Ce bine e să nu fii în campanie: Jiji şi-a scos Beemweul la plimbare!

miercuri, 25 mai 2016, 01:50
2 MIN
 Ce bine e să nu fii în campanie: Jiji şi-a scos Beemweul la plimbare!

De când premarele suspendat are voie de la cremenal să zburde prin libertate, ghici cu ce maşină credeţi că umblă prin târg nea Jiji, stimaţi participanţi la trafic? 

Cum la limuzinuţa premăriei nu mai are acces de multă vreme, şi cum suntem absolut convinşi că nu v-aţi gândit nici măcar o secundă la Matizul famigliei, singurul vehicul din declaraţiunile lui de avere cele mai recente, haideţi recunoaşteţi că sunteţi într-olecuţă de dilemuţă! Staţi liniştiţi însă că, dacă noi v-am înmuiat în dilemuţa asta, tot noi o să fim aceia care vă scoatem din ea! Spun unii amici de-ai amicului nostru Archibald Tănase că l-au văzut pe nenea Jiji în ultima vreme, pe Copou sau prin alte locuri din oraş, la volanul unui superb Beemweu negru metalizat şi nou, ca scos din cutie. L-am trimis deja pe amicul Archie înapoi în teren, ca să afle a cui ar fi maşina asta de lux, căci Jiji nu că nu şi-ar fi permis preţul, dar sigur nu şi-a permis o extravaganţă din asta acuma, când giuzii sunt cu ochii pe el. Avem deja o pistă, că ar fi a unei famiglii de politicieni biznismani ieşeani din tată-n fiu, dar vrem să o verificăm şi din alte două surse. Nu de alta, dar nu vrem să imaculăm luciul maşinii…

Cifre, sondăjele şi tendinţe pe piaţa electorală de Bahlui

Unul din puţinele sondaje cu parfum de credibilitate care s-au făcut la Iaşi în aceste zile de campanie, şi care e ţinut la secret, nefiind comandat pentru uz public, ci pentru uz intern, ar arăta cam în felul următor: Chir Nica – pe la 40 la sută, leberalul Bot Ia se apropie de 20, iar pe locul trei vine din spate independintele Viforel, cu 9 la sută. Atenţie mare, însă: la momentul sondajului, începutul lunii, când campania încă nu era pornită, tendinţele erau de scădere a lui Chir Nica şi creştere a celor de după el. Oare se joacă încă meciul? Că nouă aşa ne pare.

Dosarul anului la Bucale, aruncat sub masă cu fitilul aprins de un ieşean

Una scurtă, dar vioaie la final şi despre dosăroiul care a explodat ieri la instituţiunea condusă la Bucale de un prococuror ieşean de-al nos’, Norod Niceanu pe numele lui. Este vorba, da, despre dosăroiul Rom pe Troliu, ăla prin care statul a fost păcălit de mai bine de juma de miliard de iepuroi prin complicitatea mai multor meniştri şi, zicem noi, chiar premieri. Unele personagii avizate spun că acest dosar, deşi nu prea mediatizat precum Microsoft sau EADS, este cu mult mai tare decât acestea, căci se va lăsa în curând cu cătuşe la personagii tare cunoscute. Hopaaaa!? Oare ceva Naste, Moliceanu? Am întrebat, n-am dat cu parul…

Comentarii