Inerţia şi gravitaţia

Nu trebuie să luptăm împotriva nedreptăţii, a violenţei, a corupţiei, a evaziunii fiscale, ci împotriva acestor două forţe care sunt direct răspunzătoare de toate răutăţile pământului. Toţi cercetătorii şi toţi banii ar trebui canalizaţi spre soluţionarea acestor două tendinţe care ne domină şi ne controlează vieţile pe toate nivelurile. Când vom scăpa de inerţie şi gravitaţie, când le vom putea activa şi dezactiva după bunul plac, vom putea spune cu adevărat că suntem liberi şi fericiţi.

Inerţia ne face, împotriva voinţei noastre, să urmăm calea înaintaşilor noştri. A fost de ajuns ca primul om să facă ceva pentru ca noi, toţi ceilalţi, să facem aidoma lui din lipsă de putere de împotrivire. Este o forţă de neînvins. Ne naştem pentru că trebuie să atingem pământul cu propriile picioare, ne dezvoltăm pentru că toate lucrurile din jur ne îndeamnă spre înainte, spre creştere, spre dezvoltare. Mai târziu căutăm împerecherea dintr-o pornire ilogică, ne uităm după femei pe stradă din aceeaşi inerţie stupidă, inexplicabilă: ce poţi vedea decât aceleaşi forme, altele nu sunt… Dar, orice-am face, nu ne putem opune. Ne înmulţim din inerţie ca nebunii, mai rău ca iepurii, e de ajuns să avem condiţii minime de supravieţuire şi drumul e deschis spre infinit. Distrugem planeta asta din simplul fapt că nu ne mai putem opri din evoluţie, nu avem frână.

În cazul în care mai rămâne ceva ne-„rezolvat” de inerţie, aranjează gravitaţia. Dacă ai reuşit să scapi teafăr din lupta cu trecutul tău, cu tradiţiile, cutumele naţionale, internaţionale, bagajul de „experienţe” acumulate de-a lungul vieţii, ceea ce este foaaarte puţin probabil să se întâmple cu tine sau cu oricare altul, şi te-ai ridicat pe propriile picioare, în vârful catargului, şi ţi-ai strigat de acolo, cu răget de fiară, libertatea, în momentul următor, gravitaţia va face tot posibilul să îţi regăseşti locul rezervat, fie pe fundul apei, de unde nu mai poţi cădea nicăieri, fie, chiar sub nivelul mării, într-un coşciug, de unde viermii, din inerţie te vor păpa bucăţică cu bucăţică, readucându-te la nivel de humă, adică sclav total al fizicii.

Planeta asta care ne-a dat şi ne dă în continuare totul, ne şi ia în acelaşi timp aproape totul prin intermediul atracţiei care ne ţine lipiţi de ea. Orice dezlipire de pe solul ei este urmărită de spectrul eşecului, al prăbuşirii. Şi nu ar fi o problemă dacă suprafaţa Pământului ar fi o imensă saltea, dar din păcate nu prea este. Oricât ai încerca, direcţia este mereu înainte spre în jos. Poţi compensa printr-o viteză mai mare ca să ajungi cât mai departe, dar finalul tot în jos rămâne.

Trebuie să fii într-o permanentă concentrare să te ţii mereu drept, încordat, slab şi uşor, altfel greutatea propriilor oase cu muşchii atrofiaţi, a propriei grăsimi te va copleşi, gârbovi şi te va face să te scurgi precum o picătură înspre sol, înspre vreo crăpătură care să te ghideze mai repede spre miezul Pământului, acolo unde, în sfârşit, căderea va înceta.

Mănânci din inerţie, iubeşti din inerţie, cazi din gravitaţie, suferi din gravitaţie, gândim obtuz din cauza inerţiei, ne izbim de copaci cu maşinile din cauza inerţiei şi a gravitaţiei, avioanele noastre se sfarmă de pământ din cauza aceloraşi forţe blestemate, copacii se prăbuşesc, după ce s-au străduit zeci, sute de ani să ajungă cât mai sus… Ne înmulţim din inerţie, ne iubim din inerţie, ne urâm pentru că într-un fel trebuie s-o facem, altfel simţim că ne prăbuşim. Nesupunerea la una dintre cele două ne aduce într-o stare de imponderabilitate cu care nimeni nu este obişnuit şi de care toţi ne temem.

Mereu se ajunge la bază. Muncim, învăţăm pe brânci, ne distrugem sănătatea ca să facem bani, când îi facem cheltuim aceşti bani ca să ne recăpătăm libertatea şi sănătatea pierdute prin muncă în aceleaşi circumstanţe, iar în final ajungem exact în locul în care am fi ajuns dacă nu făceam nimic din ce am făcut. Un succes, în acest caz, poate fi numită situaţia în care ajungi mai jos decât momentul în care ai pornit, dar asta deja e o glumă.

Prostia este din inerţie şi supunere oarbă faţă de gravitaţie. Inteligenţa şi imaginaţia sunt singurele noastre arme cu care luptăm pentru dobândirea imponderabilităţii, a zborului, a eliberării de sub povara forţelor fizice. Din păcate, cele două sunt nişte daruri de care ne bucurăm din întâmplare, sunt nişte erori, nişte anormalităţi pe care natura, din invidie şi frică, din ciudă că nu le-a putut împiedica apariţia, încearcă să le suprime cât de mult poate. Pentru că persoanele inteligente şi cu imaginaţie fac tot posibilul să născocească metode prin care să combată efectele nocive ale forţelor naturii. Aproape toate invenţiile marilor noastre genii de la începuturi şi până în prezent au legătură cu împotrivirea la inerţie şi gravitaţie, cu manevrarea şi controlarea lor, de aceea cred că toţi zac în Iad… Luaţi orice exemplu, de la roată, la calculator. Nu există roată fără posibilitatea de frânare, nu există calculator care să nu te trimită într-o mie de direcţii fără să mai fii nevoit să parcurgi distanţe anevoioase, copleşite de gravitaţie, toate printr-un singur click.

Odată pornită roata vieţii, nu mai poate fi oprită: gravităm din inerţie… Dar sunt sigur că omul va reuşi într-o bună zi, cu ajutorul imaginaţiei, să se îndepărteze după propria voinţă nu doar de efectele mecanice, fizice ale celor două forţe, ci mai ales de cele spirituale. Pentru că lumea modernă e din ce în ce mai „plutitoare” şi nu mă voi mira când voi vedea pe cer propriile „OZN”-uri care, sfidând orice lege fizică vor merge în zig-zag sau cum vor dori ele cu oameni la bord, străbătând galaxiile într-o clipită. Sunt visător, dar mai vedem noi…

Briscan Zara este scriitor şi publicist