Bloc de 11 etaje, cu parcare subterană de 100 de locuri, în capăt CUG. Mai este unul, cu 14 etaje

marți, 05 mai 2015, 01:51
2 MIN
 Bloc de 11 etaje, cu parcare subterană de 100 de locuri, în capăt CUG. Mai este unul, cu 14 etaje
Anterior acestui proiect, tot în CUG fusese aprobată recent construirea celui mai mare bloc de locuinţe din oraş: 14 etaje
 

Două blocuri noi de locuinţe vor fi construite în zona CUG. Primăria Iaşi a publicat pe site-ul oficial un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) privind construirea a două imobile, de 11 şi respectiv 6 etaje. Înălţimea maximă permisă prin PUZ este de 36 metri pentru blocul de 11 etaje.

Blocurile sunt amplasate între şoseaua Nicolina şi aleea Tudor Neculai, în apropiere de capătul cartierului, vis-a-vis de sediul Fortus. Investitorul, compania Techno Fusion SRL, a achiziţionat un teren de 1.437 mp în luna ianuarie 2014. Suprafaţa construibilă ajunge la peste 860 mp, iar pe alţi 360 mp se vor amenaja alei, trotuare, locuri de parcare, în timp ce pe 215 mp vor fi realizate spaţii verzi. Cele două blocuri vor dispune de o parcare subterană de aproape 100 de locuri.

Investitorul are ca obiect de activitate „fabricarea subansamblurilor electronice” şi a declarat, în 2013, o cifră de afaceri de 1,77 milioane de lei, cu un profit de peste 260.000 de lei şi un număr mediu de 26 de angajaţi. În luna aprilie, municipalitatea a informat şi despre o altă iniţiativă asemănătoare în zonă, a companiei Ferocris SRL. În acest caz, este vorba de construirea unui bloc de locuinţe în zona rond vechi CUG, lângă Selgros.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, Ferocris SRL are la dispoziţie o suprafaţă de 1.978 mp, iar regimul de înălţime aprobat este de maximum 50 metri. Suprafaţa construibilă a fost avizată la 791 mp, în timp ce aleile şi locurile de parcare ocupă 894 mp, iar spaţiile verzi şi libere aproape 300 mp.

 

Comentarii