Comunicat de presă

Dialoguri de seară la Sfântul Haralambie – Conferințe, dezbateri, problematizări, soluţii

luni, 27 martie 2017, 12:57
2 MIN
 Dialoguri de seară la Sfântul Haralambie – Conferințe, dezbateri, problematizări, soluţii

În perioada interbelică, în curtea bisericii Sfântul Haralambie din Iaşi, situatăpe strada Octav Botez nr. 4, a funcţionat un Ateneu, în cadrul căruia aveau loc întâlniri cultural-educaţionale la care participau atât personalităţi ale vremii, cât şi simpli credincioşi.

Dorindu-ne de multă vreme o reînviere a acestei frumoase tradiţii, marţi, 28 martie 2017, începând cu ora 17.00, la Biserica Sfântul Haralambie din Iaşi, situată pe strada Octav Botez nr. 4,va debuta o serie de întâlniri nonformale, în maniera predecesorilor, intitulate genericDialoguri de seară la Sfântul Haralambie – Conferințe, dezbateri, problematizări, soluţii.

Printre iniţiatorii proiectului îi amintim peProf. univ. Dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sfanta Parascheva” din Iaşi,  Prof. univ. Dr. Gabriel Ungureanu, reputat medic cardiolog, Lector. univ. Dr. Bogdan Constantin Neculau de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Medic Primar Cristina Nicolau, de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi şi Pr. Radu Brînză, parohul Bisericii Sfântul Haralambrie şi coordonatorul Departamentului Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
           
Tema primei întâlniri: Calea de la suferinţă la vindecare
Prelegeri:
Prof. univ. Dr. Gabriel Ungureanu
                            De la bolnița monastirii la spitalul modern
Lector univ. Dr. Bogdan Constantin Neculau
                            Vindecarea suferinţei prin credinţă şi împreună lucrare
 
Prelegerile vor fi urmate de discuţii legate de tema întâlnirii. Vă aşteptăm cu drag.

Comentarii