Festivalul de Teatru Nou de la Arad

În plus, actuala ediţie este focusată pe dimensiunea teatrului pentru adolescenţi (TeenAGER), prezentând câteva producţii de succes din ţară, cum ar fi Pisica verde de la Teatrul Luceafărul din Iaşi, The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu, de la Teatrul Excelsior din Bucureşti, Antisocial de la Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu, sau Columbinusde la Teatrul Municipal Baia Mare.

Tot un spectacol pentru adolescenţi este şi Femei/ Bărbaţi de Willy Russell, în regia lui Vlad Massaci (Teatrul ”Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea). Scenariul reia poveşti cu personaje posibile din filmele anilor ’70 într-un spectacol pentru actori (calităţile trupei sunt individualizat puse în valoare, adaptate potenţialului de compoziţie ori improvizaţie al fiecărui actor/ fiecărei actriţe, regizorul riscând din acest motiv să aibă personaje din filme diferite, păstrându-se, totuşi, intervalul anilor ’70-’90).

Intriga e simplă (o petrecere a burlacilor, dublată de o alta a burlăciţelor), acţiunea se petrece în toaleta fetelor, respectiv a băieţilor. Întregul decor minimalist plasează locul acţiunii într-un plan secund, prim-planul clubului (de unde se intră în scenă) rămânând invizibil. Regizorul face din personajele principale – personaje secundare (sau, cel puţin, toate personajele au aproximativ aceeaşi calitate, neexistând personaje principale), întreaga montare luând înfăţişarea unei farse (a unei aşteptări care nu se mai împlineşte). Discuţiile, umorul şi peripeţiile inerente sunt accesibile publicului larg. Cu unele excepţii: ”Manga cum laude (joc de cuvinte de la Magna cum laude)” sau citatul din Kant lecturat de pe peretele toaletei.

Proiecţia video din planul superior al scenei, probabil cu rolul de a anima atmosfera, nu are neapărat vreo legătură cu ceea ce se petrece pe scenă (filmare cu autostrada dintr-o maşină, peşti, spirale etc.), exceptând momentul când Vlad Bîrzanu/ Kav intră în scenă, etalându-şi abilităţile coregrafice, proiecţia folosind o fotografie a acestuia. Deşi într-un rol principal tratat ca rol secundar, Ciprian Nicula/ Dave are câteva momente din care ne putem da seama de calităţile sale pe mişcare scenică. În rest, gestul de a intra în scenă (toaletă) ridicând piciorul devine un manierism al spectacolului, care până la final ajunge să fie folosit aproape de toţi actorii, chiar şi de unele actriţe. Dansul Lindei (Réka Szász) cu fostul iubit este simulat în planul secund al toaletei printr-un moment reuşit la care participă Vlad Bîrzanu.

Dintre toate, intrările în scenă ale lui Vlad Bîrzanu talentat, dar uşor prea conştient de calităţile lui, ieşirea pe peliculă a lui Ciprian Nicula (filmarea cu periplul fără direcţie printre graffiti), şi desenele melancolice şi revoltate ale lui Réka Szász cu spânzurătoarea pe pereţii toaletei (weird) sunt cele mai reuşite momente ale spectacolului. Am remarcat coeziunea trupei tinere, promiţătoare: Mădălina Ciotea/ Bernadette într-o compoziţie şarjată, Réka Szász/ Linda – discretă, capabilă de interiorizări (in)sondabile ale rolului şi de tăceri expresive, Ana Şuşca/ Frances – dinamică, Iulia Antonie/ Maureen cu deschidere spre comedie, Simona Arsu/ Carol într-o compoziţie foarte reuşită pentru reiterarea filmului iniţial, complicat ulterior de alte modalităţi de joc; Vlad Bîrzanu/ Kav – energic şi cu aptitudini coregrafice, Andrei Brădean/ Robbie, Olimpiu Blaj/ Eddy, Andrei Cătălin/ Billy – toţi din filmul anilor ’70, Andrei Cătălin într-o compoziţie foarte reuşită, Ciprian Nicula/ Dave într-un rol principal secundar cu valenţe coregrafice, Tavi Costin/ Peter şi Vasile Marinoiu/ Roadie-tehnicianul – mai curând din spaţiul rock autohton.

Teatrul pentru adolescenţi rămâne, însă, doar o componentă a festivalului arădean, spectacolele selecţionate fiind de o varietate uluitoare: teatru social ori politico-educativ, teatru-dans, comedii dintre cele mai căutate în peisajul teatral românesc contemporan etc. Dintre acestea, unele sondează problematica identităţii contextualizat (pe fondul disputelor dintre români şi maghiari, ca-n spectacolul MaRό de Székely Csaba, regia: Andi Gherghe) sau acontextualizat, considerând condiţia umană.

Afirmarea personalităţii umane, încercări de definire şi de regăsire într-o lume multiobiectuală şi multiculturală, dominată de obiecte şi simboluri iconice, ridicolul ieşirii din cotidian şi adorabila plafonare sub privirile celuilalt mereu uimit de celălalt ego, marionete ale unui regizor invizibil, râzând vulcanic şi dirijându-ne prestaţiile existenţiale în acelaşi mod, poate, în care vocea din spectacol le ordonează pe cele coregrafice, încercări de conformare ori încercări disperate de autodepăşire (dansul cu obiectele de uz casnic, momentul Spider-Man), mirajul simplităţii şi transfigurarea prin cotidian, banal, ”bunul-simţ ca paradox” sunt doar câteva dintre temele abordate de spectacolul de teatru-dans Identitate de Márton Imola (regia şi coregrafia: Ferenc Fehér, cu 7 interpreţi foarte talentaţi: Bajkό Lászlό, Gáll Katalin, Nagy Eszter, Orbán Levente, Polgár Emília, Szekrényes Lászlό, Veres Nagy Attila, Studio M, Sfântu-Gheorghe).

O mostră de teatru nou prin excelenţă sub toate aspectele (regie, decor, coregrafie) e spectacolul De fapt e frumos de Volker Schmidt de la Teatrul German de Stat Timişoara. O temă aparent simplă, dar complexă prin consecinţe (degradarea relaţiilor interumane supuse medierii internetului) este tratată cu mijloace en vogue, într-un spectacol deosebit ca spaţiu emoţional, vizual, sonor, dar şi prin coregrafie şi joc actoricesc. Decorul e minimalist, soluţiile regizorale sunt ingenioase (ruloul de carton care derulează scenografia, dar şi psihologia personajelor, servind şi ca panou de proiecţie), Ioana Iacob excelează prin expresivitate interpretativă, iar Richard Hladik prin abilităţile coregrafice.

Voi reveni asupra unora dintre spectacolele menţionate şi voi scrie despre comedia Family Affairs, puternic marcată regizoral de Radu Afrim, încât ar putea fi considerată un spectacol de autor.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – Secţia Română)