De Business

Punem punctul pe știi

Clădirile Electra de pe Chimiei vor fi transformate în birouri

sâmbătă, 25 martie 2017, 02:50
1 MIN
 Clădirile Electra de pe Chimiei vor fi transformate în birouri

Firma ieşeană SC Electra SRL se mută din municipiul Iaşi în comuna Miroslava, unde a închiriat  22.000 de metri pătraţi în noul parc industrial. Sediul din Bulevardul Chimiei nu va fi vândut, după cum afirmă patronul Marian Berdan, ci va fi transformat în birouri. 

„În proporţie de 90%, vom păstra, vom renova şi vom da la închiriere spaţiul, depinde de piaţă. În Chimiei nu mai putem rămâne, nu mai avem spaţiu, a crescut producţia şi nu avem unde ne extindem. La Miroslava m-aş muta şi mâine, însă durează un an şi ceva, în vara lui 2018 vom fi însă acolo. Aici în Iaşi avem 2.000 mp ca suprafaţă şi 4.000 mp desfăşuraţi, dincolo avem 22.000 mp ca suprafaţă”, a declarat proprietarul Electra.

Acesta va construi la Miroslava trei fabrici de componente electronice, investiţia fiind de aproximativ 2 milioane de euro. Acesta explică faptul că a căutat teren şi în Iaşi, însă metrul pătrat de teren este foarte scump, faţă de 0,9 euro, cât costă un mp pătrat în parcul industrial din Miroslava. SC Electra SRL s-a înfiinţat în 1991 şi are o cifră de afaceri înregistrată în 2015 de peste 10,7 milioane de lei, cu un profit de peste 800.000 de lei.  

 

 

Comentarii