False pante alunecoase

1. Dacă acceptăm căsătoriile gay, va trebui să acceptăm şi căsătoriile între rude.

Fals. Potrivit codului civil, „bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie” (art. 259, alin.2). Cu alte cuvinte, căsătoria este acea uniune voluntară prin care se întemeiază o familie.

Rudele, pe de altă parte, sunt deja familie. Două rude nu se pot uni în scopul de a întemeia o familie (adică nu se pot căsători una cu cealaltă) pentru că între ele există deja relaţii de familie, deci scopul unei eventuale uniuni este deja atins.

2. Dacă acceptăm căsătoriile gay, va trebui să acceptăm pedofilia.

Fals. Minorii nu au capacitate de exerciţiu. În consecinţă, ei nu-şi pot da consimţământul legal la vreun act sexual (decât în circumstaţe extrem de limitate). De aici rezultă că orice act sexual cu un minor este unul neconsimţit – şi astfel echivalat cu violul.

3. Dacă acceptăm căsătoriile gay, va trebui să acceptăm şi căsătoriile între oameni şi animale sau plante.

Fals. La fel ca mai sus – animalele şi plantele nu pot consimţi, deci nu avem de-a face cu o uniune voluntară.

4. Dacă acceptăm căsătoriile civile între persoane de acelaşi sex, bisericile vor fi obligate să încheie căsătorii religioase între persoane de acelaşi sex.

Fals. Libertatea convingerilor este absolută. Nimeni nu poate obliga un cult religios să adopte credinţe şi practici contrare celor pe care le are deja.

Contra-exemplul cu biserica luterană din Danemarca, pe care statul ar fi obligat-o să accepte celebrarea căsătoriilor gay, e şi el fals. Majoritatea ierarhilor şi preoţilor bisericii respective susţin căsătoriile gay şi oficiază de bunăvoie ceremonii religioase de cununie pentru cuplurile LGBT.

Pe de altă parte, biserica luterană îndeplineşte în Danemarca şi rolul public de oficiu de stare civilă. Biserica îndeplineşte acolo de sute de ani rolul ăsta, aşa că statul danez nu şi-a dezvoltat un serviciu propriu de stare civilă, lăsând ca naşterile, căsătoriile şi decesele să fie înregistrate de luterani. De aici şi obligaţia impusă bisericii luterane de către statul danez de a oficia căsătorii gay, odată cu schimbarea legii.

Dar, repet, obligaţia asta – care revine exclusiv bisericii luterane, nu tuturor cultelor religioase – e strict civilă. În plan religios, luteranii danezi nu consideră homosexualitatea un păcat şi oficiază, potrivit propriilor credinţe, căsătorii religioase pentru cuplurile LGBT.

Şi atunci, singura întrebare care contează cu adevărat e asta: poţi să fii conservator social şi în acelaşi timp să respingi referendumul propus de CpF? Evident, da. E perfect posibil să fii conservator social şi în acelaşi timp liberal politic – adică să nu vrei să impui altora credinţele tale, să recunoşti că alte opţiuni sunt la fel de legitime ca ale tale.

Poţi să fii creştin ortodox şi în acelaşi timp să respingi referendumul propus de CpF? Evident, da. Credinţa în Dumnezeu nu e totuna cu opţiunea pentru teocraţie. Poţi să fii foarte bine creştin ortodox şi democrat, adică să accepţi că regulile religioase sunt diferite de cele laice – şi să nu vrei ca regulile laice să fie modificate în spiritul celor religioase.

Bătălia de acum nu e între conservatori şi progresişti, sau între religioşi şi atei. Bătălia e între spiritul autoritar, care vrea să impună uniformitatea şi conformismul, şi spiritul liberal, care preţuieşte diversitatea şi diferenţa.

Autoritari pot fi la fel de bine şi progresiştii şi ateii, nu doar conservatorii şi religioşii. La fel, liberali pot fi şi religioşii şi conservatorii, nu doar progresiştii şi ateii. Bătălia, de fapt, e împotriva spiritelor autoritare, chiar dacă acum autoritarismul vine mai mult din zona conservatoare şi religioasă.

„Aveţi de ales între fascism/ nazism şi comunism. Dacă nu vreţi să vină comunismul peste voi, trebuie să acceptaţi fascismul/ nazismul, care vă apără.” Ăsta era discursul public al extremei drepte din anii ’20, ’30 şi din prima parte a anilor ’40 ai secolului trecut.

„Aveţi de ales între Biblie şi Coran. Dacă nu vreţi să fiţi guvernaţi de Sharia, trebuie să acceptaţi Biblia, care vă apără.” Ăsta e discursul extremei drepte contemporane. Inclusiv, la noi, al Coaliţiei pentru Familie.

Numai că astea sunt false alegeri. Există întotdeauna şi a treia opţiune: cea pentru democraţie. Democraţia modernă înseamnă participare civică, alegeri libere şi corecte, drepturile omului şi stat de drept (în care oamenii sunt guvernaţi de legi, nu de persoane).

E halucinant să vezi cum extrema dreaptă atacă însăşi democraţia, numind-o „neomarxism”, „corectitudine politică”, „multiculturalism”, „sorosism” ş.a.m.d..

Nu! Democraţia nu e nici de stânga, nici de dreapta. Pentru egalitate în drepturi şi nediscriminare au militat, au luptat şi uneori au murit şi socialişti, şi social-democraţi, şi liberali, şi creştin-democraţi, şi conservatori. Şi bărbaţi, şi femei. Şi heterosexuali, şi persoane LGBT. Şi tineri, şi bătrâni. Şi săraci, şi bogaţi. Şi religioşi, şi atei. Şi învăţaţi, şi oameni fără carte.

Cum am spus deja: bătălia de acum nu e între conservatori şi progresişti, sau între religioşi şi atei, sau între oameni de stânga şi oameni de dreapta. E între democraţi şi anti-democraţi.

Iar pentru anti-democraţi am o veste proastă: democraţia a învins de fiecare dată, din 1789 încoace. Şi va învinge în continuare!

Sorin Cucerai este traducător şi publicist