Liceele vocaţionale mai au libere 62 de locuri

miercuri, 05 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 Liceele vocaţionale mai au libere 62 de locuri
După susţinerea probelor de aptitudini în învăţământul vocaţional ieşean au rămas libere 62 de locuri. 23 dintre acestea pot fi ocupate la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, în perioada 17-20 iulie, când se va desfăşura o nouă sesiune de admitere.

15 locuri au rămas disponibile pentru specializarea teologie şi alte 8 pentru specializarea patromoniu cultural, la care au fost admişi 41, respectiv 20 de absolvenţi de gimnaziu din judeţele Iaşi, Botoşani, Vaslui, Bacău, Suceava şi Vrancea. La Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, au rămas neocupate 20 de locuri, cele mai multe la specializarea Muzică. Aici, pe cele 56 de locuri scoase la concurs au fost admişi, în urma probelor de aptitudini, 44 de elevi. Alte 7 locuri pot fi ocupate la specializarea coregrafie. În cele trei clase propuse pentru specializarea arte plastice un singur loc nu s-a ocupat. La aproape toate probele de aptitudini susţinute mai mulţi elevi au fost evaluaţi cu nota maximă, pentru arte plastice şi coregrafie 12, respectiv 10 elevi având o prestaţie fără reproş. Notele mici nu au putut fi însă contestate, cei care le-au primit fiind declaraţi respinşi. La Liceul cu Program Sportiv, locuri libere mai sunt doar pentru clasa „Mozaic”, şi anume 10. La Şcoala Normală „Vasile Lupu”, numărul celor admişi după susţinerea probelor de aptitudini este mai mic decât numărul de locuri doar pentru profilul teologic, specializarea teologie romano-catolică. În această clasă mai pot fi înscrişi 9 elevi. „În urma probelor de aptitudini au fost admişi în total 132 de elevi. La profilul pedagogic, specializarea învăţător-educatoare are o anumită rezonanţă şi atrage mulţi copii, astfel că nu rămân niciodată locuri neocupate. Dimpotrivă, a fost şi concurenţă, de 2 candidaţi pe loc, ceea ce ne bucură. Locurile vor fi ocupate efectiv în iulie, pe data de 5 afişându-se rezultatele finale”, a menţionat Mihaela Ungureanu, director al Şcolii „V. Lupu”. Media finală de admitere în liceele vocaţionale se va calcula, de asemenea, cu media obţinută la evaluarea naţională şi cu media de absolvire a gimnaziului. Ponderea rezultatelor de la probele de aptitudini variază în funcţie de profil şi specializare, cu excepţia profilului pedagogic, în cazul căruia candidaţii primesc doar calificativul admis/respins.

Comentarii