Aventurile lui Habarnam al XI-lea

După cum probabil v-aţi închipuit, Habarnam al XI-lea este urmaş direct, dar foarte îndepărtat, al vestitului Habarnam I, rudă artistică de-a lui Nicolai Nosov, comunist naiv, notoriu, dar simpatic. La fel ca şi părinţii, bunicii, străbunicii, stră-străbunicii, stră-stră-străbunicii, stră-stră-stră-străbunicii lui, are o problemă cu înţelegerea lumii în care trăieşte şi nu poate ieşi din acest cerc vicios, fapt care demonstrează ideea că e ceva genetic de care nu va putea scăpa, mai mult decât sigur, niciun Habarnam(ist) pe vecie.

Ca să dau doar câteva exemple, un străbunic de-al său a vrut să se facă regalist, dar regele tocmai fusese abdicat, altul a vrut să se facă comunist, dar numai bine au venit imediat legionarii la putere, apoi altul a vrut legionar, dar au venit comuniştii, altul a aşteptat americanii să-i aducă colaci 30 de ani degeaba şi aşa mai departe.

Şi iată că în ziua de azi Habarnam al XI-lea al nostru şi-a pus în cap să intre, în sfârşit, în rândul lumii şi s-a însurat. Acum ce să zic, nu pot să vă păcălesc spunând că asta a fost cea mai neinspirată idee pe care a avut-o întreg neamul Habarnam-ilor din istorie, dar cu siguranţă a fost una dintre cele mai ciudate. Asta pentru că un om însurat e cu totul altă specie faţă de unul burlac, iar neamul Habarnam-ilor e oricum altă specie, aşa că din combinaţia celor două nu putea să iasă decât un adevărat extraterestru. Unul care este nevoit să trăiască două vieti paralele şi să pretindă că trăieşte doar una. Dar ce să mai lungesc vorba, să vedem ce a făcut eroul nostru în noua şi inedita ipostază istorică.

Mai întâi şi întâi a trebuit să se cunune la biserică, să cheme toate rudele şi toţi prietenii, să le arate tuturor că se însoară, apoi să facă nuntă, şi nu una oarecare cu doi, trei invitaţi mai apropiaţi, ci una mare adică absolut normală, plină cu de toate cele normale: zeci de invitaţi cunoscuţi şi necunoscuţi, restaurant, muzică, dans, meniuri, plicuri cu bani etc. A trebuit să poarte haine de mire cu cămaşă şi cravată cum n-a purtat neam de neamul lui. Şi într-un final, vrând-nevrând, să se mute cu proaspăta lui soţie într-o casă şi, mai mult decât atât, să doarmă în acelaşi pat…

Ei, până aici a fost. Era el obişnuit să doarmă cu cineva în cameră, dar cu cineva în pat în fiecare noapte era peste putinţă. A încercat omul o noapte, două, o lună, dar devenea din ce în ce mai obosit pentru că la orice mişcare a proaspetei şi delicatei sale soţii se trezea şi nu mai putea adormi nici în ruptul capului, nu mai vorbesc de momentele când aceasta îl îmbrăţişa cu drag prin somn şi îl strângea la piept cu pasiune. Atunci chiar că îi sărea somnul cât colo şi nu mai putea pune geană pe geană.

Aşa că într-o zi şi-a luat inima în dinţi şi a îndrăznit să-i spună consoartei problema sa. Vai, ce tragedie s-a stârnit! Biata femeie a început să plângă, să îşi smulgă părul din cap, să se vaite că abia s-au căsătorit, iar el nu o mai iubeşte, că nu o mai suportă lângă ea, că, ştiţi dumneavoastră, şi aşa mai departe… Urât, ce mai. Lui Habarnam al XI-lea îi venea să intre în pământ de ruşine, dar nici nu putea să renunţe la dorinţa sa că mai avea un pic şi îşi putea face cumpărăturile în pungile de sub ochi. Soţia a zis că divorţează, dar ce să spună la judecător, că soţul nu poate dormi pentru că îl strânge ea în braţe?… Era ruşinos, aşa că încetul cu încetul a acceptat. Din punctul ei de vedere, însă, Habarnam a devenit un ciudat şi jumătate.

Apoi a venit vremea controversei cu mâncarea. Habarnam al XI-lea era obişnuit din moşi strămoşi să bage în gură cam tot ce întâlnea prin frigider, pe afară, chiar pe sub el. Dacă avea gust bun şi nu mirosea urât merita să fie înghiţit. Eventual, dacă mai era la îndemână şi vreo ceapă sau vreo căpăţână de usturoi, treaba mergea strună, masa devenea aproape un ospăţ. Aici soţia a pus stop încă din primele zile. Cum era posibil să aibă un regim alimentar atât de prost, a spus ea. Trebuie să mănânce mâncare proaspătă, nu mai veche de 2 zile, la anumite ore şi împreună… Mare belea. Proaspătul însurăţel trebuia să înghită în sec de fiecare dată când dădea peste câte un colţ de pâine mucegăită prin dosul scaunului, vreo măslină scofâlcită în încreţitura canapelei sau vreo bucată de brânză uscată în buzunarul unei haine vechi şi să le păstreze pentru "orele de masă". De cele mai multe ori le mânca şi pe acelea, nu putea să le lase aşa că îi era milă şi poftă, dar numai pe ascuns şi la mare repezeală. Ei, şi din această cauză a început să se îngraşe. Iarăşi a îndrăznit să îi spună soţiei problema lui şi iarăşi a început tragedia. Plâns, văicăreli, nefericire mare. Divorţul era pe aproape, dar ce motiv să invoci judecătorului, că soţul nu vrea să mănânce cu tine? Asta nu e suficient, aşa că a dat de la ea şi l-a lăsat în voia lui, însă în ochii ei, dintr-un ciudat obişnuit a devenit unul incurabil.

Iar după beleaua asta, nu a trecut mult şi a apărut alta, cea mai cea. Bietul Habarnam al XI-lea obişnuia de mic să se spele cel mult o dată pe săptămână, iar hainele să le poarte până picau muştele ameţite de miros şi abia apoi să le pună la rufe murdare. Dar odată cu însurătoarea, halt, s-a zis cu obiceiurile astea barbare. Trebuia să facă duş sau chiar baie în fiecare zi, să nu aibă o picătură de transipatie pe el, să se dea cu deodorant şi să fie mereu spilcuit, iar hainele să le poarte o dată şi gata, poate nici atât, o simplă atingere a lor era suficientă să se murdărească şi să fie trimise direct la spălat. Nu reuşea, cu alte cuvinte, să se acomodeze cu nicio vestimentaţie că o şi pierdea din ochi. Dar până aici i-a fost lui Habarnam al XI-lea. Aici chiar a pus piciorul în prag: "Cum adică?! Hainele pot fi purtate de mai multe ori, de spălat mă spăl o dată pe săptămână, iar cu deodorant nu mă dau niciodată cum nu s-a dat neam de neamul meu. Ba, mai mult decât atât, vreau să îmi spăl rufele singur, când vreau eu şi cum vreau eu!…"

Divorţul a fost stabilit, iar când judecătorul a întrebat soţia de ce vrea să divorţeze aceasta a zis cu năduf şi ochii în lacrimi: "Onorată instanţă, vreau să divorţez pentru că soţul meu nu mă lasă să îi spăl chiloţii, vrea să şi-i spele singur!…" Judecătorul, mânios, a lovit cu ciocanul în masă şi a urlat scos din minţi: "Ce oroare!!! Un bărbat însurat nu-şi spală niciodată rufele singur! Divorţ admis şi 3 ani de puşcărie pentru nesimţit, ca să înveţe să se poarte cu femeile!!!" 

Era început de secol XXI. Dar au mai trăit totuşi despărţiţi şi fericiţi până la adânci bătrâneţi… Şi-am încălecat pe-o şa, o căpşună sau ceva de genul… 

Briscan Zara este scriitor şi publicist