Mitropolitul Ilarion şi soft power moscovit (II)

Kremlinul încearcă să îmbrace într-o haină ideologică o confruntare geopolitică care are drept obiectiv modificarea din temelii a status quo-ului instituit cu 25 de ani în urmă. Sursele acestei viziuni sunt scrierile unor filosofi ruşi, în principal Ivan Ilin (în 2009, Vladimir Putin s-a ocupat personal de repatrierea osemintelor acestuia). Cu câţiva zeci de ani în urmă, Ilin, care acuza Occidentul că "a exportat virusul anti-creştin în Rusia", vorbea despre "misiunea şi statutul spiritual special" ale Moscovei.

În acestă cheie drept putem interpreta şi vizita în România a mitropolitului Ilarion (Alfeyev) de Volokolamsk, practic al doilea prelat în ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse (după patriarhul Kiril) care conduce în acelaşi timp şi Departamentul de Relaţii Internaţionale al acesteia. Sigur, din punct de vedere strict formal Ilarion a venit pentru a lansa la Iaşi două dintre cărţile sale recent traduse în româneşte şi pentru a ţine o conferinţă. La Bucureşti s-a întâlnit cu patriarhul Daniel, un eveniment marcat printr-un comunicat postat pe website-ul Patriarhiei. Şi cam atât. În Moldova vizita a căpătat însă cu adevărat amploare şi substanţă. Dincolo de evenimentul menţionat mai sus, găzduit de Aula Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, mitropolitul Ilarion a vizitat mănăstirea Neamţ şi împreună cu mitropolitul Teofan a oficiat o slujbă comună la Mănăstirea Vorona la care, după spusele sale, au participat între 5 şi 10.000 de oameni.

Mitropolitul rus, în vârstă de doar 46 de ani, e un personaj remarcabil. Este în primul rând un distins teolog, cu peste 600 de articole şi cărţi publicate, cu un doctorat la Oxford şi un altul la Institutul Saint Serge de la Paris dar este şi compozitor. Chiar şi atunci când a conferenţiat, prin forţa lucrurilor, despre chestiuni destul de abstacte care ţin de dogmatica ortodoxă a ştiut să iasă din capcana limbajului de lemn. A făcut trimitere la Dostoievski şi "Fraţii Karamazov", a vorbit despre cursurile de religie ţinute la Institutul de Fizică Atomică de la Moscova. E limpede că cel care îi va urma probabil în scaunul patriarhal lui Kiril, o personalitate de forţă, este principalul vector de influenţă, mai ales în exterior, a Bisericii Ortodoxe Ruse. Iar mesajul său fundamental este, aşa cum s-a văzut şi la Iaşi, unul cât se poate de limpede: combaterea ideii destul de larg acceptate în lumea occidentală că ne-am afla într-o "epocă post-creştină". În nici un caz, spune el, "ne aflăm într-o epocă creştină iar Biserica noastră este parte a activă în societate". Iar pentru a-şi întări afirmaţia, mitropolitul Ilarion a ţinut să menţioneze faptul că în ultimii 25 de ani s-au construit în Rusia 25 de mii de biserici.

Cu câţiva ani în urmă poate că nu am fi dat o prea mare importanţă, în plan politic, unui astfel de mesaj. În fond este unul normal, în acord cu rostul fundamental al Bisericii, cu misiunea acesteia. Astăzi însă lucrurile arată altfel. Mai ales atunci când le circumscriem retoricii agresiv anti-occidentale practicate la Kremlin, mesajelor pe aceaşi linie transmise direct de către Putin şi apropiaţii săi în repetate rânduri. Inclusiv în ceea ce priveşte explicit confruntarea din Ucraina în care Biserica Ortodoxă Rusă s-a raliat pe deplin politicii oficiale de la Moscova. Au circulat pe Internet fotografii în care nu doar "convoiul umanitar" trimis cu câteva săptămâni în urmă în Ucraina era sfinţit de un preot ci şi un transportor blindat, lucru mai greu de înţeles.

Pe de altă parte, nu poţi să nu remarci cât de activă a devenit prezenţa rusească, pe această filieră, mai ales în Moldova. Cu câteva luni în urmă, Dughin vizita şi el mănăstiri din Moldova unde se întâlnea cu călugări şi cu stareţi. Iar acum, nu e greu să ne imaginăm impactul simbolic major al prezenţei mitropolitului Ilarion oficiind o slujbă în comun cu mitropolitul Teofan atât pentru prelaţii sau măicuţele prezente cât şi pentru credincioşii reuniţi la slujba de la Vorona. E un mesaj subliminal puternic care nu poate decât să folosească retoricii generale ruseşti. Adică este exact genul de soft power cu impact deloc neglijabil pe termen mediu şi lung. Să nu uităm că o serie de preoţi şi călugări au fost vârf de lance în protestele împotriva exploatării gazelor de şist din judeţul Vaslui, demers foarte drag Moscovei. În acest punct nu poţi să nu faci comparaţie între tipul de vectori de influenţă cu care operează Rusia (de la cei oficiali, precum ministrul de externe Serghei Lavrov, până la cei mult mai sofisticaţi, ca mitropolitul Ilarion) şi maniera în care înţelegem să o facem noi la Bucureşti. Cu un ministru de Externe mediocru, ca Titus Corlăţean, sau cu un personaj precum Corina Creţu. Credeţi că ruşii ar fi nominalizat vreodată într-o poziţie atât de importantă pe cineva de un calibru atât de modest?

Este evident că linia de discurs practicată nu doar de Biserica Ortodoxă Rusă ci şi de oficialii de la Kremlin, stârneşte ecouri favorabile în interiorul unor segmente importante ale ierarhiei bisericeşti din România. Lucru de înţeles. Pentru că nu doar Biserica Ortodoxă, ca şi cea Catolică de altfel, ci şi segmente de populaţie cu vederi conservatoare nu au cum să nu privească cu iritare vehemenţa retoricii liberal stângiste practicate la scară largă în Occident de o bună parte a inteligentsia, de mass media, de cercurile politice de stânga. E suficient să ne reamintim că propunerea polonezilor de a introduce în de acum defunctul proiect al unei Constituţii Europene o trimitere la rădăcinile creştine ale vechiului continent a fost rejectată apăsat, mai ales de către francezi. Sau cum, mult mai recent, în acest an, de Paşte, o caracterizare făcută de premierul David Cameron care vorbea despre Marea Britanie ca despre o ţară creştină a provocat imediat o reacţie virulentă. 50 de intelectuali, artişti, jurnalişti au denunţat-o, într-o scrisoare deschisă, drept "nefericită". Atunci când e vorba să apere drepturile teoriştilor încarceraţi la Guantanamo Bay sau să acuze eventuale discriminări împotriva musulmanilor apar o puzderie de reacţii critice publice, inclusiv demonstraţii de protest. Atunci însă când milioane de creştini sunt umiliţi, masacraţi, izgoniţi în Siria sau în Irak sau când creştinii din Egipt (peste 8 milioane la număr!) sunt atacaţi de fundamentalişti islamici e o tăcere aproape mormântală. În schimb, pe de altă parte, oricine se delimitează sau are rezerve faţă de fenomenul gay, la nivel de principiu sau de credinţă personală nu în registru juridic, devine brusc indezirabil.

Această realitate oferă un excelent teren de joc propagandei ruseşti de sorginte religioasă nu doar în spaţiul ortodox din estul continentului ci chiar în acele zone din Orientul Mijlociu în care creştinii se simt abandonaţi exact de către lumea creştină occidentală de la care sperau în mod natural un ajutor mai consistent. Oficial, vizita mitropolitului Ilarion a fost văzută ca un eveniment de factură strict religioasă. Ni s-a spus că nu trebuie să existe nici o condiţionare a evenimentelor religioase de evoluţiile politice. În realitate lucrurile sunt însă mai complicate. În Rusia, după cum subliniam şi mai sus, Biserica Ortodoxă este în mod explicit şi direct promotoare a strategiei geopolitice a regimului de la Kremlin. Iar pe de altă parte, dacă o serie de critici anti-occidentale ale BOR sunt justificate, chiar prin prisma elementelor menţionate anterior, e o mare greşeală să arunci şi copilul odată cu apa. O butadă celebră a lui Winston Chirchill descria democraţia de tip occidental drept cea mai puţin proastă dintre cele posibile. De aceea, oricât de asemănătoare ar fi o serie de vederi exprimate în cercurile religioase de la noi şi din Rusia nu trebuie nici un moment să uităm că la capătul drumului stă o alegere: între o societate autocratică, cleptocratică, în care individul este topit într-un creuzet al "interesului de stat" şi una, cu probleme, enervantă adesea, precum cea occidentală în care valori fundamentale precum libertatea individuală, demnitatea umană, libertatea de expresie sunt preţuite şi apărate.