De Business

Punem punctul pe știi

Concurent surpriză la o licitaţie pentru bunurile unui fost dealer auto

joi, 30 iulie 2015, 01:50
3 MIN
 Concurent surpriză la o licitaţie pentru bunurile unui fost dealer auto

Firma Simba Invest din Bacău şi-a exprimat intenţia de a achiziţiona fostul showroom Opel aparţinând Gold&Platin cu 550.000 euro.

Modificarea strategiei de valorificare a sediului fostului dealer Opel aparţinând Gold&Platin a captat din nou atenţia băcăuanilor de la Simba Invest. Cel mai important activ al firmei, situat în Miroslava, cu ieşire la drumul naţional, a ajuns să fie scos la vânzare la mai puţin de jumătate din preţul de evaluare, după ce firma Rotools Machiney, deţinută de consultantul fiscal Anghel Mihai Petre, a transmis o ofertă de 500.000 euro. Oferta a fost acceptată de creditori, dar numai dacă se organizează o licitaţie publică de la acest preţ de pornire, la care să se liciteze prin supraofertare cu pas de 50.000 euro.

La licitaţie s-a prezentat firma băcăuană Simba Invest, care a licitat de două ori alături de ieşean, astfel că Rotools Machinery a supralicitat cu 700.000 euro, moment în care Simba Invest s-a retras. Nemulţumit că planurile iniţiale, de a achiziţiona clădirile şi terenul cu 500.000 euro a fost ratat, Anghel Mihai Petre a părăsit sala de şedinţe fără să semneze procesul verbal şi nici nu a achitat garanţia de participare după o înţelegere avută cu creditorii. Lichidatorul judiciar i-a transmis patronului Rotools Machinery o adresă prin care l-a înştiinţat că este cumpărător şi, în cazul în care nu va plăti suma licitată, imobilul va fi scos din nou la vânzare cu preţul de pornire de 700.000 euro, în sarcina cumpărătorului. Termenul limită a trecut, iar lichidatorul a avut câteva încercări de valorificare de la acel preţ, însă nu au existat ofertanţi. De cealaltă parte, Anghel Mihai Petre a contestat în instanţă procesul verbal de şedinţă, menţionând că el trebuia să achiziţioneze imobilul la preţul ofertat iniţial, de 500.000 euro.

Totuşi, creditorii Gold&Platin s-au întâlnit recent şi au stabilit că pot primi şi alte oferte în afară de 700.000 euro cât s-a stabil după ulima licitaţie cu ofertanţi, iar în prim plan a apărut chiar firma băcăuană Simba Invest, care şi-a păstrat interesul pentru imobil. Potrivit unui convocator al Adunării Creditorilor publicat ieri de lichidatorul judiciar, societatea din Bacău a transmis o ofertă de 550.000 euro pentru imobil, care va fi analizată de creditori pe data de 12 august, ora 11. „Ordinea de zi presupune aprobarea propunerii lichidatorului judiciar de scoatere la vânzare a imobilului debitoarei SC Gold&Platin SRL (compus din teren intravilan S â 4.178 mp, clădire C1 showroom, clădire C2, împrejmuire, platformă exterioară, instalaţie climatizare), situat în com.Miroslava, jud. Iasi, în sarcina cumpărătorului SC Rotools Machinery SRL, cu plecare de la preţul de 550.000 euro. SC Simba Invest SRL şi-a manifestat intenţia de achiziţionare a imobilului la preţul de 550.000 euro”, potrivit convocatorului.

Spre deosebire de Adunarea Creditorilor precedentă când s-a discutat oferta lui Anghel Mihai Petre, lichidatorul a solicitat împreună cu cererea de înscriere şi dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire, dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei şi dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei.

 

 

Comentarii