Cioloş s-a decis

Prin declaraţia de miercuri seara, făcută la postul public de televiziune, premierul Dacian Cioloş aproape a stabilit deznodământul alegerilor de la 11 decembrie. S-a „extras” din jocul electoral din toamnă, reamintind promisiunile făcute la începutul mandatului de a nu candida, după ce o serie de miniştri apropiaţi alimentau scenariile unei posibile răzgândiri.

Clarificarea aduce cu ea multe complicaţii. Partidele politice nu pot furniza la ora actuală un premier serios şi bine intenţionat de calibrul lui Cioloş, cu toate slăbiciunile asumate de care dă dovadă. Dimpotrivă! Perspectiva PSD, a infractorului Liviu Dragnea, care emite pretenţii la funcţia de la Palatul Victoria, e de-a dreptul sinistră şi nu are nevoie de explicaţii.

Ce ne spune Cioloş? Că nu-şi face partid. Că nu va intra într-un alt partid până la sfârşitul anului şi nu va candida. Lămuritor. Într-un fel, este bine că a terminat cu iluziile.El nu va fi un vehicul al electoratului reformist. Echipa reformistă părăseşte poziţiile. Să nu excludem însă posibilitatea ca unii miniştri, apropiaţi premierului, să aleagă, totuşi, pe cont propriu, un partid, deci nu o echipă cum evoca ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Premierul ne lasă însă în ceaţă cu situaţia de după 11 decembrie. Nu respinge la fel de clar înrolarea politică şi nici posibilitatea continuării mandatului de premier într-o altă formulă, vom vedea care, după alegeri: „Nici nu interpretez un «dacă» sau un «parcă»”. Ceea ce ne ridică semne de întrebare.

Cu alte cuvinte, omul politic Cioloş nu s-ar da în lături de la împărţitul tortului gătit de PSD şi PNL în principal, rezultatul unei lupte electorale. De aici mirarea noastră legitimă: câtă autoritate are un premier, dacă „nu se bate”, nu candidează? Aici e problema lui Cioloş, pe care partidele o vor specula cât vor putea şi îi vor vulnerabiliza poziţia. Una este să ajungă premier de conjunctură, în urma unei crize politice precum cea din toamna lui 2015, alta este să-şi facă scenarii pentru acel post pe baza rezultatelor unor alegeri la care nu participă.

Să zicem că partidele îl „acceptă”, în urma unor negocieri al căror fundament ne scapă. Pe unde va scoate cămaşa un premier neales după avalanşa de promisiuni populiste lansate de partide şi sancţionate de electorat? Nu înţelege că-şi asumă şi girează bazaconiile emise de alţii?

În contextul alegerilor, principalul cost este că abţinerea lui Cioloş înseamnă pierderi consistente pentru direcţia, temele şi conţinutul dezbaterilor. Ne aşteaptă un deşert de tâmpenii populiste, naţionalisme de paradă şi dispariţia temelor reale. Ele se adaugă unor mişcări politice de ultim moment în urma cărora PSD nu mai are rival. Prin lansarea la apă a Partidului România Unită (PRU), PSD joacă pe tot terenul, şi cu o subdivizie naţionalist-populistă, după ce prin ALDE şi-a asigurat o „balama liberală”. În tot acest timp, PNL se sufocă în bazinul clasic, blocat în idei, în criza de lideri. Astfel, Cioloş lasă un teren liber de exprimare a partidelor populiste şi naţionaliste, înfiinţate peste noapte, de genul PRU şi Partidul Alianţa Noastră a lui Marian Munteanu. Ele vor pregăti compoziţia următorului Parlament. Pentru că izolaţii de la USR, singurii care se mai adresează electoratului reformator, vor părea exotici şi copleşiţi complet de tărăboiul celorlalţi. Cu alte cuvinte, Cioloş induce un aer de resemnare şi comoditate. E în regulă, atât poate şi vrea. Nu poţi să ceri unui singur om sau echipei sale ceea ce ar trebui să facă o întreagă clasă politică.