Motive de optimism

Nu, leitmotivul cu „era mai bine înainte” nu e câtuşi de puţin o specialitate românească. Ne-o confirmă un număr recent din săptămânalul francez Le Point (nr.2016 din 3 noiembrie a.c.). „Dosarul” întocmit de cunoscuta publicaţie pleacă de la o carte a economistului suedez Johan Norberg (căruia i se ia şi un consistent interviu), carte intitulată Progres: zece motive ca să ne bucurăm de ce ne va oferi viitorul. Daca acest economist liberal (membru al Institutului Cato) este în chip structural un optimist, ştim bine că alţi savanţi (cu pretenţii) au avansat, de-a lungul anilor, cele mai sumbre previziuni. În 1968, Paul R. Ehrlich anunţa că sute de milioane de oameni vor muri în viitorul imediat de foame. În 1972, Clubul de la Roma avertiza asupra unor mari penurii ce se vor produce în 2008… Profeţii (din fericire) mincinoase, la fel ca multe altele din această zonă a proiecţiilor apocaliptice. De ce putem vorbi despre progrese  spectaculoase şi de ce avem motive să fim optimişti? Haideţi să vedem, pentru început, câteva date comparative:

– Speranţa de viaţă a individului era în 1950: bărbaţi – 50,6 ani, femei – 54,4; în 2015: bărbaţi – 69,1, femei – 73,8  (în Franţa, 2015: bărbaţi – 79,4, femei – 85,4)

– Cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor: 1995 – 462 $, 2015 – 1061 $

– Sărăcia extremă: 1981: 42,1% din populaţia mondială; 2013 – 10,3%

– Copii sub 17 ani care muncesc pe glob: 2000 – 246 milioane; 2016 – 134 milioane

– Mortalitatea infantilă: 1960 – 18,3 %; 2015 – 4,25 %

– 175  de milioane de hectare noi de pădure în Europa în ultimii 25 de ani, ceea ce înseamnă o creştere de 0,33% pe an (surprinzător, nu? mai ales ţinând cont de situaţia din România…)

– Accesul la instalaţiile sanitare: 24% în 1980, 68% în 2015

– Inflaţia: 1980 – 14%, 2015 – 1,44%,  de unde creşterea puterii de cumpărare

– Număr de morţi în accidente rutiere în Franţa: 1970 – 16387, 2015 – 3464

– Persoane care ştiu să citească în lume: 1900 – 21%; 2015 – 86%.

Lista ar putea continua. De ce, atunci, sentimentul atât de răspândit că trăim o epocă îngrozitoare, că lumea a devenit nesigură, că suntem ameninţaţi de primejdii pe care nu reuşim să le controlăm? Mai întâi, crede Johan Norberg, din cauză că nu suntem capabili să avem o perspectiva istorică mai amplă şi să judecăm la rece realităţile din trecut. Acum 50-60 de ani un dezastru nuclear părea inevitabil, la fel un nou război mondial; oamenii erau atunci convinşi că traversează o perioadă neagră a istoriei. Atentatele teroriste ne provoacă astăzi oroare şi frică, dar grupările separatiste şi bandele „revoluţionare” făceau în anii ’70 încă şi mai multe victime. Se spunea că populaţia se va înmulţi necontrolat şi că pământul va fi incapabil să hrănească pe toată lumea; iată că dacă în anii ’50, în ţările în curs de dezvoltare, erau în medie 5 copii într-o familie, astăzi media este 2,5, iar resursele agricole nu dau semne de epuizare. Ţări ca India, China, Vietnam, Indonezia, ţări din America Latină şi chiar din Africa subsahariană au făcut progrese considerabile în lupta împotriva sărăciei. Medicina a înregistrat realizări extraordinare, au  fost neutralizate maladii ce făceau odinioară ravagii. Poluarea? Acolo unde există voinţă politică şi civică sunt schimbări spectaculoase: în 1952 la Londra smogul a ucis 12000  de persoane, astăzi în capitala britanică aerul este curat, cum va fi fost poate cu sute de ani în urmă. Cât despre progresul tehnologic în domeniul comunicaţiilor nici nu mai are rost să vorbim, într-atât lucrurile sunt de evidente.

Există, fireşte, şi exemple de regres economic şi politic. Venezuela ruinată de un regim marxist e un caz emblematic. Statele care refuză deschiderea şi mondializarea au toate şansele să rămână în urma ţărilor ce adoptă o politică economică liberală, dinamică şi suplă. Nu promovarea tehnologiilor noi este periculoasă, ci absenţa lor sau utilizarea unor tehnologii învechite. Inegalităţile? Da, acum două secole oamenii erau în mai mare măsură egali fiindcă imensa lor majoritate erau săraci. Există şi acum inegalităţi (s-ar putea altfel?), dar largi categorii de oameni au acces la bunuri şi servicii care sunt tot atâţia indici ai unui grad înalt de civilizaţie. Dau uneori, pe Facebook, peste postările unor inşi care înfierează capitalismul şi societatea de consum; mă uit mai atent şi văd că respectivii ne propun şi fotografii din excursii, cu consoarta, la Milano, Bruxelles ori pe Coasta de Azur. Are părţile lui bune capitalismul… Cât despre cei care vituperează împotriva liberalismului şi cer o nouă mişcare de tip „Occupy” nu e de spus decât un lucru: prostia n-are leac.

Sunt destule aspecte negative în lumea de astăzi, e adevărat că internetul nu te face automat mai deştept (ba chiar unora le suceşte mintea cu totul), că în România există încă multă sărăcie etc., etc. Avem însă marea şansă de a trăi într-o lume în care putem beneficia de avantaje majore şi în care avem libertatea de a alege. Depinde de noi, în consecinţă, să nu lăsăm câmp liber populismului şi demagogiei.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video