EXCLUSIV: A ajuns ordinul de numire a lui Gheorghe Iacob în fruntea Universității Cuza

joi, 03 martie 2016, 13:09
2 MIN
 EXCLUSIV: A ajuns ordinul de numire a lui Gheorghe Iacob în fruntea Universității Cuza

La Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași a ajuns ordinul de numire al prof. dr. Gheorghe Iacob în funcția de ordonator de credite.

„Este un mandat limitat ca timp și atribuții. Am fost propus de către cei doi rectori (în funcție și ales) și votat de Senat cu o largă majoritate (aproximativ 90%). Împreună cu colegii din Consiliul de Administrație vom aplica legislația în vigoare, pentru o continuitate constructivă. În problemele majore mă voi consulta cu cei doi rectori“, a declarat prof.dr. Gheorghe Iacob.

El va trebui să îi ţină locul lui Tudorel Toader la conducerea universităţii până când acesta va primi la rândul său confirmarea, tot prin ordin de ministru.

Ordonatorul de credite va avea aceleaşi atribuţii precum rectorul. Ordinul certifică şi oferă dreptul actualului prorector să preia în întregime atribuţiile rectorului până când ministerul va analiza în întregimea sa dosarul de numire în funcţia de rector a judecătorului constituţional prof.dr. Tudorel Toader, ales de către comunitatea academică a UAIC.

În orice caz, surse oficiale la nivelul universităţii au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că orice chestiune cu privire la legitimitatea actualei conduceri se va pune abia după data de 8 martie, fiindcă atunci expiră mandatul echipei de prorectori.

Profesorul are drept de semnătură, re­zol­vând problema care s-ar putea isca cu privire la plata salariilor şi a burselor pe luna anterioară.

După ce va veni şi ordinul pe numele lui prof.dr. Tudorel Toader, acesta va prezenta în faţa Senatului echipa de prorectori alături de care şi-a luat angajamentul că va conduce universitatea pe următorii patru ani.

 

Comentarii