De Sănătate

Punem punctul pe știi

Bilanţul infecţiilor care ucid cu zile pacienţi, la exact un an de la tragedia Colectiv

sâmbătă, 29 octombrie 2016, 01:59
4 MIN
 Bilanţul infecţiilor care ucid cu zile pacienţi, la exact un an de la tragedia Colectiv

Veste bună sau rea: nici nu ştii cum să o interpretezi? Incidenţa infecţiilor nosocomiale depistate în primele nouă luni în spitalele ieşene este, în cifre oficiale, mai mică de 1%. Adică ceva între uluitor şi incredibil. La exact un de la tragedia din clubul „Colectiv“, – care a scos la iveală slăbiciunile majore ale sistemului sanitar românesc în primul rând prin moartea tinerilor care au supravieţuit incendiului, nu şi infecţiilor intraspitaliceşti pe care le-au dezvoltat în cursul internării -, numărul cazurilor de infecţii nosocomiale continuă să fie foarte mic. În timp ce media europeană a infecţiilor intraspitaliceşti este situată în jurul valorii de 5%, unele state raportând chiar şi 10%, media din România nu depăşeşte 3%. Motivul: subraportarea infecţiilor, care se practică din cauza modului de evaluare a managerilor de spital. Culmea este că, la un an de la acea tragedie, era de aşteptat ca numărul acestor infecţii să crească, prin eliminarea subraportării. S-a întâmplat, însă, exact contrariul.

Care să fie cauza acestui număr mic de infecţii nosocomiale, în condiţiile în care se ştie că spitalele româneşti nu sunt în niciun caz mai „curate“ decât cele din UE? „Raportarea se face peste tot la fel. România face raportarea precum toate celelalte ţări din UE. Un caz de infecţie nosocomială înseamnă un caz care corespunde definiţiei de caz. O infecţie nosocomială poate fi asociată asistenţei medicale, în general, sau asistenţei medicale post-operatorii. Raportarea se referă strict la cazul declanşat şi depistat în cursul internării într-un spital“, a subliniat profesorul Doina Azoicăi, medic primar epidemiolog.

La Iaşi, potrivit datelor oficiale înregistrate la Direcţia de Sănătate Publică, peste 1.700 de pacienţi din aproape 180.000 de bolnavi externaţi au dezvoltat infecţii nosocomiale. DSP arată astfel că incidenţa infecţiilor nosocomiale calculată la o sută de pacienţi externaţi, este de 0,98%. Cifra este totuşi cu 0,24 puncte procentuale mai mult faţă de estimarea de pe primele nouă luni din 2015. 

„Sf. Spiridon“ are cele mai multe: 2,29%

În ciuda recomandărilor făcute de Ministerul Sănătăţii, de specialişti străini consultaţi în domeniul infecţiilor nosocomiale, potrivit cărora medicii trebuie să raporteze fiecare caz de infecţie intraspitalicească, incidenţa acestor infecţii în spitalele din judeţul Iaşi nu depăşeşte 1%. Cu toate că anul acesta mai mult decât altădată aparţinătorii au ieşit public şi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de infecţiile căpătate de diferiţi bolnavi în cursul spitalizării, datele înregistrate oficial la DSP nu sunt deloc alarmante. Dintre cele 25 de spitale din Iaşi, doar unul a raportat o incidenţă a infecţiilor nosocomiale de peste 2%, restul „lăudându-se“ cu o medie mult sub 1%. Potrivit DSP Iaşi, Spitalul „Sfântul Spiridon“ a înregistrat în primele nouă luni o incidenţă a infecţiilor intraspitaliceşti de 2.29%.

Din ianuarie până în septembrie, spitalul a raportat peste 800 de cazuri de infecţii nosocomiale, la un număr de aproximativ 35.700 de bolnavi externaţi. „Din punctul nostru de vedere, raportarea este cât se poate de reală şi corectă. Serviciul de epidemiologie din spital îşi face treaba, în sensul că, pe de o parte, ia în evidenţă cazurile raportate de medicii curanţi şi, pe de altă parte, demarează controale din proprie iniţiativă. Trebuie subliniat că această incidenţă de 2% face referire strict la cazurile depistate cu infecţie nosocomială exclusiv în cursul internării în spital. Cazurile cu infecţii care ajung în spital prin transfer interclinic sau cele care sunt cu infecţii chiar din momentul internării nu se iau în calcul“, a explicat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al spitalului. Specialistul a mai precizat că cele mai multe cazuri de infecţii s-au înregistrat în secţiile chirurgicale. 

Spitalul Hârlău, cel mai curat de microbi

Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ este cea de-a doua unitate medicală înregistrată, într-un răspuns al DSP oferit „Ziarului de Iaşi“, după numărul de infecţii nosocomiale raportate. Spitalul a consemnat 76 de de bolnavi cu infecţii instraspitaliceşti la aproximativ 6.000 de pacienţi externaţi, ceea ce arată o incidenţă de 1,27% a afecţiunilor apărute în cursul internării. O medie de peste 1% a infecţiilor nosocomiale a mai fost raportată de încă trei spitale: Institutul de Boli Cardiovasculare, Spitalul de Neurochirurgie şi Elytis Hospital.

Celelalte 20 de unităţi medicale din judeţ au transmis DSP date conform cărora mai puţin de un pacient dintr-o sută externaţi au avut o infecţie nosocomială în cursul internării. Situaţii „foarte roz“ se remarcă la Spitalul Orăşenesc Hârlău, unde doar un bolnav din peste 3.000 (0,03%) a dezvoltat o infecţie nosocomială, la Spitalul Clinic Militar, unde doi bolnavi din peste 3.000 s-au infectat în timpul internării, şi la Maternitatea „Elena Doamna“, unde trei bolnavi din aproape 4.000 au fost depistaţi cu infecţii nosocomiale.

Specialiştii numesc infecţii intraspitaliceşti sau infecţii nosocomiale acele infecţii apărute la bolnavi în minimum 72 de ore de la internare. „Tot ce este anterior, nu este infecţie nosocomială, indiferent de origine. În cazul nostru, de exemplu, în jur de 90% dintre cazuri sunt infecţii cu Clostridium difficile. Săptămânal preluăm prin transfer cam 25-30 de astfel de pacienţi“, a nuanţat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase. Primele date înregistrate la DSP despre infecţiile intraspitaliceşti datează din 2002. Atunci, incidenţa bolilor nosocomiale era de 0,88%, cu peste 2.000 de cazuri raportate la aproximativ 186.000 de pacienţi externaţi din spitale. Un an mai târziu, valoarea incidenţei a crescut foarte uşor, până la 0.92%. Pentru perioada anilor 2000, cea mai mare incidenţă a bolilor nosocomiale a fost înregistrată în 2006, când DSP a calculat o valoare medie de 1.33%. În anii următori, până în 2010, DSP a primit date de la spitalele ieşene potrivit cărora incidenţa infecţiilor intraspitaliceşti se situa sub 1%. Şi asta, repetăm, în condiţiile în care media UE este de peste 5%. 

Comentarii