Acoperituri şi abureli de campanie

În Gazeta sporturilor din 15 noiembrie, Cristian Geambaşu a semnat un comentariu („Avem şi noi mândria noastră!”) binevenit în esenţă (demnă de discutat într-un plan mai larg), dar cu cel puţin o afirmaţie discutabilă (demnă de discutat într-un plan mai restrâns).

După ultimul meci de calificare pe anul acesta din campania pentru Mondialul din Rusia, pierdut într-o manieră decepţionantă de selecţionata condusă de Christoph Daum (0:3 cu Polonia – vorba aceea, „scor de neprezentare”…), evident că au curs valuri de vorbe – vorbite pe sticlă şi scrise pe net (majoritatea copleşitoare) ori în puţinele publicaţii care mai apar pe hârtie. Critici peste critici, acuzaţii peste acuzaţii, desfiinţări din cale afară – vocile nuanţate (mă refer la cele ale unor oameni cu autoritate în materie) putându-se numără pe degetele de la o mână, cea mai surprinzătoare (şi nu prea) fiind aceea a lui Mircea Lucescu. Microbiştii interesaţi precis sunt în temă, iar pe nemicrobişti cred că-i lasă rece chestiunea – chestiunea fotbalistică.

Ce-a spus, în esenţă, Cristian Geambaşu? Cum că „teoria «Nu ne vindem ţara!» trăieşte o nouă tinereţe”. A spus-o în contextul discuţiei încinse despre naţionala de fotbal a României şi selecţionerul ei, neamţul Daum, dar sloganul din zorii fragedei democraţii româneşti („Nu ne vindem ţara!”) i-a fost sugerat de realitatea politico-electorală, de apariţia în spaţiul public a tot mai multor voci care consideră România o colonie a Occidentului, care-s convinse că capitalul românesc e marginalizat (de DNA, de exemplu) în propria ţară, că tot ce-i rău în România are legătură cu străinii etc. etc.

Ştiţi care-i culmea? Că cele mai vocale (şi mai notorii) voci în materie aparţin unora care au fost ani buni la putere (deci au pus umărul la starea de fapt din România!) ori/ şi şi-au clădit imperiile de carton aproape exclusiv din afaceri cu statul, îndeobşte ultra-oneroase pentru ei şi super-păguboase pentru stat! Aparţin unora care pur şi simplu n-au fost şi nu sunt în stare să aşeze primul milion (la care eu unul aş fi dispus să-nchid ochii de cum l-au obţinut) pe o afacere adevărată, sănătoasă şi… legală! Unor potenţiali penali (adicătelea cu procese penale pe rol) îndeobşte conectaţi la banul public şi urmăriţi de… lege. Iar când sunt prinşi, se declară victime politice, desigur.

Mai în glumă, mai în serios, acestora li s-ar potrivi denumirea generică de „capitalişti acoperiţi”. Evident, ideea mi-a venit de la vestitul Ghiţă – nu, nu ciobanul Ghiţă, ci Sebastian, Sebastian Ghiţă, patronul România TV (cel mai nefrecventabil post de „ştiri”) şi al PRU (Partidul România Unită). Păi, l-aţi văzut pe marele şi încă tânărul reprezentant locvace al capitalului românesc, pe „capitalistul acoperit” Sebastian Ghiţă în clipul electoral cu sigla partidului în dreapta sa, deci cu chipul lui Vlad Ţepeş, clamând, printre altele, apărarea capitalului românesc? E duios. Şi-ţi vine-n minte versul cela din Eminescu: „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne…”. Vorba aceea, se-ntoarce Ţepeş în mormânt de cine anume şi-a pus chipul său pe stindard! A, dar ştiţi ce mai vrea PRUGhiţă? Ponta premier. Cum care Ponta? Ponta pesedistu’ potenţial penal şi el, pesedist acoperit, desigur. şi patriot acoperit aşijderea. Şi fost procuror acoperit. Şi-n general un individ acoperit – acoperit de-un obraz gros cât… Kremlinul lui Putin. Ponta ăla de-a scris pe Facebook cum că Maia Sandu „este o duduie care în funcţie ar face mai mult rău decât Armata Roşie”! Ups! Iar i-a luat-o gura pe dinainte – lasă că şi-o ia el de-acum de la Putin (mare admirator al Armatei Roşii, care, nu-i aşa, a eliberat Basarabia Maiei Sandu ca să pregătească terenul pentru Igori şi Dodoni) la proxima ocazie.

Hai că m-am săturat de discuţia asta.

Înapoi la Geambaşu, şi anume la afirmaţia-i discutabilă. Scria el aşa: „De vineri seară, Christoph Daum este neamţul care ne-a nenorocit şi ne-a compromis şansele de calificare la Mondialul din 2018. «Neamţ», nu german. Când spui neamţ defineşti un german şmecher, de rang inferior, unul care măsoară o dată şi taie de şapte ori. E la fel ca atunci când zici macaronar ori broscar, nu italian, sau yankeu, nu american.”

Ei bine, se cam înşeală editorialistul Gazetei. Cam tare. Tare mult. Căci „neamţ” nu-nseamnă altceva decât „german” şi e prima oară când văd pe cineva atribuindu-i termenului (de origine slavă) o conotaţie negativă. Şi nu există acoperire pentru asta, nici în Dex, nici în vorbirea curentă. „Neamţ” e pur şi simplu varianta mai scurtă şi ca atare mai des folosită, mai colocvială, denumirea „populară” (după Dex-ul din 1998). Atât. A, dacă vreun comentator l-ar fi făcut „nemţălău” pe Daum, atunci da, ar fi fost clar vorba de o „apreciere” depreciativă. Dar n-a fost cazul.

P.S. Între timp, au ieşit la iveală tot felul de detalii dindărătul numirii lui Daum (care, printre altele, şi-a condiţionat preluarea Naţionalei prin aducerea fiului în staff, pe post de analist video!). Multe dintre ele: de factură financiară. Hm, stăteam eu aşa şi mă gândeam: neamţ-neamţ, Daum, şi cu oareşce cv. Dar unde a activat el cel mai mlt în anii din urmă? În Turcia. În ţara bacşişului şi-al rezolvărilor pe lângă fisc cum ar veni. Oare nu cumva să fi contat mult şi experienţa „orientală” a lui Daum în decizia de a-l numi? Întreb şi eu…

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video