Confruntări violente între poliţia turcă şi studenţii care se opun tăierii copacilor dintr-un campus

duminică, 27 octombrie 2013, 09:41
2 MIN
 Confruntări violente între poliţia turcă şi studenţii care se opun tăierii copacilor dintr-un campus

Poliția turcă a utilizat gaze lacrimogene sâmbătă la Ankara pentru a dispersa două manifestații ce au vizat denunțarea dezrădăcinării unor arbori dintr-un campus universitar din acest oraș. De asemenea, mai multe persoane au fost reținute, relatează AFP.

O primă manifestație a avut loc cu participarea a circa o sută de studenți în centrul orașului. Potrivit mișcării studențești de stânga Genc-Der, care a organizat adunarea în piața centrală Kizilay, 26 de manifestanți au fost reținuți de forțele antirevoltă, prezente în număr mare la fața locului.

Protestatarii voiau să mărșăluiască în centrul orașului și să planteze ulterior niște arbori în grădina unui imobil public, a explicat pentru agenția franceză de presă o purtătoare de cuvânt a celor de la Genc-Der.

Mai târziu, spre lăsarea serii, în jur de 200 de manifestanți au intrat pe șantierul drumului care trece acum chiar prin mijlocul instituției universitare, jignindu-i pe muncitori și suscitând o intervenție în forță din partea poliției, a precizat agenția de presă Dogan. Polițiștii au recurs din nou la grenade lacrimogene, precum și la tunuri cu apă, conform aceleiași surse.

De mai multe săptămâni, manifestații sporadice sunt organizate la Ankara și în alte orașe din Turcia în semn de protest față de construirea unei șosele prin mijlocul campusului Universității Tehnice din Orientul Mijlociu, un proiect municipal foarte controversat, menit să descongestioneze traficul auto din capitala turcă, notează AFP. (Agerpres)

Comentarii