Caută 
6 MIN
Acum pare tot mai clar că moţiunea Elenei Udrea a fost totuşi doar o mişcare tactică de parcurs şi nu un scop în sine.
Deşi multă lume se concentrează în momentul de faţă pe jocul contestaţiilor care au urmat votului de la Congresul PDL, rezultatul final, de altfel previzibil, care consemnează victoria tehnică a lui Vasile Blaga, nu e până la urmă important în sine. Mult mai importante sunt mişcările tectonice induse cu acest prilej pe scena politică românească, nu atât în zona opoziţie, cât şi în aceea a puterii. Aşa după cum anticipam cu exact două săptămâni în urmă Traian Băsescu va construi o alternativă la actuala putere din exteriorul PDL. Evoluţiile pe această direcţie vor fi însă probabil mai rapide decât ne-am fi aşteptat, între altele şi datorită manierei dezastruoase în care echipa Blaga, cea care conduce PDL în acest moment, a gestionat votul de la congres şi anunţarea rezultatelor finale.
Scorul a fost mult mai strâns decât se aştepta toată lumea. Ceea ce a făcut ca echipa Blaga să aibă incertitudini majore legate de rezultatele de la un eventual tur doi şi i-a făcut pe aceştia din urmă să facă greşeală după greşeală: forţarea anunţării rezultatului înainte de a soluţiona contestaţiile, maniera lamentabilă de încheiere a congresului cu un discurs scurt, nervos, debusolat al lui Vasile Blaga, un cântec popular interpretat de un puşti adus din Maramureş şi o ploaie de confeti pe fondul huiduielilor dintr-o parte a sălii, o atmosferă generală parcă desprinsă, vorba lui Ion Cristoiu, dintr-un film de Kusturica. În acest fel falia dintre cele două tabere majore nu mai este alimentată doar de viziunile diferite privind viitorul partidului şi strategia sa politică, ci pe ceva foarte concret şi direct imputabil organizatorilor: suspiciuni de fraudare a votului.
În aceste condiţii scindarea de facto a partidului devine de neevitat, chiar dacă maniera concretă în care se vor derula lucrurile e încă neclară. În mesajul de pe Facebook preşedintele ţine să menţioneze că nu va rupe PDL. De aceea nu pare probabil că rebeliunea Udrea se va concretiza imediat într-o ruptură formală, cu filiale PDL trecând la o altă formaţiune politică. Mai degrabă vom asista la aderări individuale, esenţiale fiind acele personalităţi cu autoritate la nivel local, primari din marile oraşe (precum Clujul, Braşovul, Aradul, Piatra Neamţ sau Turnu Severin) sau preşedinţi de consilii judeţene şi, bineînţeles, parlamentarii. Ei vor forma coloana vertebrală a noii construcţii politice.
Dacă se va întâmpla aşa, şi există destule semnale care confirmă astfel de supoziţii, atunci Vasile Blaga este pus în faţa unei situaţii cvasi-imposibile: 1. despărţirea tranşantă a lui Traian Băsescu de partid şi respingerea categorică a reformării radicale a partidului propusă de Monica Macovei face ca PDL să devină total nefrecventabil pentru o bună parte a fostului său electorat care a stat acasă în decembrie 2012; 2. apropierea de PNL, singura formulă care ar mai putea ţine oştile din activul de partid în jurul lui Vasile Blaga dându-le speranţe de viitor, îndepărtează şi acel electorat anti-USL care a votat totuşi, fără entuziasm, PDL cu acelaşi prilej. Cu astfel de perspective electorale puţin zis modeste Vasile Blaga şi echipa sa nu prea au ce pune pe masă la negocierile cu liberalii, în afară de un număr de parlamentari (e greu de spus câţi vor fi în final) şi eventual de cartea aderării la Partidul Popular European. PNL miza pe un PDL-Blaga desprins de Traian Băsescu pentru a pune bazele, chiar si informal, unei alianţe care să contrabalanseze PSD, în principal din perspectiva ecuaţiei de putere din Parlament. Ce va rămâne însă din PDL în noile condiţii e greu de spus aşa că, dacă facem abstracţie de miza aderării la PPE, liberalii ar putea fi mai tentaţi să-i absoarbă pe parlamentarii democrat-liberali unul câte unul.
Dar care este impactul crizei din PDL asupra puterii? În principiu, o criză de această dimensiune în interiorul unui partid de opoziţie e un lucru benefic din perspectiva guvernanţilor. Problema este însă că atunci când ne referim la actuala putere lucrurile sunt departe de a fi clare. Formal guvernarea este asigurată de USL, dar războiul subteran PNL – PSD se acutizează. E adevărat că următoarele alegeri parlamentare vor avea loc abia în 2016, dar din păcate pentru alianţa de guvernare anul 2014 e un an politic plin: alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. În ambele cazuri interesele actualilor parteneri sunt divergente. Deocamdată ele rămân împreună la guvernare doar pentru a utiliza resursele pe care le au dispoziţie pentru a se întări fiecare înainte de ruptură. În acest sens o potenţială alianţă PNL – PDL nu poate decât să nemulţumească PSD. De aceea rezultatul final, scandalul iscat care pune grave probleme de legitimitate echipei Blaga, convin pe moment partidului condus de Victor Ponta, chiar dacă pe termen lung perspectiva s-ar putea schimba.
Una dintre întrebările cheie ale momentului este cum va putea totuşi gestiona Traian Băsescu coagularea aşa numitei alternative de dreapta, de pildă Mişcarea Populară, în condiţiile constrângerilor impuse de poziţia de preşedinte. Cine va juca un rol de prim plan, activ, în noua construcţie? Dacă ne luăm după insistenţa cu care care preşedintele a evocat adesea în ultima vreme, inclusiv în discursul de la Congresul PDL de sâmbătă, partenariatul cu Emil Boc, lăudând măsurile curajoase luate de acesta, "măsuri care au salvat ţara", numele fostului prim ministru se impune de la sine. Deşi a fost atacat virulent de actuala putere prin toate tunurile sale mediatice, mai ales prin Antene, fostul premier nu a fost deloc afectat de probleme de integritate. Pe măsură ce oamenii încep să realizeze că USL face de fapt acelaşi lucru, că mai nimic din promisiunile electorale nu mai stă în picioare, imaginea publică a acestuia are toate şansele să se îmbunătăţească. Emil Boc mai are un avantaj. El poate coagula în jurul său în mod natural o parte importantă din activul PDL din Ardeal, fieful de necontestat al partidului, în cazul în care ar adera la o nouă construcţie politică.
Probabil că Traian Băsescu şi-a gândit mişcările pe mai mulţi paşi. O bună parte din sprijinitorii săi s-au declarat dezamăgiţi de sprijinul său pentru Elena Udrea. Acum pare tot mai clar că moţiunea Elenei Udrea a fost totuşi doar o mişcare tactică de parcurs şi nu un scop în sine. Dna Udrea va continua foarte probabil să joace un rol important în construcţia anunţată de preşedinte, însă nu va ocupa prima poziţie. Emil Boc însă o poate ocupa. Acesta are avantajul de a fi deopotrivă acceptabil pentru o structură de partid creată plecând de la oameni din activul PDL, pentru reformiştii din grupul Macovei sau pentru polul politic construit recent în jurul lui Mihai Răzvan Ungureanu.
