Despre geniul sloganurilor revoluţionare

În 1990, student fiind, am ieşit, alături de colegii mei, în numeroase rânduri, la demonstraţiile împotriva a ceea ce se numea atunci, justificat, „neo-comunism” şi, implicit, împotriva clicii iliesciene, ai cărei „pui” ciugulesc ţara şi în prezent, din păcate. Mă fascinau, mărturisesc, la fiecare marş, sloganurile scrise pe pancartele noastre de protest. Erau inteligente, subtile, comice şi totuşi penetrante, foarte „la obiect”, cum s-ar zice. Reţin că, la un moment dat, am agitat eu însumi una splendidă în faţa Prefecturii din Iaşi, pe parcursul unui miting anti-sistem. Debutaseră „vizitele” minerilor la Bucureşti (ne aflam, cred, prin martie 1990) şi, ca atare, ne venise ideea (mie şi câtorva confraţi) să pictăm pe ea un lămpaş, cu explicaţia: „Vrem bazin carbonifer!” Am fost mândru să o port chiar eu în mulţimea de tineri, deşi onoarea de „stegar” m-a costat destul de scump: pe traseul până la Casa Pătrată (sediul Prefecturii din Iaşi), m-am ales cu un scuipat – de la „un om de bine” din vremurile respective! – pe noua mea geacă Faciba, obţinută cu greu de taică-meu, prin nişte cunoştinţe, de la vestita fabrică din Vaslui… Am avut ulterior, nu ştiu de ce, sentimentul că timpul acelor lozinci inspirate (mi-au mai venit două, subit, în minte: „Ceauşescu, de-ar învia, tot cu Frontul ar vota!” şi „Ceauşescu nu fi trist, Iliescu-i comunist!”) trecuse. Mai mult, am dezvoltat bănuiala (subiectivă, desigur!) că doar generaţia mea „de tranziţie” – chinuită de istorie aşadar – s-ar fi dovedit capabilă, din unghiul „capitalului de suferinţă”, să le inventeze. Cei care veneau după noi urmau „să o ducă bine”, nu mai puteau dezvălui „organ” pentru ironia amară, pentru „şopârliţe”. M-am înşelat. Anii au trecut, protestele au căpătat alte nuanţe, s-au specializat, s-au dezvoltat, s-au rafinat, însă inventivitatea lozincilor a rămas, trebuie să recunosc, nealterată. La fel şi necazurile noilor generaţii.

Recentele demonstraţii anti-mafie (ca filolog, am, sper, proprietatea termenilor, iar, în cazul acesta, cuvântul „anti-guvernamentale” ar fi incorect, întrucât un „guvern” nu poate acţiona aidoma grupării Dragnea-Grindeanu decât dacă se supune componentei infracţionale şi, prin iradiere, celei mafiotice!), demonstraţii la care, după aproape trei decenii de „istorie” românească – trist arc temporal! -, participă acum fiul meu împreună cu tovarăşii lui medicinişti (toţi mai hotărâţi ca niciodată să emigreze!), mi-au produs mari revelaţii, cum să le spun, „estetice” pe palierul comunicării protestatarilor, prin scandări, imagini şi texte scrise, cu estabilishment-ul corupt. Entuziasmat, am ajuns la concluzia că, dinaintea geniului expozitiv al demonstranţilor prezentului, spiritul strigătelor noastre de odinioară păleşte ireversibil. Am auzit/ văzut sloganuri extraordinare, de „interferenţă” a zonelor referenţiale, cum ar fi, bunăoară, teologia şi politica: „Înger, îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, scapă-mă de pesedeu!” sau „Cerem Bisericii Ortodoxe Române să schimbe, prin OUG, porunca a 8-a, Sa nu furi!, în Să furi!, pentru a fi în acord cu legislaţia carpato-grindeano-pontică!” În acelaşi spaţiu pot fi incluse şi „urările”/„sfaturile” cu termeni tabu: „Pesedeul şi ai lui să se ducă Drac-nelui!”, „Gâdea, Badea şi Ciutacu, vă doresc să vă ia…!” ori „Trebuie să fii nebun să te pui cu un popor al cărui desert favorit e coliva!” Nu au lipsit mobilizările în limba engleză, extrem de elocvente pentru presa internaţională: „When injustice becomes law, resistance becomes duty!” şi „Chuck Norris, please help!” Un „îndemn” în limba franceză, deşi aproape ireproductibil, este, în egală măsură, sugestiv: „Liberté, Ėgalité, Fraternité et Mué PSD!” Vorba lui Nea Nelu (Iliescelu) de altădată, consacrată plenar de aiuritoarea şi originala călătorie a României spre liberalism: „No comment!”

Teribil de „aplicate” s-au arătat a fi şi lozincile cu simţul actualităţii: „Altă întrebare: pe când la închisoare?”, „Altă întrebare, altă guvernare!”, „Cioc, cioc! – Cine e? – Altă întrebare!” şi „Altul între bare: Iordache poreclit Ciordache!” În aceeaşi notă, am sesizat o pancartă cu fotografia lui Dragnea în costum de Robin Hood, prevăzută cu nota, de asemenea, anglofonă „Robbing Good!” Oricum, cel mai mult mi-a plăcut un slogan ieşean, cu tentă poetică, ridicat de o studentă simpatică lângă statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii moldave: „Mai am un singur dor: Dragnea scriitor!” Quod erat…

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi