Încurcături de amatori în Copou

joi, 12 octombrie 2017, 01:43
3 MIN
 Încurcături de amatori în Copou

Kizito nu a ajuns nici ieri la antrenamentele echipei ieşene. Din cauza unor probleme legate de acte, ugandezul va sosi vineri şi va pleca sâmbătă, după meciul contra Craiovei

 

 

 

Cine credea că amatorismul existent la CSM Politehnica se va încheia vreodată s-a înşelat amarnic. Nederanjată de nimeni care să o tragă la răspundere, insensibilă la multiplele semnale de alarmă ori critici argumentate, conducerea grupării ieşene continuă să gafeze pe bandă rulantă, fără ca cineva să ia vreo măsură. Ultima mostră de “profesionalism” a preşedintelui Adrian Ambrosie şi colaboratorilor lui este legată de William Kizito. Plecat la echipa naţională a Ugandei după ultimul meci oficial, jucătorul nu a ajuns încă în Copou. Motivul? Şefii clubului ieşean nu au fost în stare nici până acum să-i rezolve corespunzător situaţia actelor! Drept urmare, Kizito va avea parte de un tratament pe care nicio vedetă din fotbalul mondial nu o are. Înaintea partidei de sâmbătă, contra CSU Craiova, mijlocaşul va veni vineri în Copou, după două săptămâni în care nu a lucrat deloc alături de coechipieri şi va pleca imediat după meci din Iaşi!

Supărat de faptul că nu a avut la dispoziţie mult timp câţiva jucători, antrenorul principal al echipei, Flavius Stoican, nu a intrat în prea multe amănunte legate de Kizito: “Am avut probleme în pregătirea meciului contra Craiovei. L-am pierdut pe Bosoi, care s-a accidentat şi nu am avut la dispoziţie patru jucători, care au plecat la echipele naţionale. Platini s-a întors primul, pentru că el nu a mai jucat la naţională, având uşoare probleme medicale. Acum le-a depăşit, fiind apt sută la sută. Koşelev a ajuns miercuri la echipă şi a fost prezent la stadion la antrenament. Tiago trebuia să vină miercuri seară în Iaşi, îl aştept joi la antrenament, sper să nu fie obosit sau să aibă vreo accidentare. Kizito a avut ceva probleme cu actele, aşa că nu a ajuns încă. Din câte am înţeles, pentru că îi expiră perioada în care poate să stea în ţară, trebuie să stea puţin timp în România. Drept urmare, va veni vineri şi va pleca sâmbătă, urmând ca săptămâna viitoare să-i fie rezolvată definitiv situaţia”.

 

În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Bosoi, situaţia lui este delicată. Căpitanul de echipă de la ultimul meci oficial disputat, cel cu Viitorul Constanţa, din ultima etapă a turului sezonului regulat al Ligii I de fotbal, va suferi astăzi o intervenţie chirugicală. “Înainte de partida cu Viitorul, am simţit o uşoară jenă la genunchiul drept. Am jucat, nu am avut probleme majore, însă săptămâna trecută, la antrenament, când m-am întins după o minge, s-a auzit o trosnitură, în aceeaşi zonă. Am făcut mai multe investigaţii, medicii au tot căutat soluţii, iar miercuri, domnul doctor Barbăroşie, care a lucrat în trecut la echipă, şi care mă tratează acum, a luat decizia de a mă opera de menisc”. Fotbalistul nu ştie cât va absenta de pe gazon: “Domnul doctor mi-a spus că dacă scoate meniscul cu totul, în două săptămâni pot începe recuperarea, astfel că într-o lună voi putea juca. Dacă reuşeşte să refacă meniscul, ceea ce, pentru sănătate este de dorit, stau o lună în cârje, astfel că recuperarea va fi mai lungă. Sigur nu voi mai juca anul acesta, voi reintra la anul. Totul depinde de starea în care se află meniscul, care se va vedea mai bine în momentul operaţiei”.  Confruntarea dintre CSM Poli şi CS U Craiova se va derula sâmbătă, cu începere de la ora 19:15.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii