A mai trecut un cutremur

Slavă Domnului, ăsta a fost mic – zicem cei mai mulţi. Şi noroc că s-a petrecut noaptea, altfel bucăţile desprinse din Palatul Braunstein puteau să facă victime printre cei care au curajul să treacă, ziua, prin apropierea clădirii. De altfel, tencuiala veche cade aici, ca şi pe strada 14 Decembrie, fără să fie nevoie să se zguduie pământul. Dacă Primăria umează să închidă zona pentru reabilitarea vechiului palat, tot Primăria e cea care poate sancţiona proprietarii clădirilor cu faţade care abia se mai ţin. Până nu se întâmplă vreo nenorocire. Câteva observaţii mai noi sau mai vechi merită reamintite.

1. Momentul producerii unui cutremur este impredictibil. Cu certitudine, însă, dacă vă aflaţi în toiul unei convorbiri telefonice cu o persoană care locuieşte în zona Munţilor Vrancei, puteţi afla cu câteva (puţine!) secunde înainte să ajungă unda seismică în Iaşi. Pe de altă parte, istoria recentă ne-a arătat seisme puternice la mai puţin de 24 de ore unul de altul (30/31 mai 1990) sau la un interval de nici 3 săptămâni (22 octombrie/ 10 noiembrie 1940). Aşadar, nu există vreo regulă nici măcar pentru producerea unei replici.

2. Deşi imprevizibil, momentul declanşării unui seism puternic este determinant pentru defăşurarea operaţiunilor de salvare. Noaptea, traficul este zero, dar, presupunând că nu s-a prăbuşit nimic pe căile de acces, personalul specializat trebuie să ajungă mai întâi de acasă la centrele de intervenţie şi abia apoi, cu dotarea de acolo, în zonele afectate. În timpul zilei, e invers: toată lumea e la post (inclusiv în mass-media), dar şi străzile sunt pline.

3. În primele (zeci de) minute, există riscul ca reţelele telefonice să cadă. E adevărat că ele rămân fără semnal şi în lipsa unei calamităţi naturale – în noaptea de Revelion, de exemplu – dar atunci nu intră nimeni în panică. Însă, dintre două telefoane pe reţele diferite, unul poate oferi câteva minute în plus.

4. Raed Arafat a anunţat pregătirea sau construirea a două „spitale de cutremur”. Rămâne de văzut câte cutremure vor mai trece până să se decidă amplasamentul (vezi contraexemplul Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi), până să se construiască (vezi şi contraexemplul Spitalului Regional din Timişoara, ridicate „la roşu” şi abandonat) şi până când se va face ceva cu traficul urban pentru ca acele spitale să fie şi accesibile. Episodul intervenţiei în urma tragediei „Colectiv” rămâne cât se poate de grăitor.

5. Pagubele materiale sunt acoperite de asigurări. Dacă au fost încheiate. Există una minimă, obligatorie, care poate fi completată cu una facultativă. Indiferent de valoare, paguba nu este acoperită 100 la sută. Dar e mai mult decât nimic şi, lăsând cinismul la o parte, poate fi şi un bonus dacă este an electoral.

Aşadar, nu e obligatoriu să fim mâncaţi de sfinţi ca să ajungem în Rai cu sufletul, metaforic vorbind, şi eventual să rămânem şi cu slănina în pod. Până şi şeful Corpului de Control al Guvernului s-a arătat neîncrezător într-o intervenţie bine coordonată în cazul unei calamităţi naturale. Şi, chiar dacă el a fost nevoit să-şi retragă afirmaţiile, un lucru rămâne cert: primii salvatori trebuie să fim noi.