Datul din brânci

► Genealogie. Verbul (a) îmbrânci provine de la brâncă, un cuvânt de origine latină, branca, însemnând „labă de animal”. Principalul său descendent din limba franceză s-a înălţat; într-o oarecare măsură, atunci când, prin analogie, a ajuns să însemne, concret, „creangă, ramură”, dar cu plusuri de valoare, de la „ramificaţie” (ca „filială”, sau „branşament” de exemplu), până la „ramură” ca reprezentare într-un arbore genealogic. Înnobilarea se petrece când, preluat în engleză (motiv pentru care nu mai facem comparaţia cu alte limbi romanice), branch se internaţionalizează, mai ales pe linia reprezentărilor cu valoare abstractă: „derivaţie”, „ramificaţie” etc., însuşi verbul (to) branch însemnând „a se ramifica”.

► Declin? Şi limba română a moştenit sensul de bază din latină; dovadă denumiri populare de plante cum sunt brânca mâţei, brânca ursului şi chiar brânca porcului. Dar principalul loc în semantica românească a moştenirii este trecerea numelui asupra membrului superior al omului, numind, aşadar, mâna, uz regional păstrat, până în urmă cu câteva decenii, în graiurile din nord-vestul ţării. Însă brânca „mână” a fost un bun comun în limbă pe vremuri şi a rămas până astăzi la îndemâna oricărui român prin prezenţa în enunţuri cum sunt a merge în brânci ori a cădea în brânci. Dacă, mai ales în graiuri dintre Prut şi Nistru, familia creşte prin diminutivul brânculiţă (de exemplu, în formula de interzicere a folosirii, nepotrivite, de către copii, a mâinii, neglijând un comportament civilizat: „ia cu furculiţa, nu cu brânculiţa!”), cele mai temeinice probe ale stăruinţei vechiului sens al vocabulei în română sunt substantivul plural brânci şi verbul, deja citat, (a) îmbrânci.

► Valori. Ne place să pornim de la numirea percepţiei, jucăuşă, a unui imbold interior către ceva; nu numai la Ispirescu, unei fete, „inima îi dete brânci şi ea nu se putu opri, ci îl sărută”; în diferite împrejurări, acelaşi actant este identificat şi de Slavici („Inima îi da şi de astă dată brânci ca să spună tot” – Mara), ca şi de Caragiale („Englezul, pe semne, nu i-a dat inima brânci şi a ocolit cu dinadinsul prieteşugul cu care-l îmbiau…” – Stan şi Bran). Însă datul unor brânci (deşi tot figurate) numeşte un act grav, având semnificaţia de „a elimina”, „a da afară”; de exemplu, un politician crede că L.D „îi dădea brânci pe scări lui Victor Ponta, iar acum îl vrea înapoi” (/gandul.info/). Iar în legătură cu „intrarea în Europa” a României, pe unii îi prinde mirarea: „Ţară europeană am fost mereu că nu i-a dat nimeni brânci din Europa cât a fost republică socialistă” (/republica.ro/).

► Tot puterea! Dar (nici nu se putea altfel) se revine lesne la valoarea primară, ce implică folosirea brâncilor la modul propriu, ca în situaţii cum sunt cele înfăţişate, mai pe viu, mai pe închipuite, în enunţurile următoare: „Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele lui” (relatarea despre moartea lui Nicolae Labiş; /adevarul.ro/); „Deputatul USR de Neamţ I. B. a fost îmbrâncit şi înjurat, marţi, de câţiva parlamentari PSD” (/gandul.info/). Oricum, gestul îl poate costa pe mânuitor; ar fi devenit… virală pe internet scena în care „Donald Trump l-a îmbrâncit pe premierul Muntenegrului la reuniunea NATO de la Bruxelles, pentru a sta el în faţa grupului” (/libertatea.ro).

► Forme ale manifestării. Mai dură, mai în treacăt, îmbrânceala rămâne îmbrânceală. Afacerea pare să fie curentă în lumea sporturilor, cu diferite gradaţii: „Antrenorul CSO Borşa a explicat şi contextul în care s-a petrecut îmbrânceala: nu a fost vorba de o bătaie, ci doar de câţiva pumni” (/actualmm.ro/); „Rapidistii au sarbatorit aniversarea clubului cu o bataie de pomina… A fost o imbranceala cu cei de la Rapid dar lucrurile nu au degenerat, a spus M. C.” (/ziare.com/). Dar şi când, de exemplu, „peste 400 de ieşeni au luat cu asalt noul supermarket X din Nicolina”, conjunctură comercială descrisă prin termenii „Îmbrânceală, coate, nervi şi ţipete la Lidl” (/ziaruldeiasi.ro/). Altfel stau lucrurile când jurnalistul ştie el ce ştie, sau ce trebuie să înţelegi tu. Relatarea despre un miting sindical a fost, de exemplu, titrată, interogativ, „Cât a costat îmbrânceala de la Guvern?”, tip de confruntare ce nu face un secret în ceea ce priveşte rolul brâncilor: părţile ar fi folosit „pietre, ouă şi gaze lacrimogene” (ziare.com/).

► Protecţie. Iarăşi pe o temă de mai sus, dar de la Piteşti: „Oameni săraci, care abia se mai pot ţine pe picioare, s-au îmbrâncit de frică să nu piardă – Doamne, fereşte! – sacoşa cu alimente” (/stirileprotv.ro/). Numai că de ce să-l mai invoci pe Creator compătimindu-i pe cei care „s-au bătut pe zahǎr, ulei şi făină”? Poate mai bine te-ai gândi în altă parte, pe Cel-De-Sus lăsându-l în ceruri, după inspiraţia lui Jaques Prévert, din Pater Noster: „Notre Père qui êtes au cieux Restez-y Et nous nous resterons sur la terre Qui est quelquefois si jolie”.

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi