anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 14.08.2022

Unchiul lui Chirica scapă de amendă, după ce a distrus o banca în parc. Şefii Poliţiei Locale au refuzat să trimită înregistrăile video

GALERIE
vasile-chirica
  • vasile-chirica
- +

Poliţia Locală l-a amendat, Poliţia Locală l-a scăpat. Vasile Chirica, unchiul primarului Mihai Chirica, a scăpat în instanţă de plata unei amenzi de 1.500 de lei, pe care a primit-o anul trecut după ce ar fi intrat “fără drept” cu maşina în Parcul Copou unde, conform procesului verbal scris de un agent de poliţie, “a distrus complet” o bancă. Agentul şi-a făcut treaba ca la carte, după ce a vizionat imagini video de pe camerele din parc. Imaginii care, însă, nu au fost trimise şi la instanţă de şefii săi, subordonaţi de-ai primarului, deşi judecătorii le-au cerut în mod expres. Oare am avea parte şi noi, simplii ieşeni, de acelaşi „tratament” din partea şefilor Poliţiei locale, dacă am călca pe bec la fel ca „Unchiul Vasile”?

“Unchiul Vasile” a semnat procesul verbal de contravenţie fără să facă alte menţiuni, dar cinci zile mai târziu a solicitat Judecătoriei anularea amenzii.

În continuare, după cum se arată în hotărârea instanţei judecătoreşti, Poliţia Locală, instituţie aflată sub conducerea Primarului Municipiului Iaşi, “nu a formulat întâmpinare pentru a-şi exprima poziţia procesuală faţă de susţinerile petentului” (n.r. - unchiul primarului de Iaşi) şi nici nu a prezentat magistraţilor imaginile surprinse de camerele de luat vederi din parc, “deşi i s-a pus în vedere să depună întreaga documentaţia care a stat la bază întocmirii procesului verbal”.

Ce spun martorii

Martorii incidentului au fost câţiva angajaţi de la Servicii Publice, societate având ca unic acţionar Municipiul Iaşi. Agentul constatator era de la Poliţia Locală - aflată şi aceasta în subordinea Municipiului Iaşi. Iar cel amendat a fost unchiul primarului. Deşi procesul verbal de contravenţie a fost întocmit fără greşeli, judecătorilor nu li s-au adus dovezi care să susţină amenda.

“A pătruns fără drept cu autoturismul marca Toyota (…) în Parcul Copou, la Casa de Cultură, acroşând o bancă situată pe o alee, distrugând-o în totalitate. Avem confirmarea impactului la Dispeceratul Poliţiei Locale”, a scris agentul de poliţie Sorin Băitanu în procesul verbal de contravenţie, document semnat de Vasile Chirica şi în care se arată că acesta nu a avut obiecţiuni.

S-a întâmplat în dimineaţa zile de 26 mai 2021. Vasile Chirica, membru al Asociaţiei “22 Decembrie”, ca participant activ la aşa-numita revoluţie de la Iaşi, şi-a încărcat maşina cu steaguri, bannere şi alte materiale de dimensiuni mari, pe care voia să le predea la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” din Parcul Copou, pentru Expoziţia “Revoluţia a început la Iaşi”.

Ziua s-ar fi terminat fără incidente, dacă în calea sa nu ar fi stat o bancă, pe o alee din apropierea Amfiteatrului. Pe care Vasile Chirica susţine însă că nu a distrus-o.

“Ora 10:45. În timp ce patrulam prin Parc Copou, în zona Amfiteatru am observat o bancă distrusă complet. Am efectuat verificări, unde am discutat cu lucrători de la spaţii verzi, ocazie cu care mi-a fost indicat că un autoturism a intrat în parc, conducătorul auto deplasându-se la conducerea Amfiteatrului “Mihai Eminescu” (n.r. agentul de poliţie se referă la Amfiteatrul Casei de Cultură Mihai Ursachi). Am observat autoturismul marca Toyota cu nr. de înregistrare (***) parcat în faţa Amfiteatrului, conducătorul a venit la maşină, a fost întrebat dacă a lovit banca, acesta negând acest lucru. Am efectuat verificarea la dispecerat, având în vedere că în parc sunt camere video”.

„Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că într-adevăr autoturismul a lovit banca, distrugând-o. A fost sancţionat conform HCL 54/2020 cu amenda de 1.500 lei pentru distrugere”, se arată în referatul de activitate din 26 mai 2020 al agentului de poliţie Băitanu Sorin.

Treabă făcută ca la carte de agent

Magistraţii Judecătoriei Iaşi au analizat plângerea depusă de unchiul primarului de Iaşi şi motivarea acesteia.

“Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31.05.2021, Vasile Chirica,a solicitat, în contradictoriu cu intimata Poliţia Locală Iaşi, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în principal, anularea procesului verbal seria IS-OP nr. 162158/26.05.2021, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertismentul. În motivarea plângerii, petentul a susţinut, în esenţă, că menţiunile din procesul verbal nu corespund realităţii şi a fost sancţionat fără a fi încălcat vreo normă legală”.

Mai departe, judecătorii au analizat procesul verbal de contravenţie şi raportul de activitate al agentului, au citit hotărârea de consiliu local. “Astfel, instanţa reţine că faptele au fost corect încadrate din punct de vedere juridic, iar sancţiunea a fost stabilită în cuantumul minim prevăzut de lege”.

„Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu şi nici motive de nulitate invocate de petent. (...) Instanţa constată că procesul-verbal a fost legal întocmit”.

Părea că agentul de poliţie locală a făcut o treabă ca la carte. Însă judecătorii au observat că “cele reţinute în procesul-verbal nu au fost constatate personal de către agentul constatator” şi “Sub aspectul temeiniciei, este unanim acceptat că procesul-verbal de contravenţie întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor simţuri, beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, procesul-verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi”.

Dovezi pe care, însă, Poliţia Locală nu le-a prezentat:

Intimata nu a formulat întâmpinare pentru a-şi exprima poziţia procesuala faţă de susţinerile petentului conform cărora cele menţionate nu corespund realităţii faptice, dar mai mult decât atât procesul verbal nu a fost întocmit de agentul pe baza propriilor simţuri, ci ca urmare a vizionării unor camere de luat vederi (Raport de activitate din data de 26.05.2021), a căror imagini surprinse nu au fost depuse la dosarul cauzei de către intimată, deşi i s-a pus în vedere să depună întreaga documentaţia care a stat la bază întocmirii procesului verbal şi nici nu depus la dosar alte probe din care să rezulte săvârşirea faptei de către petent”.

În concluzie, instanţa a anulat amenda şi l-a scutit pe „Unchiul Vasile” de plata a 1.500 de lei, pentru că “nu se poate stabili cu exactitate conduita culpabilă a petentului, respectiv nu se poate determina dincolo de orice dubiu că petentul a săvârşi fapta contravenţională”.

Poliţia Locală Iaşi, care este înfiinţată, organizată şi functionează prin Hotărâre a Consiliului Local Iaşi

(HCL nr. 56/2011), în baza prevederilor Legii nr. 155/2010 (r) şi ale H.G. nr.1332/2010 privind aprobarea

Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale, ca serviciu public de interes local, cu personalitate juridica, în subordinea Consiliului Local Iaşi şi sub conducerea Primarului Municipiului Iaşi, are la dispoziţie 30 de zile pentru a depune apel împotriva soluţiei găsită de magistraţi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.