Traficant de carne vie condamnat la 28 de ani de închisoare. Procurorii au claculat că a câștigat un milion de lire de pe urma victimelor

joi, 09 mai 2024, 03:00
6 MIN
 Traficant de carne vie condamnat la 28 de ani de închisoare. Procurorii au claculat că a câștigat un milion de lire de pe urma victimelor

Judecătorii au pronunțat o sentință record în cazul unui ieșean acuzat de trafic de persoane. În urmă cu un deceniu, acesta a câștigat bani buni obligând mai multe tinere să se prostitueze pentru el în Marea Britanie. Răspunderea penală pentru o parte a faptelor s-a prescris, dar tot va petrece aproape trei decenii după gratii.

Valter Tănase a intrat în atenția organelor judiciare încă din 2006, fiind cercetat pentru exploatarea sexuală a mai multor tinere, obligate să se prostitueze în România, dar și în Spania. Tribunalul Corecțional din Bruxelles l-a condamnat pentru o serie de infracțiuni legate de traficul de ființe umane, vătămare corporală gravă și folosirea neautorizată de arme de foc. Tănase nu s-a cumințit însă, ci a luat-o de la capăt. În 2016, a fost condamnat și de justiția românească la 15 ani de închisoare, pentru trafic de minori. A fost liberat condiționat la începutul lui 2021, cu un rest neexecutat de 1.179 zile de închisoare. Nu însă pentru mult timp. Procurorii DIICOT pritoceau deja un nou dosar pe numele lui Tănase, aflat în curs de finalizare. În august 2021, Tănase a fost trimis din nou în judecată, tot pentru trafic de carne vie. De această dată, erau vizate activitățile desfășurate de Tănase în Marea Britanie.

Faptele de care avea să fie acuzat Tănase s-au petrecut în perioada 2014-2017. După ce, în mai 2022, o decizie a Curții Constituționale a înjumătățit practic termenele de prescripție a răspunderii penale, o parte a acuzațiilor au fost desființate. Au rămas însă destule pentru a justifica o nouă condamnare.

Una dintre victimele lui Tănase a fost A.B.A. Aceasta locuise în adolescență la o mătușă, în străinătate, lucrând ca îngrijitoare de bătrâni. Întoarsă în țară la 18 ani, se afla în căutarea unui loc de muncă în domeniul curățeniei. În ianuarie 2016, a fost contactată pe Facebook de Tănase, care a asigurat-o că îi poate găsi un loc de muncă la un hotel din Marea Britanie. Urma să câștige 1.000 de lire sterline lunar, urmând să plătească pentru chirie și întreținere 2-300 de lire. Restul i-ar fi rămas. Bărbatul i-a plătit și biletul de avion, fata crezând că își va plăti datoria din primul salariu. Ajunsă însă în Marea Britanie, fata a aflat că urmează să se prostitueze alături de alte două fete aflate deja acolo.

Fără a cunoaște limba, fără bani și neavând unde să se ducă, fata a fost nevoită să accepte să se prostitueze, sub supravegherea concubinei lui Tănase. „M-a machiat şi mi-a dat nişte lenjerie sumară pe care să o îmbrac pentru a mă fotografia. Mi-a făcut mai multe fotografii în diferite ipostaze şi mi-a spus că a postat mai multe anunţuri cu mine pe site-uri, că trebuie să iau de la clienţi 100 de lire pe ora de sex, 60 de lire pentru 30 de minute şi 40 de lire pentru 15 minute, iar banii să-i pun pe masa din living. Noi, fetele care ne prostituam, nu aveam voie să ţinem nimic în telefoane, trebuia să ştergem chiar şi ultimele apeluri. Când erau probleme sau nu se făceau bani destui, Tănase ne suna şi ne ameninţa că ne omoară, că ne ia capul”, a povestit ulterior fata anchetatorilor.

Deși fata lucra practic non-stop, fiind obligată să se prostitueze chiar și în perioada de menstruație, datoria față de proxenet continua să crească. După o lună i se calculase o datorie de câteva mii de lire, reprezentând plata fotografiilor, chiria, întreținerea, mâncarea, hainele și machiajul. Peste încă câteva luni, datoria ajunsese la 7.000 de lire. Ca urmare, fata a fost obligată și să le vândă cocaină clienților, la prețul de 100 de lire gramul.

După șase luni de calvar, fata a reușit să fugă din apartamentul în care era ținută, profitând de un moment în care toți dormeau. A apreciat ulterior că obținuse pentru Tănase între 180.000 și 200.000 de lire. Din acești bani, primise doar 600 de lire pe care îi trimisese acasă și mai reușise să ia cu ea 2-300 de lire, în ziua fugii.

O altă victimă a lui Tănase a fost chiar sora lui A.B.A., aproape în aceeași perioadă și fără să știe una de cealaltă. În noiembrie 2015, B.M.A. se despărțise de iubitul ei și luase hotărârea de a pleca în străinătate pentru a practica prostituția. A fost o victimă sigură, fiind exploatată în alt apartament, timp de cinci luni. În acest interval, fata a câștigat 70.000 de lire, din care jumătate i-a dat proxenetului.

A treia victimă, M.C. abia împlinise 18 ani când a ajuns în Marea Britanie, împreună cu iubitul său, un tânăr din Târgoviște. Fata credea că urmează să muncească. Abia ce aterizaseră însă pe aeroportul Luton, când iubitul său a fost reținut de autoritățile britanice. M.C. rămăsese deodată singură, în mijlocul aeroportului. A fost acostată imediat de un alt tânăr, nepotul lui Tănase. Acesta a asigurat-o pe fată că a fost trimis de iubitul ei, convingând-o să-l însoțească. După trei zile, l-a cunoscut și pe Tănase, care a întrebat-o dacă iubitul îi spusese „cum stă treaba”. Cum fata nu știa despre ce era vorba, Tănase i-a explicat că urmează să se prostitueze. Fata urma să primească jumătate din bani. Singură în țară străină, fata a acceptat.

Și în cazul ei a fost aplicată aceeași metodă, inventându-i-se datorii care se dovedeau imposibil de plătit. M.C. a fost obligată să lucreze pentru Tănase, câștigând în acest interval aproximativ 300.000 de lire sterline. Din acești bani, a primit 450 de lire pe care i-a trimis mamei sale și încă 700 de lire pe care i-a dat altei fete, când aceasta a plecat în țară.

A patra victimă a lui Tănase venise în Marea Britanie tocmai pentru a se prostitua, sperând să câștige suficient pentru a-și cumpăra o casă în România, mai ales că avea și doi copii minori. Nu a câștigat nimic, pentru că nici ea nu a apucat să plătească vreodată datoriile inventate de proxenet.

Acuzațiile aduse lui Tănase prin mărturiile fetelor au fost susținute în instanță și de fosta concubină a acestuia, audiată tot ca martor. Ea însăși, de altfel, se prostituase pentru Tănase. În apărare, proxenetul a susținut că și-a câștigat existența cinstit, vânzând telefoane și mașini. Nu făcuse altceva decât să le ajute pe fetele care voiau să se prostitueze, în schimbul unei contribuții la plata chiriei. Afirmațiile sale au fost respinse de judecători, ca nesincere, fiind contrazise atât de mărturiile victimelor, cât și de interceptările telefonice realizate de anchetatori și de celelalte probe din dosar.

Magistrații Tribunalului nu au avut nicio ezitare în a-l considera vinovat pe Tănase de acuzațiile aduse. În cazul faptelor referitoare la două dintre victime, judecătorii au trebuit să constate prescripția răspunderii penale. În schimb, pentru alte trei victime, judecătorii au pronunțat două pedepse a 7 ani și 6 luni de închisoare și una de 7 ani de detenție. Liberarea condiționată a fost anulată, iar multiplele pedepse, recalculate. În final, s-a ajuns la o pedeapsă rezultantă de 28 de ani de închisoare. Judecătorii au dispus și confiscarea de la Tănase a jumătate din suma de 1.045.000 lire sterline obținută de acesta din exploatarea victimelor sale. Sentința Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată în apel.

Comentarii