Complicităţi „tolerate”

Şi cine ştie ce alte episoade vor mai urma încă. Hrană de toate zilele pentru televiziuni tabloidizate (gen România TV), astfel de "ştiri", cu bălăceala lor seacă şi stupidă, au poate, totuşi, măcar o logică a diversiunii: înceţoşarea, dacă nu chiar acoperirea cu totul, a ceea ce ar merita cu adevărat atenţie şi dezbatere publică. De pildă: atâtea numiri politice în funcţii care, în mod normal, ar cere înainte de orice altceva competenţă, una testată serios şi nu uzurpată de singura "calitate" a atâtor protejaţi ai clicilor din partidele de pe la noi: pilele şi rubedeniile.

Cum a ajuns Olteanu la vârful BNR? Ce anume îl recomanda pentru funcţia ochioasă şi gras plătită de acolo? O vocabulă tocită rău de uzul ei demagogic e "transparenţa". N-ar fi cazul să se ştie, public, ce misiuni au adjuncţii lui Isărescu, ce le revine de făcut? Sau o fi vreun secret "de stat"? Mai curând se poate, simplu, bănui că un post ca acela făcut cadou lui B.O. e doar o înaltă, foarte înaltă şi mult prea "generos" plătită sinecură. Şi putem fi siguri că astfel de poziţii prin organigrame, sunt nu puţine, căt să ajungă atâtor băieţi "isteţi" şi bine situaţi în famigliile din partide, nu numai la capul "peştelui" dâmboviţean, ci şi de-a lungul şi de-a latul ţării. Slavă Domnului, "lac" de deconcentrate să fie, că "broaşte" şi "broscoi" cu pile, nepoţi şi nepoate, fini şi fine etc. sunt destui în "democraţia" noastră de cumetrie, nu? Cu cât mai spre vârf şi la mai mulţi bani şi mai multe onoruri şi privilegii, cu atât mai dură e "competiţia" de pile, cunoştinţe, relaţii (nemuritor "pcr"), bineînţeles.

Dar cine şi cum, pe ce cale, creează astfel de sinecuri? Întrebarea de ce? nu şi-ar mai avea rostul, răspunsul fiind dat dinainte: ca să se satisfacă dorinţe, cereri şi pretenţii venind dinspre politicieni şi partide, de la liderii şi sforarii găştilor şi, prin ei, să li se rezerve locuri călduţe, fără griji, băieţilor şi fetelor cu merite ştiute doar protectorilor lor. Că nu au nimic cu adevărat de făcut, că li se plăteşte bine figuraţia, nu e nicio îndoială. Cu ei sau fără ei, lucrurile merg, în ambele variante, tot aşa de bine sau de prost. Ce altă dovadă mai bună decât Văcăroiu şi Sârbu la Curtea de Conturi, ori viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu? În ţara în care nu se mai termină jeluirile pe tema riscului de a nu avea destui bani pentru salariile celor care realmente muncesc, ori pentru pensiile celor care au trudit o viaţă întreagă, în aceeaşi ţară se fac legi pentru răsfăţate pensii "speciale" şi se asigure sinecurile dorite, bugetivore, "pentru cine trebuie". Şi toate acestea – pe seama noastră, a tuturor celorlalţi: impozitaţii, taxaţii, minţiţii, jefuiţii, fără urmă de scrupul.

De răspuns pentru risipa făcută în bătaie de joc faţă de, în ochii lor, "prostimea" muncitoare şi contribuabilă, ar trebui să răspundă toţi cei vinovaţi de mentalitatea "că doar nu dau din buzunarul meu", de la propunătorii de legi şi organigrame – pretext de sinecuri, "ouători" de generali cu duiumul şi de parlamentari mult peste limita de 300 de la referendum şi multiple alte forme de impostură şi incompetenţe tratate cu indulgenţă (prin închiderea ochilor), blândeţe sub care în fond se ascunde, dar nu chiar cu totul, o solidaritate gregară, de tip mafiot. Cu alte cuvinte, un uriaş lanţ al slăbiciunilor, mult mai grav decât cel din pagina cu acest titlu a lui Caragiale. Toate aceste năravuri şi apucături nu fac decât să descurajeze munca, talentul, competenţa, îi scârbesc şi-i indignează pe cei care, naivii, muncesc pentru bani puţini în ţara asta, spre râsul şi batjocura ticăloşilor, a sforarilor şi a "înalţilor" lor protectori: fără ca nimeni să-i ia de guler cum merită, fără ca vinovăţia lor, certă şi în formă continuată să-i coste nici libertatea, nici averile nemuncite, nici pierderea onorurilor şi a privilegiilor, tot penal tolerate. De fapt, doar tolerate? Nu, ci de-a dreptul încurajate, după modele care nu sunt chiar de azi, de ieri: de pildă, după rolul "mătuşii Tamara", a venit timpul "bunicii Ghizela". Vremea zeflemelei populare s-a dus, nu-i mai arde nimănui de bancuri. Să râdem? De cine, de noi înşine? Poate unicul neam de pe faţa pământului gata, dacă ar mai fi loc pentru aşa ceva, să moară de râs?!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar