Caută 
6 MIN
Cea mai mare parte a alegătorilor USL dezamăgiţi se vor orienta, cel mai probabil, către o soluţie politică percepută a fi în afara sistemului tradiţional de partide, adică către PPDD-ul lui Dan Diaconescu; de aceea, adevărata miză este alta: va putea un PDL reformat sau o altă construcţie politică să readucă la urne electoratul dezămăgit al fostei puteri.
O observaţie importantă este aceea că şi actuala conducere a PDL, dar şi Elena Udrea au un deficit major de credibilitate atât în porţiunea mass media nearondată actualei puteri, e drept destul de retrânsă, cât şi în spaţiul virtual, pe blogguri sau pe reţele virtuale. Până la urmă, problema nu e dacă Vasile Blaga e cu adevărat tranzacţionist sau dacă reproşurile la adresa Elenei Udrea sunt sau nu exagerate, ci faptul că e practic imposibil de schimbat această percepţie dominantă. Din acest punct de vedere Monica Macovei are un avantaj major faţă de ceilalţi în a obţine sprijinul principalilor formatori de opinie din spaţiul necontrolat de USD şi PNL. Iar atacurile vehemente, cvasi-isterice din zona adversă, precum Antena 3, în principal, dar şi RTV, nu o afectează. Din contra, din perspectiva segmentului anti-USL, pot avea un potenţial mobilizator.
Mulţi dintre oamenii cheie din activul şi din conducerea PDL nu dau semne că înţeleg cu adevărat contextul electoral românesc. Care e total atipic faţă de cel din 2004 sau 2008. E posibil ca mulţi dintre ei să creadă că formaţiunea lor va fi în mod automat beneficiara eroziunii electorale naturale a USL, indiferent de ceea ce se va întâmpla la congres. Or, în logica politică actuală, în absenţa unui mutări radicale, de tip Monica Macovei, aceste aşteptări sunt cu totul nerealiste. E chiar foarte probabil ca PDL nu numai să nu câştige electorat, ci chiar să piardă din zestrea firavă din decembrie 2012. Câştigurile potenţiale din anumite zone din Ardeal unde partidul mai are încă organizaţii cât de cât închegate va fi contrabalansat de pierderea unui segment radical anti-USL care a votat, fără entuziasm, cu PDL la sfârşitul anului trecut.
Pentru că o bună parte dintre alegătorii USL dezamăgiţi se vor orienta cel mai probabil către o soluţie politică percepută a fi în afara sistemului tradiţional de partide, adică către PPDD. Sigur că această percepţie despre PPDD e de fapt una complet falsă, mulţi dintre aleşii PPDD din Parlament fiind colectaţi tot de la partidele tradiţionale. Numai că importantă e percepţia nu realitatea. Nu întâmplător, probabil bine sfătuit din culise, Dan Diaconescu a adoptat o retorică naţionalist-populistă având drept temă centrală "jaful din ultimii 23 de ani", respectiv, preluarea "pe nimic", mai ales de către străini, a patrimoniului (fabrici, resurse minerale, bănci, utilităţi etc.) lăsat moştenire de regimul Ceauşescu. De aceea el se şi implică gălăgios în ultimele luni în tot felul de privatizări, de la Oltchim la CFR Marfă, o manieră extrem de eficientă pentru a transmite acest mesaj opiniei publice. Cei care privesc PPDD-ul doar ca un produs politic al unei televiziuni privesc lucrurile superficial. Partidul dispune de o impresionantă logistică în teritoriu, construită în bună măsură pe scheletul reţelelor care au sprijinit în trecut PRM. Ceea ce i-a şi permis să fie singura formaţiune politică, în afară de PSD, PNL şi PDL, capabilă să depună la alegerile locale din 2012 liste complete în toată ţara.
Potenţialul de crestere a PPDD în viitor e unul extrem de favorabil în actualul climat politic şi nu trebuie în nici un caz subestimat. Puteţi face o paralelă cu momentul 2000 pentru PRM. Însă nici măcar nu e nevoie să ne întoarcem foarte mult în timp. Uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat recent în Italia. Partidul format practic peste noapte de un fost actor comic a obţinut un sfert din sufragii! Exact pe un astfel de mesaj anti-sistem. Cu atât mai mult cu cât în România PPDD este încurajat discret de actuala putere, mai ales de către PSD. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de schimbul dur de replici dintre Victor Ponta şi Dan Diaconescu. Nu degeaba premierul scapă deseori remarci de genul "singura opoziţie reală este PPDD". O opoziţie de acest gen îi convine de minune, mai ales în contextul emoţiilor stârnite prin cancelariile de pe continent de rezultatele alegerilor din Italia. Confruntaţi cu perspectiva unei alternative populist-naţionaliaste de tip PPDD, premierul crede că liderii europeni vor fi mult mai dispuşi să-i ierte derapajele de tot felul din ţară. E de discutat dacă acest gen de analiză e sau nu corectă, însă e cert că pe termen scurt lui Victor Ponta pare să-i convină ca PPDD să joace rolul de principal opozant.
Doar impactul emoţional produs la nivelul opiniei publice de o opţiune pentru formula de conducere radical reformistă, de tip Monica Macovei, ar putea face PDL din nou atractiv pentru segmente electorale consistente care au preferat să stea acasă la ultimele alegeri. Doar o astfel de variantă ar putea reenergiza un segment electoral important care a sprijinit în trecut partidul. Şi asta fără a fi nevoie de importante resurse financiare, logistice şi umane de care partidul nu mai dispune în prezent. Ca percepţie publică, un astfel de PDL s-ar poziţiona în mod ferm şi neechivoc drept o opoziţie la USL, ar putea coagula în jurul său alte forţe de opoziţie şi în aceeaşi timp ar putea diminua afluxul electoral anti-sistem către PPDD. Un element favorabil este faptul că primul test electoral important sunt alegerile europarlamentare. Fiind vorba de alegeri pe liste şi cu mize relativ minore pentru aparatul electoral local al partidelor, unde PNL şi mai ales PSD domină categoric, acestea pot oferi PDL ocazia de a reveni în prim plan cu un scor bun, element extrem de important pentru starea de spirit dintr-o formaţiune politică. Cu atât mai mult cu cât până atunci este timp suficient pentru ca sprijinul public pentru actuala putere să se diminueze sensibil şi ca tensiunile din interiorul USL, potenţate de apropierea viitoarelor alegeri prezidenţiale, să se accentueze.
Problema e că pentru cei mai mulţi dintre delegaţii la congresul PDL ideea că cineva ca Monica Macovei să devină liderul partidului pare una pur fantezistă. Acest lucru ar fi posibil doar dacă un grup semnificativ de oamenii influenţi din partid ar accepta raţional o astfel de formulă luând în calcul perspectivele pe termen mediu şi lung ale partidului. Lucru greu de crezut. Majoritatea oamenilor politici din România au făcut în timp proba unei totale lipse de viziune. De aceea e greu de crezut că Monica Macovei are şanse reale la congres. Însă intrarea ei în cursă are sens, chiar dacă e o formulă din start perdantă. Candidatura sa aduce în prim plan ideea unei bătălii pentru reformarea PDL şi va pregăti acea parte a electoratului pierdut de PDL în ultimii doi ani pentru ce va urma. E un test la vedere pentru opinia publică. Eşecul va fi asociat automat cu rejectarea de către partid a oricăror tentative de înnoire, oricât ar încerca liderii formaţiunii să respingă această percepţie. Ceea ce va conduce inevitabil la plecarea aripii reformiste din partid, care nu ar avea cum să cauţioneze o potenţială alianţă cu partidul condus de Crin Antonescu, şi la coagularea unei structuri de opoziţie în afara PDL. Cât de solidă va deveni această structură în plan logistic şi câtă pondere electorală reală va avea în final e greu de spus în acest moment. În schimb, impactul negativ previzibil asupra PDL, partid rămas fără o identitate clară în spectrul politic românesc, e aproape o certitudine.
