficientă măsură rămâne prevenirea lor prin evitarea completă a consumului de orice tip de alcool în timpul întregii sarcini şi în procesul de concepere.

„Observăm cum o substanţă psiho-activă legală, accesibilă şi acceptată social, poate deveni o adevărată «toxină a sistemelor familiale». Mai mult, studiile de specialitate şi statisticile de la nivel naţional şi global sugerează că alcoolul este «virusul» care generează o gamă largă de probleme psihologice, medicale şi sociale – o posibilă «pandemie nevăzută»”, a concluzionat dr. Oana Grecu, medic psihiatru. 

Comentarii