Gutenberg is dead

În România se zice că sunt astăzi aproximativ 2000 de cititori hardcore, adică dintre cei care citesc în fiecare zi. Unii spun că e puţin, dar eu aş spune că e mult în condiţiile actuale. Fiindcă cititul e o îndeletnicire care se retrage în trecut. Din păcate. Activitatea în sine nu înseamnă doar parcurgerea unor rânduri şi înţelegerea/ asimilarea conţinutului lor, ci o retragere într-un spaţiu adecvat şi, prin urmare, o trecere într-o stare de relaxare şi pace benefică spiritului şi chiar corpului, asemenea meditaţiei orientale. Iar omul modern nu prea îşi mai permite această retragere în afara lumii.

Eu nu cred că vor deveni mai mulţi cititori aşa cum se doreşte, ba din contra, vor deveni şi mai puţini. E o specie pe cale de dispariţie din simplul motiv că activitatea respectivă e mare consumatoare de timp. Astăzi nu prea mai e timp. Cititorul de azi nu mai parcurge pagini de cărţi cu răbdare infinită, ci selectează informaţii dintr-o sumedenie de alte surse.

În străinătate cică sunt mult mai mulţi cititori hardcore, dar mi-e teamă că mare parte dintre aceştia sunt iubitori/ dependenţi de literatură ieftină, de consum, luată ca un fel de drog, pentru sedarea simţurilor pentru izolarea voită de lume. Noi, românii, avem în schimb, ca o compensare, alcoolul şi plimbările în aer liber până la birt şi înapoi, acestea sunt mult mai benefice decât consumul exagerat de literatură proastă. Cu aceleaşi efecte, poate chiar mai interesante…

Prin urmare, din tandemul scriitor – cititor, cel din urmă va părăsi încetul cu încetul sala, lăsându-l pe cel dintâi singur. La figurat evident, pentru că artistul nu poate să dispară, el se va reorienta spre alte manifestări, şi nu mă refer aici la terorism, deşi acesta nu este exclus în totalitate… Scriitorii încă se menţin în număr mare, ba chiar aş putea spune că sunt în creştere, ceea ce e paradoxal, având în vedere interdependenţa clară dintre scriitor şi cititor. Probabil acest lucru are de-a face şi cu faptul că astăzi omul simte mai mult nevoia să fie ascultat decât să asculte pe alţii, e un fenomen general şi ştiut. Dar nu e numai asta, scriitorul poate scrie şi pentru alte domenii nu doar literatură. Dacă Shakespeare ar fi trăit astăzi, nu cred că s-ar fi mărginit doar la scrieri literare, s-ar fi “băgat” şi în puţină cinematografie, televiziune, poate chiar politică…

De aceea mulţi potenţiali scriitori de azi renunţă la scris înainte de a fi început, dar nu renunţă la dorinţa de a se exprima şi se reorientează spre alte moduri de exprimare. Spre cinematografie, televiziune, de exemplu. Pentru că scriitorul, la fel ca orice artist, este un om cu multe probleme psihice, vorba unui invitat de la FILIT. El nu doar simte nevoia fizică să îşi verse tot ce are mai rău sau bun şi care îl chinuie pe dinăuntru pentru a se elibera (“simte enorm şi vede monstruos”), ci să le dea mai departe altora şi să ştie, să vadă, să audă că şi alţii îl înţeleg şi îi împărtăşesc ororile/ extazul. El ţine enorm la acest feedback pentru că de asta depinde ducerea la bun sfârşit a tratamentului său naturist… El trebuie să ştie că ceea ce spune are un efect, altfel degeaba scrie.

Astăzi scriitorul este găsit în toate aspectele şi domeniile vieţii. El este cel care ştie să potrivească bine vorbele şi să găsească cele mai bune cuvinte pentru ceea ce simte el sau alţii, scopul fiind acela de a atrage cât mai mulţi “cititori”.

Mi se pare corect şi adevărat ce spunea scriitorul somalez Nuruddin Farah, anume că scrisul şi cititul sunt două activităţi intime, personale. Scriitorul se varsă pe sine în pagină singur, iar cititorul, de asemenea singur, descifrează mesajul, e ca un dialog pe nevăzute între doi indivizi. Astăzi, însă, scrisul ca activitate intimă dispare pentru că au apărut o mulţime de alte feluri/ opţiuni/ variante de a transmite ceea ce scrisul o făcea, mult mai rapide şi complexe şi, atenţie, colective (televizor, telefon, Internet). De aici trecerea încetul cu încetul a noastră dincolo de era scrisului, era Gutenberg, aşa cum s-a întâmplat cu multe alte activităţi care s-au perimat în istoria omenirii. Şi o spun cu mare nostalgie pentru că am fost şi mai sunt încă un mare admirator al acestei activităţi duble, scris/ citit.

Privind din această perspectivă un festival al scrisului şi cititului cum este FILIT, de exemplu, poate părea pentru o minte obiectivă modernă asemănător cu un festival al unor bresle oarecare pe cale de dispariţie precum cea a pielarilor, a fierarilor, a pantofarilor ş.a.m.d. De ce e aşa de mare? Pentru că, în fond, contează cât de bun organizator eşti şi, evident, de câţi bani dispui. Să spunem că marele avantaj al unui festival de literatură faţă de altele este că în el poţi vorbi despre aproape orice nu doar despre piele, fier, pantofi etc.

Cel mai important merit al unui festival precum FILIT, din punctual meu de vedere, este că, asemenea unui târg de agricultură sau de vechituri, reuşeşte să stârnească curiozitatea şi plăcerea nesperată a unui public tânăr care are cu totul alte îndeletniciri. Întâlnirile liceenilor din Clubul Logos şi Alecart cu scriitorii sunt cel mai bun şi evident exemplu în acest sens. Tinerii de azi nu mai citesc cărţi cu orele singuri în cameră aşa cum făceau alţii în alte vremuri, la fel cum nu mai crapă lemne cu toporul pentru a face focul, nu mai merg la munca câmpului, nu mai hrănesc animalele, dar cu toate astea se bucură nespus atunci când văd pe viu aceste activităţi pentru că le consideră ceva inedit, ceva “cool”. Întâlnirea cu un scriitor, la fel ca vizita la o fermă, le stârneşte admiraţia şi curiozitatea.

Dar să păstrăm totul cu măsură, tinerii pomeniţi nu se vor muta la ţară, nu se vor apuca de agricultură şi nu vor citi fără întrerupere. Şi nici nu ar trebui să o facă, acum e altfel. Cititul nu este totul, el nu trebuie făcut de dragul cititului şi cu orice preţ cum se face îndemn de multe ori. Reclama la citit exagerată este la fel de enervantă şi nocivă ca şi cea la medicamente pentru infecţii urinare. Cititul nu este o activitate care trebuie făcută neapărat, ci doar din nevoie şi/ sau plăcere. Ea a devenit şi va rămâne doar o opţiune la dispoziţie. Poţi primi acelaşi gen de informaţii dintr-o mulţime de surse, aşa cum spuneam. Dar ce este important e că oamenii de azi să îşi păstreze acel efect secundar pe care îl dă cititul, anume menţinerea la cote cât mai ridicate a curiozităţii intelectuale şi sensibilităţii afective. Pentru că acestea trebuie să dăinuiască, ele sunt vizate atunci când se încearcă inutil renaşterea scrisului şi a cititului pe hârtie.

Cărţile au fost cele care au început totul, bine că rămânem totuşi cu ceva…

Briscan Zara este doctor în filologie, scriitor şi publicist