Caută 
5 MIN
De vină pentru rateurile naţionalei este în principal mentalitatea jucătorului român, problemă de care nu se ocupă nimeni, nici la FRF, nici la cluburi, nici la naţională.
O tânără speranţă a fotbalului românesc, pentru Mondialul din anul două mii ş’un sfert, a comis-o în cantonamentul naţionalei de tineret. A sărit pârleazul de la hotelul din Chiajna înainte de plecarea în Muntenegru. El zice că avea o treabă urgentă, dar nu se ştie dacă s-a dus la una mică sau una blondă. Selecţionerul junilor, Bogdan Stelea, s-a înfuriat şi l-a scos din lot. La două zile, apare pe sticlă cloşca de la Pietroasa, Meme-ul de la Steaua, foc şi pară pe secundul lui Stelea, Florin Constantinovici. Cu toată pledoaria subiectivă pentru puişor, Mihai Stoica pune degetul pe-o rană. Constantinovici a aflat prea târziu de escapada lui Găbiţă. Înainte de a-l exclude din lot, l-au cărat degeaba în Muntenegru. Concluzia? Oamenii care trebuiau să răspundă, au dormit pe ei, sau s-au uitat la tenis, că era finala Nadal – Djokovic. C-aşa-i în fotbal(ul românesc).
Oricât de bizar şi paranormal ar părea, episodul "Gabi Iancu. La Chiajna" are legătură cu ratările în serie ale naţionalei de seniori. Ba chiar este una dintre cauzele principale, pentru că acest caz nu este singular în ultimele decenii în fotbalul nostru. Omul supărat că recepţionera de la hotel n-a auzit de el (deşi s-ar putea ca biata fată să nu fi auzit nici de Messi!) are predecesori cu pedigree în panoplie.
Începând cu a doua descălecare a lui Iordănescu, cazurile de indisciplină la loturile naţionale s-au înmulţit ca iepurii. Generalul de fier, cu milităria lui inflexibilă, ajunsese un biet răcan în faţa "generaţiei de cocaină". Victor Piţurcă, la al doilea mandat, a fost contrat cu o nesimţire crasă de marele Adrian Mutu în America, dar a închis ochii. A venit Răzvan Lucescu, care a renunţat public la "briliant" după episodul Belgrad. Însă a cedat şi el rugăminţilor lui Mircea Sandu, fiindcă aşa cum ştie să roage şeful direct n-o face nimeni. Poate că Răzvan a fost singurul care şi-a dat seama ce element nociv este Adrian Mutu la lotul naţional. A învins Bosnia cu 3-0 şi a demisionat, motivând presiunile de tot felul la adresa sa. Atunci, l-am acuzat de "scenarită", acum îl credem. A revenit Piţurcă, s-a contrat din nou cu Mutu, s-a contrat cu discipolul acestuia întru grade etilice, Gabi Tamaş, dar a cedat în ultimul caz deşi, oricât de bun şi conştiincios ar fi un jucător în stare de trezie, nu-l poţi convoca atunci când afli că omul a fost vecin cu coma alcoolică. Măcar din orgoliu de selecţioner al echipei naţionale de care omul nu duce lipsă. Cu Mutu n-a mai avut cale de întors, s-o fi convins şi şeful Federaţiei, fiindcă oamenii de la Ajaccio şi-au pus mâinile în cap când au realizat pe ce podoabă au aruncat banii. Să mai amintim, în treacăt, de actele de indisciplină de la loturile de tineret şi juniori?
Aceste lucruri ar trebui să dea mult de gândit celor care cred că singura soluţie este schimbarea selecţionerilor la un an şi jumătate. De vină pentru rateurile naţionalei este în principal mentalitatea jucătorului român, problemă de care nu se ocupă nimeni, nici la FRF, nici la cluburi, nici la naţională. Şi aici nu este vorba doar de escapadele bahico-erotice ale jucătorilor. Orice românaş care dă un gol-două într-un meci internaţional (cazul Iancu la Tbilisi), sau obţine un transfer de marcă (Chiricheş, Rusescu) se crede Messi plus Cristiano Ronaldo plus încă ceva pe deasupra. Aşa se explică ieşirile în dribling ale lui "Chiri", aşa se explică "călcâiele" lui Maxim, aşa se explică şi "scăriţa" lui Grozav din campionat. Dacă Alex Maxim şi-ar fi permis asemenea extravaganţe într-un meci important, se asigura de câteva locuri în tribună la următoarele meciuri. La noi, la ţară, merge. În afară de aceasta, ai noştri fotbaliatori au multe în comun care îi îndepărtează de fotbalul mare: pregătirea fizică precară, psihicul labil, mentalitatea de învinşi. Şi de la cine să înveţe, când Piţurcă îi pregăteşte pentru un joc speculativ, la 0-0, cu deviza "apăraţi-vă în continuare, că vine şi golul”? Când acelaşi Piţurcă se arată disperat la televizor, că lumea nu se prea înghesuie să cumpere bilete la acel meci crucial cu Turcia? (Lumea a umplut stadionul, dar echipa tot a luat bătaie). Când pe post apare Mitică Dragomir cu "mutulismele" şi "sânmărtismele" lui, ce entuziasm poate avea un tânăr jucător dornic de afirmare?
Schimbarea lui Piţurcă ar fi o soluţie, dacă într-adevăr bubele selecţionerului ar fi singurul necaz. Dar problema este cu cine să-l schimbi? Gaşca tânără cu Reghecampf în frunte este prea crudă pentru luptele de guerilă pe care trebuie să le ducă un selecţioner nu numai cu jucătorii, dar şi cu factorii de influenţă. Mircea Lucescu şi Dan Petrescu sunt lămuriţi de mult în problemă. Hagi are ochi, are şi pasărea rară a mentalităţii de învingător, dar n-a convins niciodată ca tactician, iar un selecţioner străin, oricâţi bani ar primi, ar fi greu adaptabil realităţii mizerabile din fotbalul românesc. Aşa că să-l lăsăm pe Piţurcă în pace să-şi termine contractul, mai ales că ar fi circul de pe lume o nouă despărţire cu scandal de FRF. Chiar aşa, ne strică un experiment dus până la capăt, bun-rău cum este?
Nota autorului: Poate că mă înşel, dar n-am nicio încredere în varianta cu Gică Popescu preşedinte la FRF sub pulpana lui Mircea Sandu ca preşedinte de onoare. Astfel că în privinţa unor mari schimbări de fond şi mentalitate, mai avem mult de aşteptat.
