Minunile nu ţin decât 3 zile. Telescaunul de la Ciric nu mai merge (GALERIE FOTO)

miercuri, 08 mai 2013, 01:50
4 MIN
 Minunile nu ţin decât 3 zile. Telescaunul de la Ciric nu mai merge (GALERIE FOTO)

Minunea de la Ciric a durat mai puţin de patru zile.

După doi ani de şantier şi o inaugurare înainte de finalizarea proiectului, telescaunul s-a stricat la câteva zile de funcţionare. Problema tehnică a apărut duminică la amiază, atunci când telescaunul s-a blocat peste o oră şi mai multe persoane au rămas în aer până când instalaţia a fost pusă în mişcare. Defecţiunea tehnică nu a fost remediată nici până acum, telescaunul fiind închis şi ieri. Mai multe garduri de fier au fost montate pentru a bloca accesul ieşenilor la telescaun. În plus, câteva panouri cu mesajul „revizie tehnică“ i-au anunţat pe doritori că au interzis la plimbarea gratuită cu telescaunul. Complexul de agrement s-a umplut şi ieri de ieşeni, astfel că foarte multe grupuri au mers şi până la telescaun pentru a-l încerca. Toţi au făcut cale întoarsă când au văzut că instalaţia stă părăsită şi niciun angajat al Primăriei nu era la faţa locului pentru pază sau pentru alte explicaţii. „De bine ce i-a dat drumul s-a şi stricat, că doar nu l-au făcut din banii lor. Este păcat. Am venit pentru prima dată aici şi mi-am zis să ne dăm în telescaun. Asta este, treaba românească“, ne-a spus un ieşean.

GALERIA FOTO I

GALERIA FOTO II

GALERIA FOTO III

Reprezentanţii Primăriei au explicat că telescaunul va rămâne închis câteva zile. Municipalitatea aşteaptă ca reprezentanţii firmei care se ocupă de mentenanţă şi ai contractantului care a livrat instalaţia să analizeze problema. O verificare va fi realizată în cursul zilei de astăzi. „A fost un incident săptămâna aceasta când s-a întrerupt funcţionarea. Din motive de securitate, noi am considerat să nu-l punem în funcţiune ca să nu punem în pericol viaţa cuiva. S-a luat legătura cu producătorii echipamentului, cu cei care l-au montat. De fapt, telescaunul funcţionează. Pe echipamentul de control pe care îl are acest telescaun dă o eroare pe o frână la unul din stâlpi, prin urmare, el e funcţionabil. Dar datorită faptului că dă o eroare, nu-i dăm drumul până când rezolvăm problema. Cu siguranţă nu s-a pus în pericol viaţa nimănui pentru că are o sumedenie de echipamente motiv pentru care s-a şi oprit de la sine“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Edilii nu au anunţat când vor reporni telescaunul. În schimb, începând cu data de 10 mai, municipalitatea va introduce tarife pentru toate obiectivele de agrement de la Ciric. O plimbare cu telescaunul va costa 8 lei de persoană dus-întors sau 5 lei pentru copii. Cel mai probabil, telescaunul va fi pus în funcţiune după această dată. „La orice sistem de tracţiune acei senzori reacţionează funcţie de posibilitate aparţiei unui defect. Aşa încât, noi considerăm necesar că este nevoi să reacţionăm cât se poate de repede în măsura creşterii siguranţei în exploatare şi nu a exploatării de dragul exploatării“, a explicat Chirica incidentul de la Ciric.

Telescaunul a fost construit de firma Leitner din Austria. Toată instalaţia a costat 6,4 milioane de lei, parte componentă din proiectul european de 10 milioane de euro de la Ciric. Firma care se ocupă de mentenanţă este „Acomin“ din Cluj-Napoca. Probleme la Ciric au apărut nu doar din cauza telescaunului. Persoanele care au trecut prin complex zilele trecute au rămas dezamăgite atunci când au ajuns la cele două debarcadere. Angajaţii Primăriei au închiriat prea puţine bărci şi hidrobiciclete deoarece aveau prea puţine veste de salvare. În jur de 30 de ieşeni aşteptau ieri la rând pentru a se plimba pe Lacul Ciric. În timp ce şase bărci şi patru hidrobiciclete erau deja împrumutate la primul debarcader, alte nouă bărci stăteau sub lacăt, în şopron. „Bărcile acestea sunt mai mici şi nu-s stabile. Vâslele sunt prea lungi şi se lovesc între ele atunci când vâsleşti. Trebuie schimbate. A trebuit să le legăm cu sârmă pentru că nu-s fixate şi au mai căzut în apă. Probleme cu vestele nu avem. Am mai primit, şi acum avem destule“, a explicat Constantin Măcin, responsabilul care închiria echipamentele de la primul debarcader. În schimb, zonele de picnic, parcurile de joacă şi gonflabilele erau pline. Ieşenii mai au la dispoziţie doar două zile pentru a profita de gratuitate la Ciric. După data de 10 mai, toate obiectivele vor fi taxate. De exemplu, bărcile vor fi închiriate cu suma de 20 de lei pe oră sau 30 de lei în weekend, terenul de minigolf va putea fi închiriat cu 50 de lei pe zi, pe jucător, iar gonflabilele vor costa 40 de lei/persoană/oră şi 60 lei/persoană/oră.

Comentarii