De Business

Punem punctul pe știi

Educaţie financiară încă de la grădiniţă

marți, 31 ianuarie 2017, 02:50
1 MIN
 Educaţie financiară încă de la grădiniţă

Copiii de la grădiniţă vor fi iniţiaţi în tainele economiei prin intermediul unui program de educaţie financiar iniţiat de Asociaţia pentru Promovarea Performanţei în Educaţie, în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR) şi Ministerul Educaţie. În acest sens, miercuri, 1 februarie, de la ora 10.00, va avea loc conferinţa de presă intitulată 

„De la Joc la Educaţie Financiară”. În cadrul acestei întâlniri vor fi prezentate noile kituri pentru copii, kituri care vor fi distribuite în mod gratuit în grădiniţe pe perioada acestui an. Acest demers a fost iniţiat pe baza unui studiu. Astfel, conform datelor studiului Erste, realizat de către IMAS International şi publicat în luna iunie a anului trecut, principala sursă de educaţie financiară a tinerilor din România rămâne familia, în timp ce şcoala deţine un procent de 9%, iar băncile doar 5%. De asemenea, un studiu realizat de BCR arată că românii se aşteaptă ca cea mai mare parte din educaţia financiară să fie oferită de către bănci (42%), un procent semnificativ fiind ocupat şi de către cei care cred că educaţia financiară trebuie să vină din partea şcolii (18%).

La evenimentul care va avea loc miercuri vor fi prezenţi profesor Mihaela Simion, Inspector învăţământ preşcolar, profesor Elena Lungu,  director al Grădiniţei cu program prelungit nr. 16 din Iaşi, dar şi Tibor Laszlo Ferenczy, Director Zonal BCR. Evenimentul va avea loc la Grădiniţa cu program prelungit nr. 26.  

Comentarii