De Business

Punem punctul pe știi

Finanţarea asistenţei medicale pentru demnitarii de top

luni, 07 noiembrie 2016, 13:14
3 MIN
 Finanţarea asistenţei medicale pentru demnitarii de top

Încă de acum zece ani CSAT stabilea că demnitari precum Preşedintele României, şefii celor două Camere şi Premierul beneficiază de un tip special de asistenţă medicală. Acestora li se adaugă (din 2014, tot potrivit unei aprobări date de CSAT) şi acele persoane care în trecut au avut calitatea de şef al statului.

Acestea beneficiază anual, la cerere, de efectuarea unui control medical complet. Reglementată „la pachet” cu protecţia respectivilor demnitari, asistenţa medicală este organizată şi coordonată de către instituţia de resort (SPP) în colaborare cu MApN (Spitalului Militar Central/ SMC). Mai mult, aşa cum sunt reglementate lucrurile astăzi, SPP are şi obligaţia asigurării protecţiei demnitarilor străini (omologi ai celor naţionali) şi a familiilor acestora, pe timpul şederii acestora în România, inclusiv luarea tuturor măsurilor pentru asigurarea asistenţei medicale. Până în prezent, resursele financiare destinate acoperirii asistenţei medicale la care ne referim aici rămâneau pe seama veniturilor proprii ale SMC. Însă, a conferi siguranţă în materia abordată, pe fondul „evoluţiei ascendente şi imprevizibile a factorilor de risc la nivel naţional, regional şi internaţional”, precum şi al „creşterii numărului demnitarilor aflaţi în vizită oficială în România” (http://dlaj.mapn.ro/), înseamnă (şi) alocare de fonduri de la bugetul de stat cu această destinaţie. Or, acest lucru presupune existenţa unei legi speciale.

Să nu uităm: "Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget … si nici angajată şi efectuată …, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială” (art. 14, al. 2, din Legea nr. 500/2002, http://www.buget-finante.ro/date/LFP.pdf). Acesta este de fapt şi motivul pentru care MApN a iniţiat un asemenea act normativ (proiect aflat în dezbatere publică). Odată adoptat, urmează a se asigura, în continuare, de către SMC, asistenţă medicală de urgenţă, ambulatorie, spitalicească şi reabilitare medicală pentru respectivii demnitari de top, dar exclusiv cu suport bugetar. Noua lege stipulează că „asistenţa medicală de urgenţă în misiuni pe teritoriul naţional este asigurată permanent (pentru demnitarii menţionaţi – n.ns.) cu câte o ambulanţă constituită din punct de vedere al personalului şi dotării, în funcţie de cerinţele misiunii” (http://dlaj.mapn.ro/).

Activităţile care dau consistenţă a ceea ce înseamnă „asistenţa medicală” urmează să aibă loc la „sediile instituţiilor unde îşi desfăşoară activitatea demnitarii, la reşedinţele permanente sau temporare ale demnitarilor, precum şi pe traseele de deplasare de pe întreg teritoriul naţional”. La baza desfăşurării acestora vor sta protocoale încheiate între SMC şi SPP. În Expunerea de motive a proiectului în discuţie, despre impactul financiar asupra bugetului consolidat, nu se menţionează nimic. În schimb, ni se aminteşte că celelalte categorii de demnitari – români şi străini – beneficiază de asistenţă medicală şi protecţie sanitară din partea altei unităţi sanitare de elită (https://cmdtamp.ro/web/eaccess/despre-noi): Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă, din cadrul Academiei Române.  

 

 

Comentarii