De Business

Punem punctul pe știi

Elevii ieşeni vor fi iniţiaţi în proceduri de insolvenţă şi faliment

marți, 19 septembrie 2017, 01:50
2 MIN
 Elevii ieşeni vor fi iniţiaţi în proceduri de insolvenţă şi faliment

Practicienii în insolvenţă şi avocaţii pot face voluntariat în şcoli şi pot ţine lecţii elevilor. Acest lucru este posibil datorită unui protocol semnat între Ministerul Justiţiei, al Educaţiei , Consiliul Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi al Ministerului Public. Ideea însă pare puţin forţată, în opinia reprezentanţilor UNPIR Iaşi. 

„Este vorba de un protocol care iniţiază elevii în domeniul juridic, nu doar în cel al insolvenţei, însă depinde de vârsta elevilor. Tema este generală, noi încă nu am lansat invitaţia practicienilor din Iaşi pentru că încă nu am primit mai multe detalii de la Bucureşti. Personal, e o chestiune de nişă şi foarte sensibil de abordat cu elevii. Mai degrabă ar fi cu studenţii care au şi cursuri de studiul afacerilor şi pe juridic. Va fi un pic greoi pentru ei”, a declarat Ioana Moisescu, preşedinte UNPIR Iaşi. La rândul lor, reprezentanţi şcolii ieşene spun că repartiţia voluntarilor din profesiile liberale nu va fi făcută în şcoli de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ), deoarece fiecare şcoală e liberă să decidă dacă doreşte să implementeze acest protocol, iar dacă da, să-şi aleagă persoana care va ţine lecţia. Astfel, lichidatorii din Iaşi care doresc să fie implicaţi în acest act de voluntariat trebuie să comunice în scris preşedinţilor filialei Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) ce temă vor să abordeze, alături de un CV.

„Protocolul  are un caracter deschis, cu posibilitatea de aderare a reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, ai profesiilor liberale şi ai societăţii civile. Suntem încredinţaţi că fiecare, prin nivelul de profesionalism şi prin interesul profund faţă de meseria pe care o practică, poate aduce plus valoare acestui proiect, promovând imaginea profesiei în rândul tinerilor şi oferindu-le o perspectivă documentată, reală asupra a ceea ce înseamnă insolvenţă, cum poate fi prevenită şi combătută, ajutându-i astfel, pe termen lung, să acţioneze responsabil în activitatea lor viitoare”, au precizat reprezentanţii UNPIR. 

Comentarii