Băsismul în epoca post-Băsescu (II)

Noua construcţie din zona opoziţiei pe schelet PNL-PDL, dacă aceasta se va finaliza, urmăreşte în fond să readucă bătălia în logica mai confortabilă a confruntări politice din perioada pre-Băsescu.

Consistenţa şi autenticitatea demersurilor de reformă se verifică acolo unde acestea deranjează cercuri cu adevărat influente. De pildă, introducerea formulei de finanţare diferenţiată a instituţiilor de învăţământ superior în funcţie de poziţia acestora în sistemul de clasificare academică, aşa cum se prevede în Legea Învăţământului (promovată de Daniel Funeriu), ar duce la desfiinţarea de facto a zeci de astfel de „aşezăminte” inventate după 1990 pentru a satisface orgolii şi interese locale. Deocamdată această prevedere este suspendată în urma unei acţiuni în justiţie încurajată tacit de cei doi pupili ai d-nei Exaterina Andronescu, Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu. Dar foarte probabil chestiunea va fi lămurită definitiv prin eliminarea în viitorul apropiat a prevederii cu pricina din lege. Un înalt oficial din minister oferea şi o justificare: cum poţi desfiinţa Universitatea din Târgovişte care este cel mai mare angajator din zonă?, un argument evident fără nici o acoperire în plan academic. Exemplele de acest gen pot continua. De pildă nu a existat nici un fel de entuziasm pentru o reformă instituţională reală a serviciilor publice de radio şi televiziune. Nici în exterior (indiferent cine s-a aflat la guvernare), nici în interior. Salariaţii din TVR s-au mobilizat să protesteze doar atunci când le erau afectate drepturile salariale, aşa cum s-a întâmplat şi zilele trecute. Nu a existat însă nici un protest cât de cât serios în cazul unor chestiuni de principiu, precum desfiinţarea canalelor TVR Info şi TVR Cultural.

Demersuri de tipul celui de mai sus sunt parte integrantă a luptei împotriva a ceea ce a primit numele de regim băsist. Asta nu înseamnă nicidecum că reformele încurajate de Traian Băsescu ar fi fost fără reproş sau că nu ar fi intervenit o mulţime de stângăcii la implementare. După cum există dubii şi în legătură cu respectul real pentru astfel de principii chiar al unor persoane din echipa apropiaţilor preşedintelui. Poate nici mijloacele tactice utilizate nu au fost întotdeauna cele mai potrivite. Însă, categoric, direcţia strategică a fost una corectă. Ei bine, din acest punct de vedere va trebui să punem punct acestui capitol. Foarte probabil noua construcţie din zona opoziţiei, dacă aceasta se va finaliza, urmăreşte în fond să readucă bătălia în logica mult mai confortabilă a confruntării politice din perioada pre-Băsescu (bine definită de Viorel Hrebenciuc), chiar dacă declarativ va susţine contrariul. Procesul se va derula mai abrupt, dacă un candidat PSD câştigă cursa prezidenţială, sau mai lent dacă va fi unul propus de o opoziţie unită. Trebuie să fim conştienţi de asta pentru a nu avea aşteptări exagerate în cazul unei victorii a opoziţiei (oricum de preferat instalării la Cotroceni a unui personaj ca Ponta sau a unui înlocuitor al acestuia).

Auzim chiar în acest moment o mulţime de bla-blauri televizate despre valori şi un proiect de ţară. Însă totul rămâne într-o zonă abstractă. Astfel nu rişti să ataci interesele concrete ale cuiva. Nu este o chestiune doar de viziune sau de bună voinţă. Subţirimea curentului pro-modernizare existent în societate face ca orice încercare autentică de a merge pe un astfel de drum să fie aproape letală. Oricine va veni la Cotroceni din partea aşa zisei „opoziţii de dreapta” va lua act de această realitate căruia şi Traian Băsescu, în ciuda impresionantei sale forţe sale politice, i-a făcut faţă cu mare greutate. Sigur, e posibil ca undeva în viitor, procesul să fie reluat, poate într-o formulă diferită. Dacă va creşte frontul de susţinere din interior. Dar dacă sau când aşa ceva s-ar putea întâmpla, e greu de spus.

Iluzia că va exista un sprijin extern care va împinge lucrurile înainte şi de acum încolo e şi ea pură naivitate. Din două motive. Primul: noua Comisie Europeană va fi mult mai reţinută în a interfera în chestiuni interne ale statelor membre într-un moment în care un masiv curent eurosceptic (din Grecia până în Franţa şi Marea Britanie) cere exact diminuarea rolului Bruxelles-ului. În plus, s-a văzut şi în cazul lui Viktor Orban şi al Ungariei că în fapt pârghiile sunt oricum destul de limitate chiar în acest moment. În al doilea rând, chiar dacă o vreme printr-un mecanism gen MCV va continua să existe un anumit con de interes în privinţa justiţiei, putem fi siguri că nu va interveni nimeni din afară pentru a impune mecanisme de excelenţă în zona academică sau a proceduri cu adevărat competitive în cazul licitaţiilor publice. Iar dacă mass media nearondată politic va intra în colaps economic în timp ce de cealaltă parte se vor găsi resurse (pe filiere de partid şi de stat) cum va putea fi reechilibrată situaţia? Apropo, toată lumea urmăreşte cu sufletul la gură procesul lui Voiculescu, dar nu am văzut să sperie aproape pe nimeni faptul că Sebastian Ghiţă ar putea pune mâna pe Mediafax, unul dintre cele mai influente vehicule media ale momentului. În acest sens, e îndoielnic că după Traian Băsescu vom mai vedea vreun lider politic proeminent atacându-i frontal pe mogulii mass media.