Băiatul de 7 ani ars de viu în casă, în stare critică. Fraţii lui sunt mai bine

miercuri, 20 ianuarie 2016, 02:56
1 MIN
 Băiatul de 7 ani ars de viu în casă, în stare critică. Fraţii lui sunt mai bine

Băiatul în vârstă de 7 ani care a fost victima unui incendiu duminică la Trifeşti este internat în stare gravă la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria“. Starea celorlalţi doi fraţi este în continuare stabilă.

Copilul a fost operat de urgenţă pentru a i se înlătura porţiunile arse, medicii fiind rezervaţi în privinţa însănătoşirii acestuia. „Starea copilului este în continuare gravă, este monitorizat în ATI“, a precizat doctorul Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria“.

Duminică seara, băiatul împreună cu cei doi fraţi ai săi mai mari, în vârstă de 9, respectiv 12 ani, au fost închişi singuri în casă de mamă. Femeia era plecată la concubinul ei, după cum a susţinut un reprezentant al primăriei din comună. Peste noapte a izbucnit un incendiu de la o lumânare lăsată aprinsă.

Casa familiei nu era conectată la curent din cauză că facturile nu mai fuseseră plătite de mult timp, cu toate că femeia primea pentru copii, lunar, 2.300 de lei.

Vecinii susţin că mama, Ana Aciobăniţei, avea obiceiul de a consuma băuturi alcoolice şi îşi lăsa des copiii nesupravegheaţi. După decesul soţului în august 2008, aceasta îşi creştea singură copiii. Imediat ce starea lor se va îmbunătăţi, copiii vor fi preluaţi de un centru specializat.

Comentarii