Maestrului Dan Hatmanu, la aniversară

Iaşul cultural l-a sărbătorit la rotunjirea periodică a anilor, care nu erau numai de viaţă, ci încă mult mai preţios, de rod bogat şi elevat al creativităţii şi muncii sale pasionate. Dar niciodată nu ajungem să facem destul, noi ceilalţi, pentru a-i înconjura cu dragostea, preţuirea şi gratitudinea noastră pe marii artişti ai Cetăţii, pe cei a căror creaţie ne înalţă, luminându-ne existenţele, ridicându-le deasupra zgomotului steril al „actualităţii” imediate, atât de efemeră şi găunoasă. Înnobilaţi şi şlefuiţi lăuntric de efectul benefic, durabil, al operei lor, răsfăţaţi sufleteşte cu o generozitate de care numai cei înzestraţi cu un asemenea har sunt în stare, le datorăm, la rându-ne, nu doar recunoaşterea sporului de frumuseţe, de suavă şi rafinată bucurie, trăită de fiecare iubitor de artă la întâlnirea cu opera durată în timp, ci şi luminoasa răsfrângere a fructului muncii lor creatoare, inspirată, asupra identităţii colective, comunitară, supraindividuală, care e cea a Cetăţii ziditoare de cultură a Iaşilor.

Nu ne dăm seama în scurgerea uniformizantă a cotidianului nostru, nu totdeauna cu intensitatea şi recunoştinţa manifestă ce li s-ar cuveni lor, acestor fiinţe alese şi de o înzestrare nepereche, nu pătrundem cât ar trebui miracolul calm, dar iradiant din adânc şi transconjunctural pe care îl reprezintă aceşti Oameni trăitori lângă noi, printre noi, cărora le datorăm mult mai mult decât reverenţa sărbătoririlor în ritm de luştri. şi cu cât se adună mai mulţi ani vârstelor lor, cu atât mai adesea ar fi firesc să le rostim dragostea, admiraţia, statornica noastră recunoştinţă pentru truda lor creatoare, pentru roadele ei acumulate în Operă. De ce să-i sărbătorim numai la cifre rotunde pe pictorul Dan Hatmanu, pe compozitorul Viorel Munteanu, pe poeţii George Popa sau Horia Zilieru? şi pe atâţia alţii, nu numai din generaţii mai vârstnice, dar şi în plină maturitate creatoare, de pildă pe un artist ca Dragoş Pătraşcu? Nu sunt motive să ne arătăm zgârciţi în rostirea meritatei preţuiri de zi cu zi datorate cu asupra de măsură.

Şi nu numai noi, ieşenii: li s-ar cuveni o recunoaştere de amploare naţională, pe măsura rodului bogat ce le poartă semnătura de inteligenţă şi suflet. De ce e uitată „provincia” pe bulevardul bucureştean al starurilor teatrului şi filmului?! Pentru că „ochii” Capitalei suferă de miopie? Nu sunt Maeştri ai scenei şi ecranului şi altundeva decât sub nasul bucureştenilor, inclusiv la Iaşi? Provincialismul nu e monopolul „provinciei” geografice, Capitalele (politice) oarbe la valorile de dincolo de „Ilfov”-urile lor zac de fapt înecate în şi mai provinciala lor gelozie apucătoare de celebrări şi acolade simbolice, doar alor lor rezervate. Obtuză şi meschină rapacitate! Lăsând o asemenea mentalitate „în plata Domnului”, cum se zice, şi în năclăirea ei de sine, noi să ne înseninăm şi să ne însorim fiinţa şi sufletul în lumina înaltă a creaţiei artiştilor cu a căror contemporaneitate ne mândrim şi ne bucurăm de înnobilarea prin ea a vieţilor noastre! La Mulţi Ani, din inimă, cu sănătate şi bucurii, Maestrului Dan Hatmanu, alături de Doamna Maria!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar

Publicitate și alte recomandări video