Asaltul mafioţilor

Scena s-a petrecut acum aproape trei luni. Eram la Bucureşti, luasem autobuzul către Piaţa Romană. La două rânduri de mine, o femeie nu foarte în vârstă vorbea tare, aşa cum se vorbeşte în capitală (şi nu numai acolo), în dispreţul celorlalţi. Făcea, pentru persoana din faţa ei (dar, de fapt, pentru jumătate din autobuz), consideraţii politice. Vreme de şase staţii am avut parte de un soi de sinteză a emisiunilor de la Antena 3 şi de la RTV: suntem o colonie (ecoul „prelegerilor” maniacale ale lui Ilie Şerbănescu), ordinele ne vin de la Washington şi de la Berlin ş.a.m.d. „Cei de acum, guvernul – a adăugat înflăcărata vorbitoare – vor să facă lucruri bune pentru popor, dar nu îi lasă Kovesi”. Cum femeia avea, în mod limpede, certitudini de neclintit, cu siguranţă că, mai târziu, când a izbucnit circul dintre Dragnea şi Grindeanu, tot pe Kovesi a dat vina. Ori pe Iohannis. Sau – cel mai probabil – pe amândoi.

Să nu minimalizăm efectele campaniei mediatice murdare de discreditare a şefei DNA şi nici impactul reacţiilor politicienilor vizaţi de lupta anticorupţie. Aţi văzut, poate, ce pot să debiteze cei câţiva oameni care s-au apucat, în urmă cu trei zile, să protesteze în faţa sediului DNA. Instigatorul e un deputat PSD, Liviu Pleşoianu, format la şcoala Antenei 3. Am regăsit acolo, iarăşi, clişee cunoscute: teoria fantasmagorică a „fraudării” alegerilor prezidenţiale din 2009, fraudare ce ar fi fost dirijată din… sufrageria lui Gabriel Oprea, acuzaţia – prin nimic probată – că dna Kovesi ar ascunde dosare pentru a-şi proteja familia sau pe preşedintele Iohannis etc. Ura faţă de Codruţa Kovesi a căpătat forme isterice, patologice: un medic ieşean îşi petrece ziua postând pe Facebook texte imbecile despre care crede, sunt convins, că au vână polemică (iar ca el sunt destui), un fost parlamentar se dezlănţuie la un post TV şi eructează nişte mârlănii îngrozitoare, fel de fel de indivizi îşi permit, într-o totală impunitate, să rostească (şi să scrie) cele mai abjecte grosolănii. Politicienii îşi intensifică ofensiva. La preşedinţia absurdei comisii ce anchetează alegerile din 2009 se află acum Oana Florea, o deputată care a fost pupila lui Dan Voiculescu. De când fiica lui cea mare e în anchetă, Traian Băsescu tună şi fulgeră împotriva celei în care, atunci când se considera apărătorul statului de drept, avea deplină încredere.

Lumea pe dos… Elena Udrea a ajuns răsfăţata, ce zic, eroina televiziunilor Antena 3, RTV şi B1TV. Dacă până mai ieri aceste posturi îşi îndreptau tunurile către binomul malefic Băsescu-Udrea, astăzi nimeni nu-i mai numără Elenei pantofii, nu mai dezvăluie mărcile şi preţurile poşetelor ei, n-o mai urmăreşte în escapadele de la Paris sau Monte Carlo. E o martiră, o victimă nevinovată, ţinta unei josnice răzbunări şi a unor machiavelice maşinaţiuni. Un alt politician cu musca pe căciulă, Călin Popescu Tăriceanu, nu încetează să se plângă de „abuzurile sistemului represiv” şi face analogii delirante cu teroarea comunistă din anii ’50. Liviu Dragnea, mai abil, mimează neimplicarea şi îi lasă pe alţii – pe Liviu Pleşoianu, de pildă – să submineze justiţia. În plus, Curtea Constituţională (cu excepţia notabilă a Liviei Stanciu) lucrează eficient în aceeaşi direcţie, pregătind terenul pentru „albirea” lui Dragnea (şi accederea la fotoliul de premier şi, în perspectivă, de preşedinte). Ne dau lecţii de morală foşti puşcăriaşi, precum Sorin Roşca Stănescu ori Decebal Traian Remeş (acesta din urmă gratificat şi el cu titlul de „martir”, deşi nu a apărut nimic nou care să infirme acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă) sau lumini intelectuale precum foştii miliţieni Mitică Dragomir şi Pavel Abraham. Televiziunea publică a ajuns un fel de anexă a Antenei 3. Gazetari lipsiţi de scrupule, alde Cornel Nistorescu sau Mirel Curea, îşi îndeplinesc cu tenacitate misiunea de intoxicare a publicului.

Amploarea şi violenţa atacurilor la adresa Codruţei Kovesi sunt fără precedent. Luni de zile Sebastian Ghiţă a venit cu „dezvăluiri” care nu aduceau nici o dovadă concretă, dar erau menite a crea confuzie. A intrat apoi în scenă dubiosul jurnalist (reputat mai curând ca sforar) Dan Andronic, aruncând şi el în spaţiul public acuzaţii fără acoperire. De ce se insistă atât pentru aducerea dnei Kovesi înaintea comisiei parlamentare, deşi este evident că această confruntare nu are nici un sens? Pentru a o umili pe şefa DNA şi pentru a arăta că parlamentul – şi partidul – sunt mai puternice, că ele dictează în ţara asta. Ancheta este o diversiune, la fel înregistrările din interiorul DNA, din care de altfel nu reiese altceva decât că dna Kovesi le cerea procurorilor să-şi facă datoria. Politicul vrea să subordoneze justiţia, iar „oligarhia mafiotă” (formula e a comentatorului Petre M. Iancu) a declanşat bătălia finală împotriva celei care a sfidat-o şi a refuzat compromisurile. După ce a fost neutralizată ANI (apropo: vă mai amintiţi de ANI?), se încearcă decapitarea DNA. Dacă rămânem pasivi, devenim complici la o mârşăvie.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor